ICCJ. Decizia nr. 10186/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10186
Dosar nr. 10287/200.
Şedinţa publică din 7 decembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea din 13 iunie 2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 şi adresată SC U. SA Alba Iulia, P.M. a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent, a imobilului, teren în suprafaţă de 919 mp, situat în Alba Iulia, înscris în C.F. Alba Iulia nr.top. 1630/2/1/2/2.
La data de 2 aprilie 2002 reclamanta P.M. a chemat în judecată pe pârâţii Banca Naţională a României, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Prefectura judeţului Alba şi A.P.A.P.S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 919 mp înscris în C.F. Alba Iulia nr.top. 1630/2/1/2/2, iar în subsidiar să se stabilească măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare valorii actuale a imobilului;
- constatarea că imobilul a fost trecut în proprietatea statului fără titlu valabil şi să se recunoască dreptul de proprietate al reclamantei;
- obligarea pârâţilor de a-i recunoaşte reclamantei dreptul de proprietate asupra unui număr de 110 bucăţi monede din aur, medalii jubiliare româneşti, emisiunea 1944, asupra unui ceas de aur marca „Elgin" seria 9/37181 cu lănţişor în formă de „funie răsucită" în lungime de 128 cm şi să fie obligaţi pârâţii la restituirea acestor bunuri ori la plata contravalorii lor.
În motivarea acţiunii, fondată în drept pe prevederile Legii nr. 10/2001 şi art. 480 C. civ., reclamanta a învederat că terenul a fost naţionalizat abuziv, în baza Legii nr. 119/1948, iar monedele de aur au fost confiscate în temeiul unei hotărâri penale de condamnare, casată ulterior, ca urmare a admiterii recursului în anulare declarat împotriva ei.
Prin completările de acţiune de la filele 139 şi 162 dosar de fond reclamanta a chemat în judecată şi pe pârâtele SC U. SA Alba Iulia şi SC U.C. SA Alba Iulia.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Alba, secţia civilă, prin sentinţa nr. 365 din 19 iunie 2003, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a constatat că imobilul înscris în C.F. Alba Iulia, nr.top. 1630/2/1/2/2, în suprafaţă de 919 mp a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil. S-a constatat că reclamanta, în calitate de moştenitoare a proprietarului tabular P.S., este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
A fost respinsă în rest acţiunea.
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de reclamanta P.M. şi de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, A.P.A.P.S., SC U.C. SA Alba Iulia şi SC U. SA Alba Iulia, au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 485/A din 10 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a menţinut sentinţa tribunalului, au declarat recurs reclamanta P.M. şi pârâtele A.P.A.P.S., şi SC U.C. SA Alba Iulia, această din urmă pârâtă promovând recursul direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În recursul declarat, reclamanta P.M. a solicitat casarea hotărârilor atacate, obligarea pârâţilor să-i recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, obligarea acestora la restituirea în natură a bunului şi, în subsidiar, stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent, corespunzătoare valorii actuale a bunului imobil şi obligarea pârâţilor la plata contravalorii acestuia.
Recurenta-pârâtă A.P.A.P.S. a cerut casarea hotărârilor şi respingerea acţiunii faţă de această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Cele două recursuri sunt fondate, dar pentru un motiv de ordine publică ce a fost invocat şi va fi rezolvat conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.:
Prin sentinţa penală nr. 15 din 16 ianuarie 1960 a Tribunalului Popular al Raionului Alba, definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 8 februarie 1960 a Tribunalului Regional Hunedoara, Deva, numitul P.S.E. a fost condamnat la 2 ani închisoare corecţională pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 284/1947, modificat prin Decretul nr. 209/1960 (faptul de a nu fi declarat, în termenul prescris de lege, existenţa şi posesia unui număr de monede din aur).
Prin aceeaşi sentinţa penală, în baza art. 80 C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 638/1946 s-au confiscat de la inculpat un număr de 110 monede din aur, medalii jubiliare româneşti, emisiune 1944, un ceas din aur cu un lănţişor din aur în lungime de 125 cm.
Tot prin aceeaşi sentinţă penală, în baza dispoziţiilor art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior s-a dispus confiscarea parţială a averii condamnatului „şi anume intravilanul loc de casă de pe strada P. din oraşul Alba Iulia, proprietatea infractorului".
Măsura confiscării imobilului a fost pusă în executare prin procesul-verbal din 12 martie 1960 al Executorului Judecătoresc de pe lângă Tribunalul Popular al Raionului Alba (fila 96 dosar de fond), iar măsura confiscării monedelor din aur prin procesul verbal din 24 noiembrie 1959 a Direcţiei Orăşeneşti Deva, Inspecţia de Marcare (filele 27-28 din acelaşi dosar).
Prin Decizia penală nr. 4942 din 15 noiembrie 2001 Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general şi a casat cele două hotărâri penale „numai cu privire la pedeapsa complimentară a confiscării averii, pe care o înlătură".
