ICCJ. Decizia nr. 1629/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă introdusă la 6 martie 2003, precizată la 22 aprilie 2003, reclamantul B.V. a chemat în judecată pe pârâta A.P.A.P.S. solicitând a fi obligată la plata sumei de 158.508.000 lei despăgubiri bănești evaluată în luna martie 2002, actualizată la data pronunțării sentinței ce se va da.
Motivând acțiunea, reclamantul a susținut că tatăl său B.V., decedat la 9 mai 1945, a fost proprietarul imobilului teren și casă situat în Turda pe fosta stradă O., actualmente strada Ș., imobilul fiind naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 și transcris în administrarea întreprinderii E. Turda, care l-a vândut SC P.
A mai arătat reclamantul că inițial a notificat întreprinderea E. Turda în temeiul Legii nr. 10/2001, care i-a comunicat faptul vânzării imobilului, astfel că a notificat pe pârâtă, însă aceasta nu i-a răspuns în termenul legal, ceea ce echivalează cu respingerea cererii, justificând acțiunea adresată justiției în vederea restituirii imobilului în natură sau, în subsidiar, pentru despăgubirile pretinse.
în drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 10/2001.
Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 553 din 30 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, iar apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 148 din 22 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.
Ca situație de fapt, instanțele au reținut că reclamantul este fiul fostului proprietar tabular al imobilului preluat abuziv de către stat, având calitatea de persoană îndreptățită conferită prin art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, că imobilul a făcut parte din patrimoniul S.C. E. S.A. Turda și că, în cadrul procesului de privatizare, a fost înstrăinat către SC P. SRL prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 276 din 27 ianuarie 1999, reclamantul necontestând valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către Statul Român și neatacând actul juridic de înstrăinare a aceluiași bun către SC P. SRL
în raport de situația de fapt, instanțele au statuat că, așa cum chiar reclamantul a susținut în fond și în apel, în cauză sunt incidente prevederile art. 20,art. 21 și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, împrejurare în care reclamantul ar fi trebuit să notifice unitatea deținătoare a imobilului SC P. SRL, care, potrivit art. 24 alin. (1) și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, avea obligația de a-i face o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului, sau dacă reclamantul ar fi optat direct pentru despăgubiri bănești, așa cum a făcut prin acțiune, trebuia să notifice prefectura în a cărei rază teritorială este situat imobilul, potrivit art. 36 alin. (1) și (2) din lege. în fine, dacă unitatea deținătoare ar fi propus reclamantului despăgubiri bănești, decizia urma să fie comunicată aceleași prefecturi, procedura de acordare a despăgubirilor bănești fiind cea reglementată în capitolul V din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, dat fiind și faptul că reclamantul nu a notificat și nici chemat în judecată unitatea deținătoare SC P. SRL, nu sunt incidente prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001, pârâta A.P.A.P.S. neavând calitate procesuală pasivă în materia acordării despăgubirilor bănești, ci numai referitor la alte măsuri reparatorii și numai în cazul în care imobilul este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, nicidecum în cazul de față, în care imobilul se află în patrimoniul unei societăți comerciale constituite din inițiativă privată, fiind dobândit prin act juridic de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1999.
Nu poate fi vorba nici despre obligarea SC P. SRL la restituirea în natură cât timp nu s-a solicitat desființarea actului juridic de înstrăinare sau la plata despăgubirilor bănești.
în concluzie, acțiunea este nefondată, reclamantul având numai calea procedurii reglementate prin art. 21,art. 23,art. 24 și art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, pe care însă nu a urmat-o.
Prin recursul declarat în termen, reclamantul B.V. a solicitat casarea hotărârilor, susținând că au fost pronunțate cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20-23 din Legea nr. 10/2001 și cu încălcarea dispozițiilor art. 27 și art. 46 din aceeași lege, motiv de recurs prevăzut prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a formulat-o.
