ICCJ. Decizia nr. 1656/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă din 11 aprilie 2003 reclamanții I.V., V.I., I.V.W.G. și I.M. au chemat în judecată pe pârâtul I.G.V. cerând să fie obligat a le lăsa în deplină proprietate și posesie un teren de aproximativ 30 mp. situat în intravilanul comunei Șirineasa, județul Vâlcea, și să desființeze un gard cu autorizarea reclamanților de a face lucrarea pe cheltuiala pârâtului.
Acțiunea a fost admisă în parte prin sentința civilă nr. 4850 din 9 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pârâtul fiind obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 29,33 mp. situat în comuna Șirineasa, județul Vâlcea, identificat potrivit schiței anexă la raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. S.I., și să demoleze gardul construit pe terenul de mai sus.
Apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 132/A din 27 ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă.
Ca situație de fapt, instanțele au reținut că în anul 2002 pârâtul a construit un gard pe un amplasament din afara limitei proprietății sale, ocupând astfel suprafața de 29,33 din proprietatea dobândită de autorii reclamanților prin actul de vânzare-cumpărare nr. 1321/1920 și transmisă acestora, suprafață de teren folosită anterior de către reclamanți drept cale de acces spre restul proprietății lor și pe care există un stâlp de curent electric.
Instanța de apel a constatat că, în contra susținerilor pârâtului, prima instanță a manifestat rol activ, administrând toate probele necesare aflării adevărului, stabilindu-se fără dubiu faptul acaparării terenului fără drept, iar excepția autorității lucrului judecat opusă de pârât este nefondată, hotărârile judecătorești invocate cu acest scop fiind anterioare anului 2002, când s-au produs faptele supuse actualei judecăți.
Prin recursul declarat în termen, pârâtul I.V. solicită casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea acțiunii reclamanților.
Dezvoltând recursul, pârâtul susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererilor sale privind suplimentarea probei testimoniale și completarea raportului de expertiză tehnică, probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, ceea ce constituie motiv de recurs potrivit art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
De asemenea, pârâtul califică decizia instanței de apel ca fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea legii - caz de recurs prevăzut prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât are ca fundament doar constatarea că stâlpul de înaltă tensiune se află pe terenul ocupat în urma construirii gardului, împrejurare rezultată numai din adeverința depusă la dosar de către reclamanți, care însă nu se coroborează ce celelalte probe administrative în cauză.
în fine, a doua critică în cadrul aceluiași motiv de recurs are ca obiect greșita respingere a excepției autorității lucrului judecat, pârâtul susținând că există triplă identitate între cauze, întrucât noul gard a fost construit pe vechiul aliniament și nici nu a fost refăcut pe toată lungimea lui.
Recursul nu este întemeiat.
La judecarea cauzei în primă instanță, pârâtul a invocat excepția autorității lucrului judecat dată de sentința civilă nr. 1213 din 14 martie 1989 și sentința civilă nr. 2540 din 6 iunie 1989, ambele pronunțate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar cu privire la fondul pricinii a depus două schițe componente ale documentației întocmite pentru obținerea autorizației construirii împrejmuirii proprietății sale.
Aceste schițe, împreună cu titlurile de proprietate exhibate de reclamanți, au fost avute în vedere în cadrul expertizei tehnice, prin care s-a constatat că gardul construit de pârât în anul 2002 nu respectă vechiul și realul aliniament al hotarului dintre proprietăți, incluzând în partea dinspre proprietatea pârâtului și suprafața de 29,33 mp din proprietatea reclamanților folosită de aceștia drept cale de acces spre restul proprietății lor, pe terenul astfel ocupat existând un stâlp al rețelei electrice, care anterior construirii gardului era situat pe acea cale de acces, adică în exteriorul proprietății pârâtului.
Pârâtul a fost prezent la măsurătorile făcute în teren de către expert.
Raportul de expertiză tehnică a fost pus în discuția părților, prilej cu care pârâtul nu a formulat obiecțiuni și nici nu a propus probe în contra constatărilor acestuia.
Numai cu prilejul apelului, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu un martor spre a dovedi că a construit gardul pe vechiul amplasament al hotarului, precum și refacerea raportului de expertiză în funcție de conținutul probei testimoniale și de documentația depusă în vederea obținerii autorizației de construcție.
Este adevărat că instanța de apel a soluționat cauza fără a se pronunța asupra probelor solicitate de către pârât.
Cu toate acestea hotărârea nu este nelegală în sensul motivului de recurs reglementat prin art. 304 pct. 10 C. proc. civ., întrucât probele solicitate nu erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, situația de fapt a fost pe deplin lămurită prin raportul de expertiză tehnică, probă concludentă prin care au fost puse în teren toate înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei cu valoare de titluri de proprietate, folosindu-se aparatură de precizie, pârâtul prezent la măsurători necontestând constatările expertului și nici raportul de expertiză.
Nu era pertinentă cauzei refacerea raportului de expertiză în funcție de depoziția martorului cerut a fi încuviințat, dat fiind că expertiza este o probă științifică, care, în cazul concret, avea de stabilit amplasamentul gardului construit de pârât numai în raport de titlurile de proprietate.
Nici secundul motiv de recurs nu este întemeiat.
Instanțele au respins corect excepția autorității lucrului judecat, constatând în mod judicios că precedentele hotărâri judecătorești au soluționat litigii dintre părți din anul 1989, în timp ce actualul proces are drept cauză o împrejurare ulterioară, anume construcția gardului din anul 2002.
în fine, critica referitoare la situația de fapt eronat stabilită ca o consecință a greșitei interpretări a probelor administrate, deși este încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în realitate nu face obiectul acestuia și nu este încadrabilă în nici unul din cazurile de recurs reglementate prin art. 304 C. proc. civ. modificat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Această critică este însă și evident neîntemeiată, nefiind real că situația de fapt a fost stabilită doar în concordanță cu adeverința arătată de pârât, ci, așa cum s-a arătat, a fost avut în vedere în mod hotărâtor raportul de expertiză tehnică.
Pentru toate cele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar potrivit art. 274 C. proc. civ. pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată făcute în recurs de reclamanții I.V.W.G. și I.M. constând în onorariu de avocat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1661/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1671/2005. Civil → |
|---|
