ICCJ. Decizia nr. 10402/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 78/2004, Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondate apelurile declarate de către reclamantul D.W.W. și continuat de succesorii acestuia G.D.C.M., D.W.W. și D.M.F., de pârâta D.D. și, pârâtul reclamant reconvențional S.S., păstrând astfel sentința civilă nr. 134/2003 a Tribunalului Brașov.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut temeinicia și legalitatea sentinței, determinat în esență, de faptul că, acțiunea reclamantului având ca obiect constatarea nevalabilității titlului Statului asupra imobilului înscris în C.F. 1662 Brașov cu nr.top 6322/1/2/a/1, revendicare și rectificare C.F., nu mai poate fi admisă în condițiile în care, prin decizia civilă nr .1092/2002 a Curții de Apel Brașov, a mai fost respinsă o acțiune identică a reclamantului.
Chiar dacă nu poate fi invocată autoritatea lucrului judecat, această hotărâre este pe deplin opozabilă și producătoare de efecte juridice față de reclamant.
Pe de altă parte, acțiunea dedusă judecății fiind întemeiată pe dispozițiile Codului civil și nu pe cele ale Legii speciale nr. 10/2001, nu poate fi primită.
S-a mai reținut legalitatea titlului numitei D.D. asupra apartamentului situat la parterul imobilului în litigiu, decurgând din dispozitivul deciziei civile nr. 1457/1999 a Curții de Apel Brașov care consacră în temeiul Legii 112/1995, dreptul acestei persoane asupra apartamentului.
Pe de altă parte, "procura" lăsată de către defunct în beneficiul pârâtei D.D. și a cărei nulitate s-a cerut de către reclamant, instanțele de fond și apel au considerat că numai în caz de eroare asupra conținutului actului s-ar fi putut renunța la acesta, fapt care nu s-a invocat și nici nu este îndeplinit în speță așa încât, actul rămâne valabil.
S-a mai considerat ca fiind corect respinsă cererea reclamantei D.D. având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului situat la etajul imobilului, în favoarea fostului chiriaș, S.S., în baza art. 9 din Legea 112/1995. Aceasta deoarece imobilul nu a fost restituit fostului proprietar iar contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a H.G. 11/1997 care dispunea suspendarea de drept a procedurilor de vânzare către chiriași.
Ca urmare a respingerii acestor capete principale de acțiune, s-a considerat corectă și soluția de respingere a capetelor secundare privind dezmembrarea și rectificarea de carte funciară, mai ales că instanța nu a fost investită cu o acțiune de sistare a indiviziunii ci cu una în revendicare, iar numitul S.S. nu este întabulat în cartea funciară.
Pentru același considerent, al neînscrierii în cartea funciară al dreptului reclamantului reconvențional S.S. asupra terenului și al neintroducerii în cauză și a acelor proprietari ce puteau revendica terenul, a fost respinsă și cererea acestui reclamant privind rectificarea suprafeței de teren din 3410 mp în 3413,30 mp.
împotriva acestei decizii în termenul legal prevăzut de art.301 C. proc. civ., au declarat recurs reclamanții D.W.W., G.D.C.M., D.M.F. și D.D.
în motivarea recursului prin care s-a solicitat în principal, trimitere a cauzei spre rejudecare iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii principale așa după cum a fost precizată, au fost formulate următoarele critici:
în mod greșit nu s-a pronunțat asupra cererii de constatare a nulității deciziei nr. 126 din 2 martie 1985 emisă de fostul Consiliu Popular Brașov în temeiul Decretului 223/1974 precum și asupra cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 20090 din 9 septembrie 1996 încheiat între SC R. SRL și pârâtul S.S.
în condițiile în care, nu se poate reține existența excepției autorității lucrului judecat, nepronunțarea asupra acestor capete de acțiune echivalează cu o denegare de dreptate, în opinia recurenților.
O altă critică se referă la faptul că, în mod greșit instanța de apel a considerat că, în condițiile pronunțării deciziei civile nr. 1092/2002 prin care au fost schimbate sentința civilă nr. 5639/2001 și decizia 1941/2001 a Tribunalului Brașov în sensul respingerii acțiunii privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra aceluiași imobil și rectificarea de C.F. în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantului, nu mai poate fi analizată o a doua cerere.
în opinia recurenților, de vreme ce Decretul nr. 223/1974 este dat cu încălcarea Constituției, a Tratatelor internaționale la care România era parte, el încalcă dreptul la liberă circulație și a avut drept consecință preluarea bunului prin vicierea consimțământului proprietarului, nu poate constitui decât un titlu nevalabil de preluare.
Cum în sensul art. 6 alin. (2) al Legii nr. 213/1998 valabilitatea titlului statului se stabilește de către instanțe, trebuie înțeles că această dispoziție legală dă posibilitatea celui îndreptățit să atace în justiție actele de preluare în proprietatea
statului, indiferent de data aplicării acestora și indiferent de data pronunțării acțiunii în justiție.
