ICCJ. Decizia nr. 1606/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. 8950 din 16 septembrie 2003, reclamanta CNCF CFR SA București, Regionala CF Timișoara, a chemat în judecată pe pârâta P.E., solicitând evacuarea acesteia din imobilul cămin C.F.R. situat în Timișoara, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii s-a arătat că pârâta a ocupat abuziv camera din căminul CFR care are natura unei locuințe de intervenție, în condițiile în care aceasta nu este angajată a căilor ferate și nu beneficiază de un titlu locativ.
Prin sentința civilă nr. 8976 din 30 octombrie 2003, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea, ca nefondată.
S-a reținut că, titular al dreptului locativ pentru camera 204 din căminul CFR situat în Timișoara, este numitul F.M.A., conform repartiției nr. 3/1/3B/380/2002, în calitate de angajat al SIMC Timișoara. Pârâta este concubina lui F.M.A., astfel că aceasta nu ocupă în mod abuziv spațiul, ci are încuviințarea lui.
Prima instanță și-a motivat în drept soluția pe dispozițiile art. 1411 C. civ.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins prin decizia nr. 115 din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Instanța de apel a argumentat că, deși relațiile de concubinaj nu au consacrare legală, concubinii neavând drepturi asemănătoare soților, totuși ele reprezintă o stare de fapt ce nu poate fi ignorată și care dă naștere unor consecințe juridice. Astfel, relația pârâtei cu F.M.A. a generat pentru aceasta un drept de a folosi spațiul în cauză.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea ei pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și admiterea acțiunii de evacuare.
Se critică în recurs faptul că instanța de apel nu a ținut cont de regimul juridic al locuinței care face obiectul cererii de evacuare. Aceasta este locuință de intervenție, așa cum o definește Legea nr. 85/1992 și a fost repartizată numitului F.M.A. în virtutea calității sale de angajat la societatea reclamantă.
Recurenta susține că pârâta nu poate dobândi drepturi locative proprii, în calitatea sa de concubină a lui F.M.A., ci are statut de tolerată, putând fi oricând evacuată la cererea titularului dreptului.
în susținerea recursului, reclamanta a depus o declarație a numitului F.M.A. în sensul că pentru nu a avut niciodată relații de concubinaj cu pârâta.
Recursul este fondat.
Legea nr. 85/1992 definește în art. 7 alin. (7) locuințele de intervenție ca fiind cele destinate cazării personalului unităților economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplinește activități sau funcții ce necesită prezența, permanentă sau în caz de urgență, în cadrul unităților.
în temeiul acestei prevederi și a altor dispoziții legale în materie locativă, la data de 15 iunie 1999, directorul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a emis dispoziția nr. 31 privind gestionarea, administrarea, utilizarea și valorificarea fondului de locuințe C.F.R. prin care s-a stabilit că fondul de locuințe aflate în proprietatea privată a Companiei cuprinde și locuințele de intervenție cuprinse în anexa la această dispoziție, între care se numără căminele de nefamiliști organizate potrivit regulamentului aprobat de regionala C.F. Timișoara la 15 noiembrie 1999.
în temeiul reglementării legale generale și a actelor normative interne ale societății reclamante, numitul F.M.A. a primit repartiția nr. 3/1/33/380/2002 pentru un loc de cazare în camera nr. 204 din căminul de nefamiliști situat în Timișoara.Pârâta nu este angajată la societatea reclamantă și nu are nici un titlu locativ pentru acest spațiu pe care îl ocupă invocând o relație de concubinaj cu titularul dreptului locativ.
Deși instanțele au stabilit că statutul de concubină al pârâtei, de altfel nedovedit dacă se ține cont de declarația olografă a numitului F.M.A. depusă în recurs, care infirmă această relație, nu are o consacrare legală, totuși rețin că el îi conferă acesteia un drept locativ în spațiul în litigiu, fundamentat pe consimțământul titularului dreptului locativ, ceea ce exclude caracterul abuziv al ocupării spațiului.
Soluțiile sunt greșite pentru că sunt nelegale.
Locuințele de intervenție sunt destinate, prin natura lor, în mod exclusiv cazării personalului care, potrivit contractului de muncă, îndeplinește activități sau funcții care implică prezența permanentă și, eventual, urgentă, în situații concrete, în cadrul societății. Ele au un regim juridic special și limitat, astfel că nu pot fi ocupate de alte persoane decât de cele care îndeplinesc condiția legală, împreună cu familiile ocrotite și îndrituite.
Pârâta nu justifică vreun drept locativ, astfel că instanțele trebuiau să admită acțiunea și să dispună evacuarea sa din spațiu.
Consimțământul titularului dreptului locativ, de altfel nedovedit, nu are relevanță juridică, iar ocuparea spațiului este abuzivă în lipsa îndeplinirii condițiilor legii privind locuința de intervenție.
în consecință, recursul reclamantei este fondat pentru considerentele expuse și, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. a fost admis. Au fost casate decizia instanței de apel și sentința instanței de fond și a fost admisă acțiunea reclamantei, dispunându-se evacuarea pârâtei.
Aflată în culpă procesuală, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 705.000 lei în toate instanțele.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1627/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1597/2005. Civil → |
|---|
