ICCJ. Decizia nr. 1591/2005. Civil
| Comentarii |
|
1. La data de 25 aprilie 2002, reclamantul J mai a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Fierbinți-Târg, județul Ialomița solicitând anularea dispoziției nr. 184 din 28 aprilie 2002 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i restituie în natură imobilul compus din teren și construcție situat pe raza comunei Fierbinți-Târg.
Prin sentința civilă nr. 500/F din 23 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Ialomița a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului J mai
în pronunțarea acestei hotărâri, tribunalul a reținut că prin înscrisurile depuse, reclamantul nu a produs dovezi privind proprietatea imobilului revendicat, a întinderii dreptului său de proprietate.
Pe de altă parte imobilul nu a putut fi identificat și nici nu mai există deoarece a fost vândut în anul 1946, așa cum au convenit autorii reclamantului prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 43958 din 9 octombrie 1946 la fostul Tribunal Ilfov, Secția notariat.
2. Prin cererea din 7 mai 2002, reclamantul T.O. a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Fierbinți-Târg, județul Ialomița solicitând anularea dispoziției nr. 183 din 28 aprilie 2002 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i restituie în natură imobilul compus din teren și construcție situat în comuna Fierbinți-Târg.
Tribunalul Ialomița, prin sentința civilă nr. 508/F din 23 mai 2002 a respins cererea reclamantului T.O.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut din probele administrate că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului moștenit de la autorul său și nici întinderea acestui drept, întrucât mai există și alți moștenitori.
Totodată imobilul nu a putut fi identificat iar în prezent bunul revendicat a făcut obiectul unei vânzări “prin bună învoială" încă din anul 1946 așa cum au convenit autorii reclamantului prin actul de partaj voluntar autentificat în anul 1946 la fostul Tribunal Ilfov, secția notariat.
împotriva celor două sentințe au declarat apel (cereri înregistrate în dosare diferite) atât reclamantul J mai cât și T.O.
La termenul din 24 februarie 2003, fiind întrunite cerințele la care se referă art. 164 C. proc. civ., Curtea de Apel București a conexat cele două apeluri.
După examinarea hotărârilor, prin decizia nr. 192 din 21 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de J mai și T.O.
Instanța de apel a avut în vedere adresa nr. 618 din 10 martie 2003 a Primăriei comunei Fierbinți-Târg din care rezultă că imobilul în litigiu a trecut în patrimoniul comunei în baza Decretului nr. 218/1960 în contul unor datorii fiscale, neachitate de fostul proprietar.
Totodată, s-a constatat că nu s-a dovedit cerința impusă de art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 ca imobilul să fi fost preluat de stat din motive independente de voința proprietarului.
Mai mult, instanța de apel a reținut că apelanții-reclamanți nu au depus la dosar titlul de proprietate al autorilor lor asupra imobilului în litigiu, probă indispensabilă într-o acțiune în revendicare imobiliară.
Că tranzacția autentificată reprezintă doar o modalitate de ieșire din indiviziune între moștenitori și nu este translativă de proprietate, așa încât cu înscrisul intitulat “Tranzacție - partaj" reclamanții nu au făcut dovada proprietății asupra imobilului, ci numai a unei prezumții de proprietate.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
în dezvoltarea cererii de recurs, reclamanții consideră nelegală decizia instanței de apel ce are la bază încălcarea dispozițiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 precum și a art. 644 și art. 650 C. civ.
Astfel se susține că, fără nici un suport probator, s-a luat în considerație afirmația primăriei că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea comunei pentru neplata impozitelor.
De asemenea, se menționează că s-au nesocotit dispozițiile art. 644 și art. 650 C. civ. ce prevăd că proprietatea se dobândește și prin succesiune. Or, cu tranzacția autentificată depusă la dosar, recurenții susțin că au făcut dovada coproprietății asupra imobilului în litigiu, moștenit de la autorii lor. De altfel, primăria nu a contestat nici un moment dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Recurenții apreciază că au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului cu înscrisul intitulat “Tranzacție - partaj" câtă vreme Codul civil permite partajul voluntar, iar certificatul de moștenitor emis de notar are valoare de titlu de proprietate.
Dezvoltarea motivelor de recurs de către reclamanți permite încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Atât în dispoziția nr. 183 din 28 aprilie 2002 ce a avut în vedere notificarea adresată de recurentul T.O. cât și în dispoziția nr. 184 din 28 aprilie 2002 privind pe recurentul J mai , ambele emise de Primăria comunei Fierbinți Târg au fost respinse cererile de restituire în natură a imobilului (casă și teren) din comuna Fierbinți Târg întrucât din documentația prezentată nu rezultă mărimea dreptului de moștenire al petenților și nici nu au putut fi identificați ceilalți moștenitori.