Dezvoltând recursul, reclamantul a reiterat situația de fapt și a imputat instanțelor următoarele:
- este evident eronat considerentul potrivit căruia reclamantul ar fi trebuit să notifice unitatea deținătoare SC P. SRL, care a cumpărat imobilul în cursul procesului de privatizare, deoarece aceasta are calitatea de dobânditor de bună-credință cu titlu oneros, dreptul său de proprietate fiind garantat de Constituție și legile în vigoare, astfel că nu are obligația restituirii în natură și nici de acordare de despăgubiri bănești;
- greșit s-a statuat că pârâta A.P.A.P.S. nu are calitate procesuală pasivă din moment ce aceasta a vândut imobilul și a încasat prețul în cadrul unor proceduri de privatizare îndeplinite cu respectarea legii, ceea ce face aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 potrivit și art. 27.1 pct. (b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003; de altfel pârâta nu și-a negat calitatea procesuală, iar a admite contrariul ar însemna negarea dreptului reclamantului de a i se stabili determinarea cuantumului bănesc (ceea ce a și cerut prin acțiune), urmând ca modalitatea de acordare efectivă a măsurilor reparatorii să fie făcute prin mijloacele prevăzute de art. 27 alin. (1);
- au fost încălcate prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001 în sensul că, operând o înstrăinare valabilă a imobilului în cadrul procesului de privatizare, despăgubirile datorate nu pot fi revendicate decât de la cel care a încasat prețul, respectiv pârâta din cauza de față.
Recursul nu este întemeiat.
Regimul juridic al imobilului a fost corect și pe deplin lămurit ca fiind un imobil preluat de stat cu titlu valabil și evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, reclamantul arătând în mod neechivoc că nu a înțeles să atace actul juridic de înstrăinare către societatea comercială privatizată, pe care, de altfel, nu a notificat-o și nici nu a chemat-o în judecată.
Ca urmare, sunt aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare corespunzătoare valorii imobilelor solicitate, iar notificarea, prin care se solicită asemenea măsuri reparatorii, se adresează instituției publice implicate care a efectuat privatizarea.
Dispozițiile legale mai sus redate nu sunt însă de natură să conducă la admiterea recursului, întrucât reclamantul, prin acțiunea pe care a introdus-o în justiție, a fixat în mod neechivoc obiectul pricinii și anume obligarea pârâtei la plata de despăgubiri bănești într-un anume cuantum, măsură reparatorie care nu este prevăzută prin art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit legii, măsura reparatorie constând în despăgubiri bănești este posibilă numai în situațiile expres și limitativ prevăzute prin art. 14 (1), art. 16 (1), art. 19 alin. (2) și (3), art. 20 (4), art. 26 (3) și art. 32 alin. (1) și (8), după caz, fie la alegerea persoanei îndreptățite dintre oricare din măsurile reparatorii prevăzute de art. 1 alin. (2), fie cu acordul acesteia alternativ sau combinat cu acțiuni sau titluri de valoare nominală, fie la alegerea cu compensarea prin alte bunuri ori servicii, fie dacă părțile interesate au negociat în acest sens.
Dat fiind că, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății (art. 129 alin. ultim C. proc. civ.), instanțele au respins în mod legal acțiunea formulată de reclamant, deficiențele de motivare fiind corectate implicit prin considerentele prezentei decizii.
Este adevărat că, ulterior soluționării cauzei în primă instanță, prin căile de atac reclamantul a precizat obiectul acțiunii sale ca fiind limitat la determinarea cuantumului valoric al măsurilor reparatorii prevăzute prin art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dar asemenea precizare constituie practic schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este permis prin art. 294 C. proc. civ.
în fine, dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 sunt lipsite de semnificație, urmare celor mai sus arătate, în soluționarea cauzei de față.
Răspunzând astfel susținerilor din recurs, instanța supremă a respins recursul ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1625/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1648/2005. Civil → |
|---|
