ICCJ. Decizia nr. 1603/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Gurahonț sub nr. 467 din 19 mai 2003, reclamanta D.F. a chemat în judecată pe pârâții M.D.T., G.D., M.V. și M.I.A., solicitând desființarea contractului de întreținere încheiat între pârâtul M.V. pe de o parte și pârâții M.D.T. și G.D. pe de altă parte.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul M.V. este debitorul său, fiind urmărit în dosarul de executare nr. 312/2000 al Judecătoriei Gurahonț pentru plata sumei de 21.000 mărci germane. în timpul executării, acesta a plătit suma de 11.250 mărci germane în echivalent în lei.
Pentru diferența de 9.750 mărci germane, debitorul-pârât a încercat să se sustragă de la executare, formulând mai multe cereri de suspendare a executării sau contestații la executare, motiv pentru care, prin decizia civilă nr. 1688/R din 16 decembrie 2002 a Tribunalului Arad a fost obligat să mai plătească și sumele de 2.059 mărci germane cu titlu de daune interese și 1.694.500 lei cheltuieli de judecată. Executarea silită a fost continuată în dosarul nr. 133/2003 al executorului judecătoresc P.V. din Arad.
în aceste condiții, debitorul-pârât a încheiat contractul de întreținere care face obiectul prezentului dosar cu copiii săi pârâți, în scopul de a-și crea o stare de insolvabilitate, motiv pentru care, în temeiul art. 975 C. civ., reclamanta a formulat prezenta acțiune.
Prin sentința civilă nr. 627 din 14 octombrie 2003, Judecătoria Gurahonț a admis acțiunea.
Apelul declarat de pârâți a fost anulat ca insuficient timbrat prin decizia nr. 98 din 6 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
S-a reținut că, la înregistrarea cererii de apel s-a stabilit că pârâții nu au depus un timbru judiciar de 30.000 lei, motiv pentru care au fost citați cu această mențiune. Apelanții nu s-au conformat, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererea de apel a fost anulată ca insuficient timbrată.
Pârâții au declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ.
Recurenții invocă faptul că nu datorau un timbru judiciar în valoare de 30.000 lei, ci de 28.500 lei pentru că aplicaseră, la înregistrarea apelului, un timbru de 1.500 lei, precum și că, în mod nejustificat, instanța de apel a procedat la judecarea cauzei deși depuseseră o cerere de amânare pentru lipsă de apărare întrucât avocatul angajat era bolnav la acel termen.
Instanța de apel nu a amânat pronunțarea și a aplicat o sancțiune gravă, constând în anularea apelului, deși exercitarea dreptului la apărare era necesară inclusiv pentru stabilirea corectă a taxelor de timbru datorate.
Recursul este fondat.
La momentul înregistrării cererii de apel s-a stabilit, prin rezoluție, obligația pârâților de a completa timbrajul cu un timbru judiciar de 30.000 lei, luându-se act că se achitase o taxă judiciară de timbru în sumă de 2.810.000 lei și se aplicase un timbru judiciar în valoare de 1.500 lei. Ca urmare, s-a dispus citarea apelanților cu mențiunea de a depune timbrul judiciar în valoare de 30.000 lei.
La primul termen de judecată din 6 februarie 2004, apelanții au depus o cerere pentru amânarea cauzei, motivată pe imposibilitatea prezentării avocatului ales, anexând delegația acestuia și adeverință medicală.
încălcând dispozițiile art. 156 C. proc. civ., instanța de apel a respins cererea de amânare și, procedând la judecarea cauzei, a anulat apelul ca insuficient timbrat.
Dreptul la apărare este un drept constituțional, garantat prin întregul sistem de norme procesual civile.
Este adevărat că Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru instituie în art. 20 alin. (3) o sancțiune severă pentru nerespectarea obligației de plată a taxelor datorate până la termenul stabilit în acest sens, dar aplicarea acestui text nu se poate realiza prin ignorarea dreptului la apărare.
Apelanții au dovedit temeinicia cererii de amânare conform art. 156 alin. (1) C. proc. civ. și, cu toate acestea, instanța de apel a respins-o, procedând la judecată, fără a amâna pronunțarea, în condițiile în care toate părțile lipseau, încălcând astfel și dispoziția art. 156 alin. (2) C. proc. civ. Este adevărat că apelanții au menționat în cererea de apel că sunt de acord cu eventuala judecare a cauzei în lipsa lor, dar aceasta implică respectarea drepturilor lor procesuale. Ori, art. 129 alin. (2) C. proc. civ. stabilește îndatorirea judecătorului ca, în timpul procesului să respecte toate principiile procesului civil, între care cel al dreptului la apărare este fundamental.
Pentru aceste considerente, recursul a fost admis și, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (5) C. proc. civ., a fost casată decizia instanței de apel și a fost trimisă cauza spre rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1601/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1591/2005. Civil → |
|---|
