ICCJ. Decizia nr. 1637/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă din 27 mai 2003 reclamanții G.P., T.A. și T.M. au chemat în judecată pe pârâții G.A., G.N. și P.G. cerând a se constata "realitatea vânzării-cumpărării suprafeței de 70 prăjini teren agricol intervenită între S.A. și G.I.P."
Motivând acțiunea, reclamanții susțin că în anul 1951, printr-un înscris sub semnătură privată întocmit în fața primarului comunei Schitu Frumoasa și în fața a patru martori, impropriu intitulat "testament", între numitul S.A. și G.I.P., autorul comun al părților, a intervenit o convenție prin care primul a vândut secundului un teren în suprafață de 70 prăjini în schimbul întreținerii vânzătorului, convenție în temeiul căreia terenul a fost stăpânit de G.I.P. până la decesul său survenit în anul 1977, după care a intrat în proprietatea reclamanților pe cale de partaj succesoral voluntar, dar pârâții contestă dreptul de proprietate al reclamanților, ceea ce impune “justiției ca prin hotărâre judecătorească să se pronunțe cu privire la realitatea vânzării-cumpărării terenului între S.A. și G.I.P.".
în drept, reclamanții au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 942,art. 977 și art. 986 C. civ.
Acțiunea astfel motivată a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 1931 din 1 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Moinești.
în considerentele sentinței se arată că înscrisul invocat de reclamanți este un fals în întregul său stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă anterioară introducerii prezentei acțiuni, că reclamanții “nu au înțeles că nu pot folosi înscrisul fals ca probă în nici o cauză civilă în vederea dobândirii unui titlu de proprietate asupra terenului în litigiu, deoarece a intrat sub incidența prevederilor art. 291 C. pen.", că temeiurile de drept invocate sunt privitoare la contracte și nu sunt aplicabile în speță, precum și că situația dedusă judecății trebuie rezolvată pe calea acțiunii de partaj succesoral după defunctul G.P., așa cum, de altfel, li s-a recomandat părților prin decizia civilă nr. 186/2003 a Curții de Apel Bacău.
Apelul declarat de reclamanți a fost anulat ca insuficient timbrat prin decizia nr. 101 din 19 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă.
Instanța de apel a constatat că, în ședința de la 29 octombrie 2003, a pus în vedere reclamanților prezenți să completeze timbrajul apelului cu suma de 175.000 lei taxă judiciară de timbru și cu suma de 12.000 lei timbru judiciar, calculate la valoarea terenului în litigiu, dar la termenul acordat, 19 noiembrie 2003, reclamanții nu s-au prezentat la judecată și nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, fiind astfel incidente dispozițiile art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997.
împotriva deciziei date în apel reclamanții au declarat recurs, susținând că a fost pronunțată cu încălcarea Legii nr. 146/1997.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997 cererile pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, făcute în cadrul art. 111 C. proc. civ., sunt încadrate în categoria acțiunilor și cererilor neevaluabile în bani, fiind supuse taxei judiciare de timbru în cuantum de 171.000 lei ajustat pentru anii 2003-2004.
Numai în cazul în care cererile au ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, se taxează corespunzător taxei de timbru pentru autentificarea actului prevăzut la cap. I pct. 1 din anexa la O.G. nr. 12/1998 aprobată și modificată prin Legea nr. 122/1998, cu modificările și completările ulterioare, adică în funcție de valoarea bunurilor imobile (art. 31din Legea nr. 146/1997).
Reclamanții au solicitat primei instanțe să constate “realitatea vânzării-cumpărării", adică să constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren ca efect al vânzării acestuia de către S.A. autorului lor G.I.P. printr-o convenție din anul 1951 materializată într-un înscris sub semnătură privată, fără a cere ca hotărârea care se va da să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
De altfel, în drept, reclamanții au indicat în mod expres ca temei al acțiunii prevederile art. 111 C. proc. civ.
în aceste condiții, acțiunea introdusă de reclamanți era supusă taxei judiciare de timbru în sumă de 171.000 lei prevăzută prin art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997 și timbrului judiciar de 3.000 lei stabilit prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 123/1997, fiind lipsit de orice relevanță juridică faptul că, odată cu acțiunea, reclamanții au plătit taxe mai mari decât cele legal datorate, corespunzătoare valorii pe care au dat-o terenului obiect al convenției.
Ca urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 123/1997, cererea pentru exercitarea apelului formulată de reclamanți era supusă taxei judiciare de timbru în sumă de 85.500 lei și timbrului judiciar în valoare de 1.500 lei, cerință îndeplinită de către reclamanți potrivit dovezilor aflate la fila 3 în dosarul de pe rolul instanței de apel.
Punând în vedere reclamanților obligația plății unor sume mai mari decât cele legal datorate și anulând apelul ca insuficient timbrat, instanța de apel a încălcat esențial dispozițiile legale enunțate, hotărârea astfel pronunțată fiind casabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (5) C. proc. civ., recursul a fost admis, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1642/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1634/2005. Civil → |
|---|
