ICCJ. Decizia nr. 10720/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința 317 din 12 martie 2004 Tribunalul Timiș a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de C.P. împotriva Primăriei Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, prin care contestatorul a solicitat anularea dispoziției 2476 din 8 decembrie 2003 emisă de Primarul Municipiului Timișoara ca fiind nelegală și netemeinică, și obligarea Consiliului local la plata sumei de 20.000 dolari SUA cu titlu de despăgubiri pentru lucrările de amenajare a imobilului, situat în Timișoara.
în motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că socrul său T.J. a cumpărat de la W.C. și G. la data de 28 martie 1962 printr-un înscris sub semnătură privată cu prețul de 35.000 lei imobilul de la adresa de mai sus, care nu avea destinație de locuință ci de atelier. Pentru că la acea vreme imobilul era cuprins în planul de sistematizare al Municipiului Timișoara, nu a fost posibil o întabulare a dreptului de proprietate al cumpărătorului. După preluarea folosinței, cumpărătorul a efectuat amenajarea imobilului ca locuință și l-a folosit ca atare până în 1952, când a fost trecut în proprietatea statului de la persoana, respectiv vânzătorul care figura în C.F.
Pentru a pronunța sentința, Tribunalul Timiș a reținut că nici reclamantul și nici socrul său nu au calitatea de proprietari tabulari, aspect evidențiat chiar în conținutul contestației, pentru a fi calificați ca persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.
Curtea de Apel Timișoara prin decizia 1287 din 8 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul contestatorului C.P., reținând în plus față de instanța de fond că reclamantul nu a administrat dovezi suplimentare care să-i justifice calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii, iar faptul că socrul reclamantului a cumpărat imobilul printr-un act sub semnătură privată, nu-i conferea contestatorului dreptul de a solicita despăgubiri, pentru lucrările de amenajare, în temeiul Legea nr. 10/2001.
în motivarea recursului declarat în termen și fondat în drept pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., C.P. arată în esență că în mod abuziv i s-a refuzat întabularea dreptului de proprietate, și că după scoaterea sa forțată din imobil, fără a primi despăgubirile aferente lucrărilor de amenajare și îmbunătățire, imobilul a fost atribuit altor persoane respectiv B.C. și G. care și-au întabulat dreptul de proprietate.
în consecință, recurentul a solicitat casarea celor două hotărâri și acordarea unor despăgubiri în sumă de 20.000 dolari SUA.
Recursul este nefondat.
Așa cum corect a reținut instanța de fond și apoi aceea de recurs, reclamantul contestator nu are calitatea de persoană îndreptățită în temeiul art. 3 și art. 4 din Legea 10/2001, deoarece nici acesta în mod direct și nici prin legitimarea succesorală a socrului său T.J. nu are vreun drept de proprietate asupra imobilului. Simplul înscris sub semnătură privată în temeiul căruia socrul contestatorului pretinde că a dobândit proprietatea imobilului nu are efecte translative în privința acestui drept în lipsa întabulării în C.F., care, în sistemul Legii 115/1938, în vigoare la data antecontractului are valoare constitutivă.
De fapt, așa cum rezultă din probele administrate și din recunoașterile recurentului, proprietarii vânzători ai imobilului către socrul acestuia, au înstrăinat același imobil unor terțe persoane, care și-au întabulat dreptul de proprietate dobândit prin cumpărare, de la care ulterior statul l-a și preluat.
în aceste condițiuni, corect instanțele au reținut că dispoziția 2476/2003 a Primarului Municipiului Timișoara este legală.
Mai mult, din conținutul notificării, contestației, a apelului și recursului, rezultă că Petru Contra solicita în subsidiar, contravaloarea lucrărilor de amenajare și îmbunătățire a imobilului și nu imobilul ca atare, deci își valorifica un drept de creanță, care excede obiectului de reglementare al Legii 10/2001 care se referă la măsurile reparatorii, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și nu la drepturile de creanță față de stat .
Prin perspectiva acestor considerente recursul declarat de C.P. a fost respins ca nefondat în temeiul art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10704/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10699/2005. Civil → |
|---|
