ICCJ. Decizia nr. 10726/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2003 reclamanții M.C. și M.R. au chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului București și Primarul General al municipiului București pentru a se dispune anularea dispoziției nr. 1627 din 29 octombrie 2003 emisă de pârâți și recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului situat în București.
în motivarea acțiunii reclamanții au susținut că prin notificarea înregistrării sub nr. 2011/2001 au solicitat restituirea în natură a imobilului sus-menționat și că, prin dispoziția nr. 1627 din 29 octombrie 2003 emisă de pârâți, li s-a dat un răspuns negativ.
Considerentele ce au stat la baza deciziei contestate, constau în aceea că terenul în cauză a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974 iar dreptul de folosință al reclamanților asupra terenului a încetat în urma demolării construcției.
Reclamanții au mai arătat că prin dispoziția atacată pârâții au omis faptul că Legile nr. 58 și 59/1974 au fost avizate prin Decretul-lege nr. 9/1990 și Legii nr. 42/1990, înlocuite cu Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 134 din 17 februarie 2004 a Tribunalului București a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea, reținându-se, în esență că, odată cu cumpărarea construcției, antecesorii reclamanților au dobândit doar un drept de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției, care a încetat în urma demolării acesteia.
Astfel, în mod corect pârâții au apreciat că imobilul a cărei restituire se cere nu face obiectul Legii nr. 10/2001, cererea fiind corect respinsă, față de prevederile art. 23 din lege.
Apelul declarat de reclamanți a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 780/A din 30 iunie 2004 a Curții de Apel București.
Instanța a reținut că, în raport de prevederile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite, nefiind proprietari ai terenului în litigiu.
Apelanții au cumpărat doar imobilul casă de locuit nu și terenul, asupra căruia nu au avut decât un drept de folosință, cum temeinic a reținut prima instanță.
împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au invocat încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001 și ale Constituției României.
Au reținut că actele de proprietate depuse la dosarul cauzei, justifică calitatea lor de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, aspect ce rezultă și din împrejurarea că, începând cu anul 1979 și până în 1989 au plătit anual impozitul aferent imobilului în litigiu.
Nelegalitatea hotărârilor rezultă și din faptul că Legile nr. 58 și 59/1979 au fost abrogate, fiind înlocuite cu Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001, ale căror măsuri de reparațiune au fost nesocotite de pârâte și instanțele de judecată.
Recursul este fondat.
Antecesorii reclamanților, I.I. și I.M., au dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3427 din 11 iulie 1979 dreptul de proprietate asupra unui imobil - construcție situat în București. Terenul aferent construcției, în suprafață de 220 mp a trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. (II) din Legea nr. 58/1974.
Imobilul sentinței a făcut obiectul deciziei nr. 112 din 26 aprilie 1989, fiind înscris la poziția 58 în tabelul nr. 1, anexă la decret, act normativ în temeiul căruia, imobilul a fost expropriat și demolat.
Notificarea reclamanților prin care au solicitat restituirea în natură a terenului sus menționat, a fost respinsă prin dispoziția nr. 1627 din 29 octombrie 2003, întemeiat, astfel cum rezultă din considerentele acestuia, pe împrejurarea că terenul a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974 și că reclamanții nu au decât un drept de folosință asupra nemișcătorului, care a încetat să existe la momentul demolării construcției, neavând calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Considerentele dispoziției au fost preluate și menținute de cele două instanțe judecătorești, dându-se eficiență juridică prevederilor art. 1 pct. 1.4 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, fără a analiza solicitarea reclamanților în contextul dispozițiilor actului normativ de reparațiuni.
Ori, din datele speței rezultă că bunul obiect al măsurilor reparatorii are caracter de imobil expropriat, în categoria cărora legiuitorul a inclus toate exproprierile făcute în perioada de referință prevăzută de art. 1 din lege, indiferent de calificarea titlului în temeiul căruia acestea au fost expropriate. Tuturor acestor categorii de imobile li se aplică dispozițiile actului normativ invocat, important pentru stabilirea evidenței acestor norme speciale fiind dovedirea faptului că exproprierea a privit numai construcțiile sau numai terenurile, neavând relevanță obiectul exproprierii, întrucât acesta era o formă abuzivă de a restrânge cuantumul despăgubirilor.
Prin urmare, reținând incidența actului normativ menționat, se constată că față de obiectul sesizării, acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea de reparațiune, entitatea investită, instanțele judecătorești erau datoare ca, în acord cu spiritul legii să aprecieze, respectiv să pună în discuția părților modalitatea de realizare a dreptului invocat, recunoscut și consolidat prin aceste prevederi legale, cu respectarea exigențelor art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție.
Nu este lipsită de relevanță, în analiza cererii reclamanților, împrejurarea că dispozițiile legale invocate ca temei al respingerii pretențiilor acestora, respectiv art. 1 pct. 1.4 din normele de aplicare a legii, adoptate prin H.G. nr. 498/2003 nu sunt incidente în speță, dat fiind particularitatea acesteia, imobil expropriat și demolat, astfel încât reclamanții nu au vocația obținerii titlului de proprietate în baza altor acte normative de reparații speciale anterioare.
Constatând preluarea abuzivă a bunului, dar și reținerea în mod greșit a neîndeplinirii cerinței prevăzute de art. 3 din lege, cu consecința nepronunțării asupra fondului cererii introductive, precum și pentru analiza dreptului invocat în raport cu prevederile art. 6,art. 11 din Legea nr. 10/2001, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul a fost admis cu consecința casării hotărârilor și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10760/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10700/2005. Civil → |
|---|
