ICCJ. Decizia nr. 10406/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 247/2003, Tribunalul Dolj a respins acțiunea reclamantei S.E. având ca obiect anularea deciziei nr. 3650/2002 emisă de pârâta SC E. SA Ișalnița, decizie prin care, această pârâtă i-a respins cererea de retrocedare a suprafeței de 0,50 ha teren aflat în posesia acestei din urmă părți.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut că nu mai există teren disponibil, așa după cum s-a constatat prin raportul de expertiză efectuat, motiv pentru care, reclamanta este îndreptățită numai la despăgubiri.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, a fost admis prin decizia 209/2003 a Curții de Apel Craiova în sensul anulării sentinței și a reținerii cauzei spre rejudecare, pentru efectuarea unei expertize topografice în vederea stabilirii valorii de circulație a terenului în litigiu.
După administrarea probei dispuse, prin decizia civilă nr. 705/2003, Curtea de Apel Craiova, a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia emisă de pârâtă și a constatat dreptul reclamantei de a primi măsuri reparatorii în echivalent conform valorii stabilite prin raportul de expertiză aflat la dosar.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.E. SA Craiova criticând-o pentru următoarele motive:
în mod greșit s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii deoarece, terenul reprezentând fosta sa proprietate, este situat în extravilan și totodată, a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Dat fiind faptul că astfel de terenuri, conform art. 8 modificat potrivit Titlului I pct. 13 din Legea 10/2001, nu pot face obiectul acestei din urmă legi, rezultă că instanța de apel a soluționat cauza cu încălcarea legii.
O altă critică se referă la faptul că și în situația în care reclamanta ar fi fost îndreptățită la restituire sau măsuri reparatorii, trebuia să se aibă în vedere faptul că, suprafața deținută în proprietate a fost de 3976 mp din care, i s-a retrocedat o cotă de 75% în baza Legii 18/1991.
Diferența rămasă de restituit, o reprezintă cota de 25% care raportată la suprafața totală de 3976 mp, o reprezintă suprafața de 994 mp și deci, echivalentul acestei suprafețe trebuia calculat iar nu cel pretins.
Recursul recurentei este fondat.
După cum rezultă din ambele rapoarte de expertiză efectuate în fiecare din cele două faze parcurse ale procesului, suprafața de 0,50 ha pretinsă de reclamantă în echivalent, a fost expropriată prin Decretul nr. 123/1962 și trecută în proprietatea statului.
Instanța de apel, după anularea sentinței Tribunalului și reținerea cauzei spre rejudecare, nu a fost preocupată de a verifica dacă, scopul exproprierii acestei suprafețe de teren s-a realizat sau nu și nici dacă au fost acordate despăgubiri pentru expropriere.
Nevoia analizării acestor aspecte se impunea atât pentru cunoașterea întinderii suprafeței ce poată fi pretinsă, al modalității juridice de dobândire a folosinței ori proprietății de către deținătorul actual, al realizării sau nu al scopului exproprierii pentru a se putea stabili dacă, reclamanta este îndreptățită la restituire în natură sau în echivalent. Totodată, acordarea sau nu de despăgubiri pentru expropriere, era necesar a se verifica pentru a se constata dacă este îndeplinită condiția restituirii acestora, prealabilă acordării măsurilor reparatorii, așa după cum prevăd dispozițiile art. 11 pct. 2 și pct. 1 din Legea 10/2001.
Aceeași instanță nu a fost preocupată de a stabili dacă terenul în litigiu este situat în intravilanul ori extravilanul localității.
Aceasta deoarece, pârâta recurentă a susținut că este teren extravilan iar expertiza a concluzionat a fi intravilan.
De altfel, această împrejurare trebuia clarificată nu doar ca urmare a susținerilor contradictorii ale părților ci și din nevoia stabilirii aplicabilității prevederilor art. 8,art. 31 și art. 36 din Legea 10/2001. Pentru respectarea acestor dispoziții legale, trebuia stabilită natura juridică a terenului nu doar la data soluționării cauzei ci și la data exproprierii precum și la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991.
Instanța de apel nu a stabilit și nu a analizat legalitatea și temeinicia pretențiilor reclamantei prin prisma susținerii pârâtei confirmată de Primăria Ișalnița (f.76 fond) potrivit căreia, din suprafața de 2,45 ha, reclamanta a primit în procedura la Legea 18/1991, suprafața de 1,85 ha, reținându-se un procent de 25% pentru lipsa terenului și, pentru care, Comisia Comunală a întocmit anexa nr. 40 conform Legii 1/2000, ținând seama de cererea nr. 18/1997 în acest sens, a reclamantei.
Așadar, trebuia verificat dacă, în cadrul procedurii deschisă de Legea 18/1991, reclamanta a solicitat drepturile pentru întreaga suprafață și dacă această cerere a primit o rezolvare pentru a se cunoaște în ce măsură, pentru eventuala suprafață nerestituită în natură ori echivalent, mai sunt operante prevederile Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, nu s-a stabilit cu certitudine dacă, suprafața de teren pretinsă, este identică cu cea cuprinsă în anexa 40 pentru care s-a recunoscut dreptul la despăgubiri.
Dat fiind faptul că, toate aceste aspecte juridice sunt condiționate de clarificarea unor stări de fapt corecte ce nu pot fi stabilite decât prin refacerea raportului de expertiză, a fost admis recursul și conform art. 312 pct. 3 C. proc. civ. cauza a fost trimisă spre rejudecare la instanța de apel, pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 10465/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10454/2005. Civil → |
---|