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut că „din interpretarea art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior, în cazul infracţiunilor săvârşite în dauna economiei naţionale, printre care se includeau şi cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, la aplicarea pedepsei complimentare a confiscării averii trebuia să se ţină seama de gradul de pericol social al faptei şi de persoana infractorului".
Reevaluând aceste elemente în soluţionarea căii extraordinare de atac de reformare, instanţa supremă a înlăturat măsura complimentară a confiscării averii luată faţă de autorul reclamantei cu motivarea că „a fost o sancţiune excesiv de severă".
Faţă de cele de mai sus se impun două constatări: prima, terenul revendicat de reclamantă în prezentul litigiu a fost trecut în proprietatea statului, în anul 1960, ca urmare a aplicării pedepsei complimentare a confiscării averii luată faţă de autorul reclamantei într-un proces penal şi nu ca urmare a naţionalizării în baza Legii nr. 119/1948, aşa cum neavenit s-a menţionat prin încheierea nr. 5044 din 29 iulie 1998 şi înscrisă în C.F. Alba Iulia sub A + 2, menţiune ce contrazice o realitate evidentă; a doua, măsura confiscării averii s-a luat faţă de autorul reclamantei ca urmare a unei infracţiuni săvârşită în dauna economiei naţionale şi nu ca urmare a unei infracţiuni de natură politică.
Potrivit art. 2, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg şi acele imobile preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca o manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist.
Pentru a fi în prezenţa unei asemenea ipoteze, este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii: 1) existenţa unei hotărâri penale de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură politică, prevăzută de legislaţia penală; 2) infracţiunea să fie săvârşită ca o manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist; 3) legea să prevadă posibilitatea aplicării măsurii confiscării averii; 4) prin hotărârea penală menţionată să se fi aplicat pedeapsa complimentară a confiscării averii.
Folosirea de către legiuitor a sintagmei „infracţiuni de natură politică" implică depunerea de către persoana îndreptăţită, ca act doveditor, a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură politică, care a prevăzut ca măsură complimentară confiscarea averii. În aceste cazuri, entitatea obligată la restituire, respectiv instanţa judecătorească civilă, vor analiza şi vor aprecia incidenţa beneficiului legii în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz, prin raportarea infracţiunii invocate în textul hotărârii de condamnare la prevederile constituţionale actuale şi la ordinea juridică actuală.
Or, din cercetarea actelor dosarului, se constată că acţiunea reclamantei nu se găseşte în ipoteza reglementată de textul citat, întrucât, pe de o parte, reclamanta nu se află în prezenţa unei hotărâri de condamnare a autorului său pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură politică comisă ca o manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist, ci, în prezenţa unei condamnări pentru o infracţiune în dauna economiei naţionale, iar, pe de altă parte, măsura complimentară a confiscării averii (modalitatea prin care nemişcătorul a trecut în proprietatea statului) a fost înlăturată de instanţa penală, urmare a exerciţiului unei căi extraordinare de atac, deci în condiţiunile controlului judiciar.
Cu alte cuvinte, în speţa dedusă recursului, nici entitatea obligată la restituire ori la acordarea de alte măsuri reparatorii şi nici instanţele judecătoreşti civile nu se găsesc în ipoteza de a analiza ori de a aprecia dacă infracţiunea este de natură politică, cât timp s-a decis, în urma controlului judiciar, că infracţiunea săvârşită de autorul reclamantei a fost de natură economică, iar măsura confiscării averii a fost înlăturată chiar de instanţa penală. Textul citat din Legea nr. 10/2001 este incident numai atunci când hotărârea penală a rămas definitivă şi când organele îndrituite la aplicarea acestei legi sunt chemate ele însele să analizeze şi să aprecieze dacă „infracţiunea este de natură politică" şi dacă textul din hotărârea penală mai este compatibil cu ordinea constituţională actuală.
Cum hotărârea penală, în partea referitoare la confiscarea averii, a fost casată, iar măsura confiscării a fost înlăturată chiar de instanţa penală urmare a exerciţiului unei căi de atac de reformare, temeiul acţiunii reclamantei nu se poate circumscrie decât în prevederile art. 404 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care „în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia".
Întrucât, în speţă, instanţele au soluţionat cauza în baza unui temei juridic inaplicabil raporturilor dintre părţi (Legea nr. 10/2001), precum şi cu neobservarea normelor procedurale referitoare la competenţa lor materială, se impune admiterea recursurilor declarate de reclamantă şi de pârâta A.V.A.S., casarea hotărârilor şi reluarea judecăţii la instanţa competentă, Judecătoria Alba Iulia.
Cu referire la recursul pârâtei SC U.C. SA Alba Iulia, introdus direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vor fi aplicate prevederile art. 302 C. proc. civ., potrivit cărora „recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta P.M. şi de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 485/A din 10 decembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 365 din 19 iunie 2003 a Tribunalului Alba, secţia civilă, şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Alba Iulia, ca instanţă de fond.
Constată nul recursul declarat de pârâta SC U.C. SA Alba Iulia împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10148/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10147/2005. Civil → |
|---|