Contestațiile împotriva acestor decizii formulate de recurenții-reclamanți au fost respinse de instanțe cu motivarea că aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului din comuna Fierbinți Târg, imobil ce a fost deja vândut în anul 1946 așa cum au convenit autorii reclamanților prin actul intitulat “tranzacție - partaj".
Că actul de partaj voluntar autentificat încheiat de autorii reclamanților nu creează decât o prezumție de proprietate.
într-adevăr, recurenții-reclamanți, moștenitori ai defuncților A.J.(succesor al sorei sale M.M.) și C.M., decedată T. au invocat că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin succesiune, iar autorii lor, ca succesori ai defuncților N. și M.M., au încheiat împreună cu alți moștenitori un act de partaj voluntar autentificat sub nr. 43958 din 9 octombrie 1946 de Tribunalul Ilfov, secția notariat.
în acest act, cu referire la “casele din comuna Fierbinți Târg compuse din locuință, prăvălie și acareturi prevăzute în hotărârea nr. 608/1946 a Tribunalului Ilfov, secția a III-a, cât și în inventarele ce se află în procesele verbale din 28 mai 1945 și 25 septembrie 1944 ale Judecătoriei rurale Fierbinți Târg se vor vinde prin bună învoială".
Intenția moștenitorilor soților M. de a vinde imobilul din comuna Fierbinți Târg nu s-a concretizat în nici un act juridic, astfel că, fără nici o dovadă, instanța de apel a reținut că imobilul a fost vândut în anul 1946 și nu mai există.
Intimata Primăria comunei Fierbinți Târg, cu adresa nr. 618 din 10 martie 2003 (fila 19 dosar apel) a comunicat că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul comunei la data de 1 iulie 1970 în baza Decretului nr. 218/1960 în contul unor datorii fiscale neachitate de fostul proprietar. Apoi prin hotărârea nr. 5 din 10 ianuarie 2000 emisă de Consiliul Local Fierbinți-Târg a fost aprobată vânzarea unei părți a imobilului pretins de recurenții-reclamanți către SC H.I. SRL.
Din dispozițiile nr. 183 și 184 din 28 aprilie 2002 emise de intimată rezultă că în imobilul ce face obiectul prezentului proces își are sediul C. Fierbinți Târg.
Curtea consideră că prin titluri ca probă a proprietății în revendicare se înțeleg nu numai titlurile translative de proprietate cum ar fi vânzarea, schimbul, donația etc., ce creează un drept de proprietate nou în patrimoniul dobânditorului ci și cele declarative cum ar fi sentințele judecătorești și partajele care recunosc un drept anterior.
Astfel, în cauză “tranzacția-partaj" autentificată sub nr. 43958 din 9 octombrie 1946 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, ce confirmă că autorii părților, soții M., aveau pentru proprietatea asupra imobilului din comuna Fierbinți Târg hotărârea nr. 608/1946 a Tribunalului Ilfov, secția a III-a, și procesele verbale din 28 mai 1945 și 25 septembrie 1944 ale Judecătoriei rurale Fierbinți Târg, face dovada asupra proprietății imobilului în litigiu dobândit de recurenții-reclamanți prin succesiune.
Chiar dacă partajul voluntar autentificat de autoritățile competente la acea vreme are caracter declarativ, totodată actul confirmă și legalitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului de către autorii părților prin înscrisuri întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, în lipsa cărora secția notariat a fostului Tribunal Ilfov nu ar fi acceptat autentificarea partajului.
De altfel, intimata, ca persoană juridică deținătoare a bunului, nu a contestat niciodată calitatea de proprietari asupra imobilului în persoana celor doi recurenți-reclamanți, ceea ce semnifică că a analizat documentele depuse așa cum îi impun dispozițiile art. 22 și art. 23 din Legea nr. 10/2001.
împrejurarea că numai cei doi recurenți au cerut prin notificările transmise intimatei restituirea imobilului în litigiu, deși sunt date că există și alți moștenitori care nu au depus notificare, are relevanță doar în sensul că imobilul se cuvine doar celor ce s-au conformat Legii nr. 10/2001 prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale. O soluție juridică similară a fost adoptată de legiuitor și în materia reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar.
Sintetizând și reținând că recurenții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul procesului de față, Curtea, va admite recursul declarat de reclamanți, și va casa decizia pronunțată de instanța de apel.
întrucât instanța de apel nu a cercetat fondul procesului, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ. a fost trimisă cauza spre rejudecare Curții de Apel București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1603/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1592/2005. Civil → |
|---|
