ICCJ. Decizia nr. 1409/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2003 la Judecătoria Răcari, reclamantul D.N. a chemat în judecată pe T.I. solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să-l oblige pe pârât să mute cotețul pentru porci amplasat pe linia despărțitoare a proprietăților lor, în imediata apropriere a sursei sale de apă și să-i plătească suma de 1.500.000 lei/zi daune cominatorii începând cu data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța și până la mutarea definitivă a cotețului.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafețe de 914 mp situată în comuna Potlogi, care, pe o latură, se învecinează cu proprietatea pârâtului care, de rea credință fiind, a amplasat fără autorizația prevăzută de lege, un coteț de porci pe limita gardului despărțitor al proprietății acestora, situație care este de natură a-l prejudicia grav întrucât această construcție se situează în imediata apropiere a singurei surse de apă.
în drept, s-au invocat dispozițiile art. 1075 C. civ.
Judecătoria Răcari, prin sentința civilă nr. 823 din 2 decembrie 2003, a admis în parte acțiunea reclamantului D.N. și a obligat pe pârâtul T.I. să desființeze construcția (cotețul de porci) amplasat de terenul acestuia la o distanță mai mică decât cea prevăzută de lege. A obligat pe pârât la plata sumei de 100.000 lei/zi , cu titlu de daune cominatorii , începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la mutarea (desființarea) efectivă a cotețului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că din concluziile raportului de expertiză tehnică administrat în cauză, întocmit de ing. P.L.D. și din schița de plan anexă la raportul de expertiză, raport la care nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni, reiese că amplasarea cotețului de porci de către pârât încalcă dispozițiile art. 610 C. civ. precum și dispozițiile normative conținute în Ordinul Ministerului Sănătății nr. 981/1994 și nr. 536/1997 întrucât adăposturile pentru creșterea animalelor în curțile persoanelor particulare se amplasează la mai puțin de 10 m de cea mai apropiată locuință și se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului sau disconfortul vecinilor. Daunele cominatorii au fost acordate în considerarea faptului că acestea reprezintă un mijloc juridic pus de lege la îndemâna creditorului pentru a-l constrânge pe debitor să execute în natură obligația de a face iar obiectul cauzei deduse judecății este o obligație de a face.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 1148 din 14 aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtului T.I.
Instanța de apel a constatat , în baza probelor administrate în cauză, că gardul ce desparte proprietățile reclamantului și pârâtului este construit din plasă de sârmă și temelie de beton edificat de circa 40 de ani iar lângă acesta se află cotețul de porci al pârâtului, care nu are amenajat un canal pentru scurgerea dejecțiilor așa cum de altfel recunoaște chiar pârâtul în procesul verbal de cercetare locală încheiat la data de 23 iunie 2003. A mai reținut instanța de apel că, în raport de concluziile expertizei, care sunt în sensul că este posibilă afectarea calității apei reclamantului deoarece locul de amplasare al cotețului de porci este la o distanță mai mică de 10 m față de fântână și de construcțiile situate pe terenul reclamantului iar nivelul hidrostatic al fântânii este între 1,5-3 m, nu poate fi primită apărarea pârâtului în sens contrar. Cu privire la cererea de suplimentare a probelor cu martori și o contraexpertiză, instanța de apel a considerat că nu sunt necesare probe noi, la data administrării raportului de expertiză nefiind formulate obiecțiuni.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 981/1994 și nr. 536/1997 care, prin art. 27 pct. 2, prevăd ca amplasarea și construirea unei surse de apă trebuie executată în așa fel încât să fie protejată de orice sursă de poluare, iar atunci când adâncimea acesteia este mai mică de 10 m, amplasarea sa trebuie făcută la cel puțin 10 m de orice sursă de poluare instituindu-se astfel o obligație negativă în sarcina celui ce ar edifica o asemenea sursă de apă. Pârâtul a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că între fântâna reclamantului și construcția sa se află o distanță de 8,30 m întrucât în schița anexată raportului de expertiză sunt indicate două distanțe: de 9,50 și, respectiv de 8,30 m, stabilite în funcție de amplasamentul fântânii și gardul ce separă cele două proprietăți și care nu reprezintă nicidecum distanța dintre sursa de apă și adăpostul pentru animale, astfel că expertul nu a răspuns obiectivului principal al expertizei. Pârâtul a mai criticat decizia instanței de apel ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii și cu privire la daunele cominatorii care, a susținut pârâtul, nu se acordă atunci când este posibilă executarea obligațiilor în natură pe cale silită prin intermediul executorilor judecătorești sau de creditor, pe contul debitorului.
