ICCJ. Decizia nr. 10454/2005. Civil

Prin încheierea din 27 septembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, în prezent înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus suspendarea cauzei (recursului) privind pe pârâtul-recurent Municipiul București prin Primarul General și pe intimații-reclamanți M.A.M., M.I., D.I. prin procurator D.E., în condițiile art. 47 din Legea 10/2001.

Cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării din oficiu a perimării recursului declarat de pârâtul-recurent Municipiul București prin Primar General, în condițiile art. 248 alin. (1) și art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

La termenul din data de 12 decembrie 2005, au lipsit părțile însă din actele existente la dosarul cauzei rezultă că imobilul ce a făcut obiectul dedus judecății a fost retrocedat în natură reclamanților-intimați și a fost înscris în C.F. dosar recurs.

Față de cele reținute recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 215 din 19 aprilie 2001a Curții de Apel București a fost respins.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 10454/2005. Civil