în ce privește contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului ocupat de S.S., recurenții au criticat omisiunea reținerii relei-credințe a cumpărătorului, rezultă din faptul cunoașterii de către acesta, încă de la data cumpărării, atât a faptului că imobilul era revendicat în întregime, cât și a faptului că nu Statul Român, ci reclamantul era adevăratul proprietar.
Cum art. 46 alin. (2) din Legea 10/2001 sancționează cu nulitatea actele de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu cât și a celor încheiate cu rea-credință, instanțele în mod evident, nu puteau respinge acest capăt de acțiune.
Recursul reclamanților este fondat.
Atât hotărârea pronunțată în apel cât și cea pronunțată în primă instanță, nu au cercetat capătul principal al acțiunii introductive respectiv, constatarea nulității deciziei de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu în baza Deciziei 223/1974, decizie având nr. 126/1985 emisă de Consiliul Popular Brașov.
Nepronunțându-se asupra legalității și temeiniciei acestei cereri, aceleași instanțe nu s-au pronunțat nici asupra temeiniciei cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărarea a apartamentului deținut de numitul S.S.
Este adevărat că printr-o cerere anterioară, fostul proprietar, defunctul D.W.W. a solicitat constatarea nevalabilității titlului Statului asupra imobilului în litigiu, cerere cu privire la care, Curtea de Apel Brașov s-a pronunțat prin decizia civilă 1092/2002 în sensul admiterii recursului și schimbării deciziei Tribunalului Brașov, prin respingerea acestei cereri.
Drept urmare, în prezenta cauză, atât Tribunalul cât și Curtea de Apel nu au mai cercetat temeinicia pretenției reclamanților considerând că, deși nu există autoritate de lucru judecat întrucât nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, totuși decizia nr. 1092/2002 este opozabilă și părților din acest litigiu.
Constatarea instanțelor este însă eronată întrucât a avut drept efect, necercetarea pe fond exact a capătului principal al acțiunii introductive cât și a cererii principale din dosarul anexat, aparținând reclamantei D.D.
în aceste împrejurări, de vreme ce s-a reținut în mod corect, că nu există nici o excepție dirimantă a cărei rezolvare ar face inutilă cercetarea fondului, rezultă că în mod greșit instanța de apel a confirmat hotărârea instanței de fond prin care nu au fost cercetate pretențiile principale ale reclamanților.
în argumentarea refuzului de a face o astfel de cercetare, instanța de apel a pornit de la faptul că, prin verificarea temeiniciei pretențiilor reclamanților, s-ar ajunge la pronunțarea unei hotărâri care ar contrazice hotărârea anterioară irevocabilă, nr. 1092/2002.
Ori, o astfel de concluzie confirmă tocmai refuzul instanței de a analiza obiectul pricinii.
Faptul că, fără nici un fel de analiză se anticipează soluția ce s-ar fi pronunțat, reflectă convingerea și opinia instanței cu privire la problema dedusă judecății cât și cu privire la temeinicia hotărârii nr. 1092/2002 a Curții de Apel.
Separat de acest aspect însă, instanțele nu puteau conchide că nu se poate proceda la cercetarea în fond a tuturor pretențiilor formulate deoarece s-ar ajunge la o concluzie contrară celei stabilite printr-o hotărâre judecătorească anterioară, fără să verifice dacă în concret, s-ar fi putut ajunge la o astfel de decizie.
Pentru faptul de a se fi soluționat atât apelul cât și fondul cauzei fără a se fi cercetat temeinicia pretențiilor reclamanților atât cu privire la decizia nr. 126/1985 cât și cu privire la contractul de cumpărare încheiat de fostul chiriaș, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond respectiv, Tribunalul Brașov conform art. 312 pct. 5 C. proc. civ.
Cu prilejul rejudecării, instanța va examina, separat de aspectele avute în vedere cu ocazia pronunțării deciziei nr. 1092/2002, dacă decizia nr. 126/1985 a fost dată în conformitate cu prevederile Constituției de la acea dată, cu Tratatele internaționale la care România a aderat respectiv, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice; Pactul internațional cu privire la drepturile economice, culturale și sociale ș.a., precum în conformitate cu legea civilă comună, în vigoare la aceeași dată.
Această verificare trebuie să presupună o lărgire a sferei elementelor de fapt și de drept în raport cu cele avute în vedere la data pronunțării deciziei anterioare, atât pentru nevoia respectării cerințelor prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea 213/1998 cu privire la examinarea acordului de preluare al fostului proprietar cât și a legalității titlului de preluare, cât și pentru nevoia raportării acestor elemente la un act administrativ concret, respectiv, decizia nr. 126/1985.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10454/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10401/2005. Civil → |
|---|