Recursul nu este fondat.
Din analiza actelor și lucrărilor cauzei se constată că în mod corect atât instanța de fond cât și instanța de apel, în raport cu probatoriul administrat în cauză și cu respectarea deplină a principiului rolului activ al judecătorului, au dat eficiență actelor normative incidente în speță, respectiv dispozițiilor art. 610 C. civ. și dispozițiilor art. 16 prevăzute în Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului Sănătății de aprobare a normelor de igienă și recomandărilor privind mediul de viață al populației, conform cărora "adăposturile pentru creșterea animalelor în curțile persoanelor particulare (de cel mult 5 capete porcine și 5 capete bovine) se amplasează la cel puțin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului sau disconfort vecinilor", dispunând obligarea pârâtului T.I. la mutarea (desființarea) cotețului de porci amplasat la o distanță mai mică decât cea prevăzută de aceste acte normative.
Susținerea pârâtului în sensul că reclamantul a fost cel care nu ar fi respectat dispozițiile art. 27 pct. 2 al Ordinului nr. 536/1997 al Ministerului Sănătății prin faptul că și-a construit sursa de apă în apropierea sursei de poluare, în speță a cotețului de porci, și că astfel, instanța de apel ar fi interpretat și aplicat greșit acest act normativ, nu este fondată în raport de data edificării acesteia, care este anterioara intrării în vigoare a acestor dispoziții.
Referitor la susținerea că expertul ar fi indicat în mod neclar și ambiguu distanța dintre fântâna reclamantului și cotețul de porci al pârâtului se constată că este nefondată întrucât din cuprinsul raportului de expertiză și al Anexei 1 la acest raport, la care pârâtul nu a formulat nici un fel de obiecțiuni, reiese cu certitudine că distanța dintre cotețul de porci al pârâtului și fântâna reclamantului este de mai puțin de 10 m, deci sub limita impusă de dispozițiile art. 16 al Ordinului nr. 536/1997 al Ministerului Sănătății, act normativ prin care sunt instituite norme de igienă privind mediul de viață al populației, obligatorii pentru toate unitățile din sistemul public și privat precum și pentru întreaga populație și a căror nerespectare atrage răspunderea disciplinară, administrativ-materială, civilă ori, după caz, penală, în sarcina persoanelor vinovate de abaterile săvârșite (art. 2 și art. 3 din ordin), în mod corect statuându-se de către instanța de apel că nu sunt necesare probe noi care să evidențieze alte împrejurări decât acelea constatate la fața locului de completul de judecată și de expertul de specialitate.
Cu privire la critica vizând acordarea daunelor cominatorii se constată, de asemenea, că este nefondată. Daunele cominatorii apar ca un mijloc juridic la îndemâna creditorului pentru a-l constrânge pe debitor să execute în natură obligațiile de a face sau de a nu face și constau într-o sumă de bani aferentă unei unități de timp, sumă pe care debitorul trebuie să o plătească până la executarea obligației, acestea neavând ca finalitate repararea vreunui prejudiciu, ci exclusiv o natură coercitivă pentru a-l determina la executarea obligației de a face sau a nu face ce îi incumbă și, așa fiind, în mod legal , instanța de fond prin soluția pronunțată, confirmată de instanța de apel, a admis acest capăt de cerere.
Având în vedere temeiurile care preced, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1451/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1394/2005. Civil → |
|---|
