ICCJ. Decizia nr. 1636/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 15 martie 2003 pe rolul Judecătoriei Suceava, reclamanta Asociația de proprietari nr. 31 Suceava a chemat în judecată pe pârâta Primăria Suceava pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie spațiul în suprafață de 13,55 mp situat la parterul blocului T49, spațiu cu altă destinație decât locuință.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, topoganul pentru evacuarea resturilor menajere situat la parterul blocului T49, devenind impracticabil, a fost renovat și amenajat de către locatarii blocului, pentru ca ulterior pârâta să-l închirieze cu diverse destinații, cabinet medical sau spațiu pentru desfășurarea activităților de comerț.
Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 3107 din 16 octombrie 2003 a admis acțiunea promovată de reclamantă, reținând că membrii asociației de proprietari au dobândit prin cumpărarea apartamentelor o cotă din spațiul în litigiu.
împotriva acestei soluții a declarat apel pârâta, criticând-o că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra spațiului în litigiu, nefiind depuse actele de proprietate pentru toate apartamentele din imobil.
Prin decizia nr. 1204 din 4 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta, Primăria municipiului Suceava împotriva sentinței civile nr. 3107 din 16 octombrie 2003 a Judecătoriei Suceava, reținând că, din actele de proprietate depuse la dosar rezultă că proprietarii apartamentelor din scara A, blocul T49, situat în Municipiul Suceava sunt și proprietarii spațiului în litigiu.
împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Suceava, prin primar, criticând-o ca nelegală întrucât la momentul preluării fondului locativ de stat de la RA U.C.L. Suceava, apartamentele nu fusese cumpărare de către locatari, astfel că spațiul aparține statului prin administrator R.A. UCL Suceava.
Recursul nu este fondat.
Critica pârâtei referitoare la faptul că apartamentele situate în scara A, blocul T49, nu au fost cumpărate de locatari, nu este întemeiată.
Din considerentele sentinței civile nr. 5864 din 4 decembrie 1991 pronunțată de Judecătoria Suceava cât și din actele aflate la dosar rezultă că locatarii blocului T49, scara A, sunt proprietarii apartamentelor.
Prin art. 34 din Legea nr. 50/1991 proprietarii apartamentelor au dobândit și cota parte de proprietate asupra părților comune, a instalațiilor și dotărilor, care prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun (curtea, casa scării, acoperișul, subsolul, buncărul de gunoi, etc).
Schimbarea destinației unui spațiu cu altă destinație decât locuință sau închirierea lui nu se poate face decât cu respectarea prevederilor art. 64 din Legea nr. 114/1996, respectiv cu acordul proprietarilor imobilului.
Cum acest acord nu există, în mod judicios ambele instanțe au pronunțat hotărâri legale și temeinice.
în consecință, recursul declarat de pârâtă a fost respins.
← ICCJ. Decizia nr. 1634/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1623/2005. Civil → |
---|