ICCJ. Decizia nr. 10668/2005. Civil
| Comentarii |
|
în anul 1997, reclamanții P.P.E., P.P.A.D. și P.M. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și SC H.N. SA, solicitând:
- să se constate că sunt proprietarii imobilului situat în București, compus din clădire cu 3 nivele și 36 încăperi și 413 mp. teren aferent;
- obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului menționat.
Tribunalul București, secția a IV a civilă, prin sentința nr. 83 din 30 ianuarie 1998, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că:
- reclamanții sunt moștenitorii proprietarului imobilului în discuție, care a fost inițial ocupat abuziv de o instituție publică (în anul 1951) și apoi expropriat (prin Decretul nr. 127/1971);
- la expropriere, primii succesori ai defunctului proprietar au primit, în compensare, un apartament evaluat la 184.111 lei și 30.433 lei despăgubiri, corespunzător diferenței dintre valoarea imobilului expropriat și valoarea bunului care l-a înlocuit;
- măsura exproprierii s-a făcut pentru o cauză de utilitate publică și a fost însoțită de o despăgubire corespunzătoare valoric.
La 19 aprilie 2002, după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței menționate, reclamanții au solicitat, în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea acestei hotărâri.
în motivarea cererii, revizuienții au susținut că:
- potrivit copiei certificate a fișei de evaluare a imobilului, înscris nou obținut de la C.G.M.B. A.F.I. după demersuri dificile, în anul 1972, valoarea acelui bun se ridica la 456.000 lei, mai mult decât dublul valorii stabilite cu ocazia exproprierii ( 214.500 lei);
- se pare că aceeași valoare, de 456.000 lei, este trecută și într-o notă internă din anul 1971, care însă nu le-a fost pusă la dispoziție;
- noile înscrisuri demonstrează caracterul profund nedrept al despăgubirii și, dacă ar fi fost cunoscute de instanțe, ar fi determinat pronunțarea altei soluții.
Tribunalul București, secția a IV a civilă, prin sentința nr. 499 din 26 mai 2003, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire, pe considerentul că înscrisul invocat de revizuienți nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece putea fi obținut și înfățișat instanței de partea interesată.
Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia nr. 7 din 7 ianuarie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Municipiul București și revizuienți, cu motivarea că:
- excepțiile referitoare la tardivitatea cererii de revizuire, autoritatea de lucru judecat și lipsa calității procesuale active sunt nefondate pentru că termenul de o lună curge de la data descoperirii înscrisului, prima cerere de revizuire viza o altă hotărâre, iar revizuienții au avut calitatea de reclamanți;
- revizuienții nu au dovedit reținerea înscrisului de către partea potrivnică sau împrejurarea de forță majoră care i-a împiedicat să-l înfățișeze.
înalta Curte de Casație și Justiție Curte, secția civilă, prin decizia nr. 2568 din 31 martie 2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.P.A.D.
S-a reținut că înscrisurile invocate de revizuienți îndeplinesc 4 din cerințele înscrise în art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. dar nu sunt determinante întrucât cuprind și alte mențiuni, potrivit cărora în momentul exproprierii imobilul era evaluat la 196.000 lei, valoare mai mică decât valoarea avută în vedere cu prilejul soluționării fondului (214.544 lei).
La 24 septembrie 2005, P.P.A.D. a formulat contestație în temeiul art. 318 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea ultimei hotărâri și trimiterea cauzei la curtea de apel pentru soluționarea fondului sau admiterea apelului și, implicit a cererii de revizuire.
în motivarea contestației, contestatorul a susținut că instanța de recurs:
- a stabilit greșit că valoarea reală a imobilului expropriat este altceva decât valoarea de înlocuire trecută în fișa depusă ca înscris nou;
- a omis să cerceteze toate motivele invocate de recurent.
Ambele critici sunt nefondate deoarece:
- aprecierea făcută de instanța de recurs cu privire la caracterul nedeterminant al înscrisului nou invocat de revizuienți (bazată pe o valoare inferioară valorii trecute în acel înscris), rezultă din analiza probelor administrate în cauză și ca atare, nu constituie o greșeală materială susceptibilă de a fi corectată pe calea contestației în anulare;
- ultima instanță a examinat toate motivele expuse în cererea de recurs, prin care se susținea că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Așa fiind, conform art. 320 C. proc. civ. , prezenta contestație în anulare a fost respinsă, ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10666/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10661/2005. Civil → |
|---|
