ICCJ. Decizia nr. 10765/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 17 noiembrie 2004, reclamantul D.C.G. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând obligarea acestuia la emiterea deciziei prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind soluționarea cererii sale de restituire în natură a imobilului, teren în suprafață de 273 mp și construcție compusă din 2 corpuri, situat în București, , sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin notificarea înregistrată la Primăria Municipiului București, sub nr. 3381 din 25 iunie 2001, a solicitat, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat la adresa menționată, imobil ce a aparținut mamei sale, D.E., și a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, preluarea fiind făcută fără titlu valabil de la o altă persoană decât adevăratul proprietar.
Reclamantul a arătat că este unicul moștenitor al mamei sale, calitate în care a formulat cererea de restituire în baza Legii nr. 10/2001. Procedura de restituire a fost suspendată la cererea sa până la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 1722 din 26 martie 2003, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare prin care s-a înstrăinat o parte din imobil. Ulterior, cererile prin care a solicitat reluarea procedurii de restituire, nr. 45289 din 11 iunie 2004 și 73426/26 noiembrie 2003, nu au fost soluționate.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 23-24 din Legea nr. 10/2001 și art. 1075-1077 C. civ.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 1036 F din 17 decembrie 2004, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să emită decizia prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind notificarea formulată de reclamantul D.C.G., nr. 303 din 20 iunie 2001 pentru imobilul situat în București, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a respins ca inadmisibilă cererea privind acordarea daunelor cominatorii.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că cererea de restituire formulată de reclamant trebuia soluționată, conform dispoziției legale menționate, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, depunerii actelor doveditoare sau, în speță, de la solicitarea reluării procedurii de restituire.
în ceea ce privește cererea de acordare a daunelor cominatorii, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 1075-1077 C. civ., tribunalul a apreciat că aceasta este inadmisibilă față de dispozițiile art. 5803C. proc. civ., care stabilesc o procedură specială pentru asigurarea dreptului creditorului de a obține executarea de către debitorul său a obligației ce îi revine.
împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul criticând-o ca nelegală și netemeinică. Prin motivele de apel, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București în soluționarea cauzei în primă instanță, arătând că cererea adresată instanței de reclamant nu poate fi calificată drept o contestație formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Apelantul a învederat că, în speță, competența de soluționare în primă instanță revenea judecătoriei, instanță cu plenitudine de jurisdicție potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., iar din punct de vedere al competenței teritoriale, cauzei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C. proc. civ.
Cu privire la fondul cauzei, apelantul a susținut că termenul de 60 de zile pentru soluționarea notificării este un termen de recomandare, depășirea lui putând fi sancționată cel mult, cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada unui prejudiciu.
Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 226 A din 16 iunie 2005, a respins apelul pârâtului Municipiul București, prin Primarul General, ca nefondat.
Prin considerentele deciziei, tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului București în primă instanță, că, deși Legea nr. 10/2001 nu prevede o dispoziție de competență materială relativă la soluționarea cererii de chemare în judecată, în obligație de a face intuituu personae, indică tribunalul ca instanță competentă în soluționarea cererilor persoanelor îndreptățite la declanșarea controlului judiciar a actelor emise în mecanismul de aplicare a legii [art. 24 alin. (8), art. 25 alin. (6) și 33 alin. (3) din Legea nr. 10/2001].
Pe fondul cererii, s-a reținut că acțiunea a fost corect admisă în temeiul art. 1075-1077 C. civ., cu referire la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, termenul de 60 de zile, fiind cu mult depășit de la data solicitării de reluare a procedurii, dispoziția legii naționale fiind chiar mai riguroasă decât noțiunea "termenului rezonabil", prevăzut de art. 6 din C.E.D.O.
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâtul Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General, la 3 august 2005, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica formulată prin motivele de recurs a vizat caracterul de recomandare al termenului prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2), a cărui depășire poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, neputând constitui temeiul pronunțării unei hotărâri judecătorești de obligare la emiterea unei decizii privind notificarea.
în faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Recursul este nefondat.
Deși recurentul nu contestă, prin motivele de recurs, dreptul intimatului reclamant de a primi un răspuns la notificarea sa adresată în termen legal [art. 21 alin. (1)], aduce ca argument în sprijinul refuzului emiterii deciziei, caracterul de recomandare al termenului prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
într-adevăr, este reală susținerea recurentului în sensul că legea nu stabilește nici o sancțiune pentru depășirea termenului prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, însă odată ce acest termen a expirat, fiind un termen prevăzut în favoarea persoanei îndreptățite, se naște dreptul acesteia de a cere executarea obligației corelative la emiterea dispoziției motivate asupra notificării sale.
Față de aceste considerente, Curtea va aprecia că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legii atunci când a apreciat că acțiunea este fondată, în raport de dispozițiile art. 1075-1077 C. civ. și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
în consecință, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a apreciat recursul pârâtului ca nefondat, și a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10803/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10808/2005. Civil → |
|---|
