ICCJ. Decizia nr. 1623/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Pitești sub nr. 12136 din 4 noiembrie 2002, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâtul N.I., solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârât și ginerele său I.C., înscris autentificat sub nr. 2009 din 25 iulie 2000, anularea fișei cadastrale înregistrate la Oficiul Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Pitești sub nr. 5863 din 3 mai 2000 privind terenul de 6.149 mp situat în comuna Albota, județul Argeș, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 6.000.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru acest teren pe perioada 2000-2002, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a deținut fără drept suprafața de 6.149 mp teren în comuna Albota, județul Argeș, imobil
ce a fost revendicat de aceasta printr-o acțiune admisă de Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 5490 din 19 mai 2000; soluția a fost menținută prin respingerea apelului și respectiv a recursului.
Cu toate acestea, la un interval de timp de circa două luni de la pronunțarea deciziei în recurs (decizia nr. 1158/R din 12 iulie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă), pârâtul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare face obiectul prezentei cauze.
Prin sentința civilă nr. 1168 din 12 martie 2004, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, constatându-se nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare, privind suprafața de 5.043 mp teren, identificată prin expertiza efectuată în cauză.
Pârâtul a fost obligat să plătească 24.020.000 lei contravaloarea lipsei de folosință și s-a respins capătul de cerere privind anularea fișei cadastrale.
Deasemeni, prin aceeași sentință s-a respins cererea de intervenție formulată de I.C. și I.V. și pârâtul a fost obligat la plata sumei de 3.753.000 lei cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentințe, la data de 14 mai 2004 au declarat apel pârâtul N.I. și intervenienții.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 1706/A din 2 septembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1766/2004 a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.
S-a reținut că, la data soluționării cauzei în primă instanță și la data declarării apelului erau în vigoare dispozițiile art. 3 pct. 2 C. proc. civ., cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, dar, între timp a intrat în vigoare Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă.
Potrivit art. III din această lege, hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal, iar apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a acestei legi se trimit la tribunale.
Prin urmare, s-a considerat că dispozițiile acestui text sunt aplicabile în cauză deoarece prin hotărârea apelată s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a unui teren ce face parte din fondul funciar și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.
Această instanță, prin decizia civilă nr. 597 din 30 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2092/Cv/2004 a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Pitești și, constatând ivirea unui conflict negativ de competență a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție pentru rezolvarea conflictului.
Tribunalul a reținut că, dispozițiile art. III din Legea nr. 195/2004 fac referire la acțiunile în materia fondului funciar, dar acestea nu se confundă cu acțiunile în revendicare.
Prevederile art. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 definesc categoria de bunuri imobile care alcătuiesc fondul funciar al României, iar asimilarea mijloacelor de apărare a fondului funciar cu însăși noțiunea de "fond funciar" ar însemna, în opinia acestei instanțe, a da o altă definiție acțiunii în revendicare și a înlătura caracterul de lege specială al Legii nr. 18/1991.
Se mai reține că, în art. 60 și art. 63 din Legea nr. 18/1991 se stipulează în mod expres că, în apărarea dreptului de proprietate, inclusiv în cazul în care se solicită anularea unor operațiuni sau acte juridice nu pot fi folosite decât acțiunile de drept comun și nu procedura prevăzută de legea specială.
în consecință, apreciindu-se că obiectul litigiului excede prevederile art. III din Legea nr. 195/2004 s-a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea instanței competente potrivit art. 3 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv curtea de apel.
Procedând la soluționarea conflictului de competență se rețin următoarele:
Obiectul acțiunii care a generat conflictul negativ de competență îl constituie, conform solicitării reclamantei C.M., anularea contractului de vânzare-cumpărare privind un teren intravilan situat în comuna Albota, județul Argeș.
Este adevărat că art. III din Legea nr. 195/2004, intrată în vigoare la data de 29 mai 2004, cuprinde dispoziții tranzitorii privind competența de soluționare a căilor de atac în materia fondului funciar și că aceste dispoziții erau aplicabile cauzei la momentul pronunțării deciziei curții de apel - secția civilă nr. 597 din 30 noiembrie 2004, dar, cu totul nefondat, această instanță a emis opinia că orice litigiu care vizează un teren aparține "materiei fondului funciar" pentru simplul motiv că orice teren face parte din fondul funciar al României.
Legea nr. 18/1991, în art. 1 stabilește că terenurile de orice fel, indiferent de destinație, de titlul pe baza căruia sunt deținute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României.
Art. III din Legea nr. 195/2004 cuprinde dispoziții privind competența soluționării litigiilor în materia fondului funciar, dar sintagma "fond funciar" nu face trimitere la orice litigiu care vizează un teren. Este vorba numai despre litigiile născute din aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000, lege care constituie cadrul general de reglementare în materia fondului funciar.
Acțiunea de față vizează anularea unui contract de vânzare-cumpărare a unui teren, litigiul exceptat aplicării legii speciale chiar și prin dispoziția cuprinsă în art. 63 din lege, potrivit căreia "în toate cazurile în care legea prevede nulitatea unor operațiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun".
în consecință, competența soluționării apelurilor declarate în cauză de pârâtul N.I. și de intervenienții I.C. și I.V. revine Curții de Apel Pitești, secția civilă, căreia i s-a înaintat dosarul [art. 20 pct. 2, art. 22 alin. (5) și art. 3 pct. 2 C. proc. civ.].
| ← ICCJ. Decizia nr. 1636/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1627/2005. Civil → |
|---|
