ICCJ. Decizia nr. 10699/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 17 decembrie 2002, reclamantul M.C. a chemat în judecată pârâta Primăria municipiului Craiova, solicitând desființarea dispoziției nr. 8853 din 30 noiembrie 2002 emisă de pârâtă și restituirea în natură a terenului în suprafață de 270 mp, situat în Craiova.
în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că terenul în litigiu este proprietatea sa, fiind dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 8 mai 1956, transcris la speța Tribunalului orășenesc Craiova sub nr. 152 din 14 mai 1956.
A arătat că terenul a fost preluat abuziv de stat și că, în temeiul Legii nr. 10/2001 a formulat notificare, solicitând restituirea în natură a bunului.
Prin dispoziția contestată i-a fost respinsă cererea, întrucât terenul este ocupat cu lucrări de investiții (zonă verde, alei), constituind domeniul public al localității, notificarea fiind înaintată Prefecturii județului Dolj în vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.
Reclamantul a susținut că este eronată motivarea pârâtei privind imposibilitatea restituirii în natură, întrucât în realitate suprafața de teren a cărei restituire o solicită este liberă și acoperită cu vegetație.
Prin sentința civilă nr. 335 din 30 iunie 2003 a Tribunalului Dolj, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea, reținându-se, în esență că, terenul în litigiu este, potrivit concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză, afectat în totalitate de detalii de sistematizare, constând în stradă, parcare, zonă acces și că lucrările de sistematizare în zonă au fost finalizate, terenul în litigiu fiind necesar normalei funcționări a acestora.
Prin urmare, în mod corect pârâta a stabilit, potrivit art.11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, înaintând, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (3) din lege, notificarea prefecturii, cu propunerea de acordare de despăgubiri bănești la valoarea estimată de reclamant.
Apelul reclamantului a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 473 din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, reținându-se că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, criticile apelantului fiind neîntemeiate.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul că instanțele au făcut o greșită aplicare și interpretare a legii, întrucât, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001, unitatea deținătoare ar fi trebuit să-i facă ofertă de restituire în echivalent corespunzătoare valorii imobilului, obligație încălcată de pârâtă, care s-a rezumat a înainta prefecturii propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Referatul întocmit de funcționarii pârâtei privind acordarea sumei de 13.000 dolari SUA cu acest titlu, constituie un simplu act intern fără eficiență juridică, în raport de prevederile legale sus-menționate.
Se impune ca actul juridic atacat să conțină oferta privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești în cuantumul sus-menționat.
în drept, recursul a fost încadrat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Reclamantul a notificat pârâta, în calitate de entitate investită potrivit Legii nr. 10/2001, să dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 270 mp situat în localitatea Craiova, teren preluat abuziv de stat.
în soluționarea notificării a fost emisă dispoziția nr. 8893 din 30 noiembrie 2002 prin care a fost respinsă cererea petiționarului, justificat de faptul că terenul solicitat este ocupat de lucrări de investiții, astfel încât restituirea în natură nu este posibilă.
Pârâta a transmis dispoziția prefecturii, cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești la valoarea estimată de petent pentru imobilul solicitat.
Probele administrate în cauză au relevat cu certitudine atât calitatea reclamantului de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 cât și afectațiunea terenului în litigiu, astfel cum este indicată de prevederile art. 10 alin. (31) din același act normativ.
Greșit însă, atât entitatea investită, cât și instanțele judecătorești au soluționat greșit notificarea, respectiv cererea introductivă în ceea ce privește procedura de restituirea bunului, în raport de modalitatea prescrisă de prevederile art. 20 și urm. din lege.
Astfel, în forma inițială a legii, potrivit art. 36 alin. (3) "în cazul în care persoana îndreptățită a solicitat restituirea în natură, dar aceasta nu a fost aprobată sau nu este posibilă, unitatea deținătoare sau, după caz, primăria va transmite decizia, respectiv dispoziția privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești prefecturii în a cărei rază acestea își au sediul... Dacă valoarea imobilului s-a stabilit prin expertiză, se va anexa și o copie de pe expertiză, iar dacă oferta nu a fost acceptată și persoana îndreptățită s-a adresat instanței, se face această mențiune".
Iar alin. (4) al aceluiași text prevede că "în cazul în care nu s-a efectuat o expertiză pentru stabilirea valorii imobilului, decizia sau, după caz dispoziția menționată la alin. (2) va cuprinde în mod obligatoriu valoarea estimativă a acestuia".
Prin urmare, potrivit acestor dispoziții legale, în vigoare la momentul soluționării notificării, recunoscând dreptul reclamantului la despăgubiri bănești, pârâta trebuia ca, în termen de 60 de zile de la primirea notificării, să stabilească valoarea imobilului, fie pe cale de expertiză, fie să determine o valoare estimativă a nemișcătorului, pentru a face astfel reclamantului o ofertă concretă de despăgubire, obligației ce rezultă imperativ din lege.
Ori, pârâta, fără a indica, estimativ, în modalitatea prevăzută de lege, valoarea bunului și a-i face oferta de restituire în echivalent corespunzător valorii stabilite, a încălcat prevederile legale sus-menționate, conduită nesancționată de instanțele judecătorești investite cu judecarea contestației.
Dimpotrivă, acestea și-au însușit considerentele pârâtei, păstrând în ființă un act juridic fără nici o finalitate în modalitatea legală sus-menționată și în dezacord cu spiritul de reparațiune a legii.
Prin urmare, greșit s-a reținut îndeplinirea de către pârâtă a obligației legale prevăzută de art. 24 din lege, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost admis cu consecința casării ambelor hotărâri.
Față de dispozițiile Legii nr. 247/2005, prin care au fost modificate prevederile Legii nr. 10/2001 privind procedura de restituire, dispoziții aplicabile și prezentului raport juridic litigios, în conformitate cu prevederile art. 51 din lege, a fost obligată primăria să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent făcând cuvenita ofertă, în conformitate cu noile dispoziții legale sus-invocate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10720/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10666/2005. Civil → |
|---|
