ICCJ. Decizia nr. 1668/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1668
Dosar nr. 2936/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată ulterior C.H. a chemat în judecată SC A.C. SA în calitate de comitent, conform art. 1000 alin. (3) C. proc. civ. pentru a fi obligată la plata sumei de 500 milioane de lei cu titlu de daune morale, pentru fapta prepusului său care a semnat articolul „Biroul de investigaţii".
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că în numărul 39/3-9-X-2000 al ziarului A.C. la rubrica „Monstruoasa inaniţie" a apărut articolul intitulat „Despre cum a luat şi ia România euroboturi" prin care se fac afirmaţii jignitoare la adresa sa, reclamantul îndeplinind la acea dată funcţia de şef al Serviciului de Informaţii Externe.
Astfel, s-a învederat că a fost nominalizat alături de alte persoane ca fiind „o ŞIeahtă de şmecheri care scoteau România la vândut „ca o proastă la şosea", mai mult, că de fapt erau „floarea ŞIehtii româneşti", „şmenari de anvergură mondială".
De asemenea, s-a acreditat ideea că alături de D.M. conducea un fel de reţele mafiote care favoriza câştigarea licitaţiilor care se organizau la Bucureşti, Ploieşti şi Timişoara pentru restructurarea canalizării şi aprovizionării cu apă. Totodată, i s-a imputat că a preluat rolul d-lui H. în „vânătoarea de creanţe" pe care statul român le avea faţă de alte state, ingineria constând în vânzarea de creanţe la o sumă derizorie în paguba statului român, încasarea acestora aducând „oarece comisioane" celor cărora subsemnatul le făcea un astfel de „cadou" bineînţeles în urma obţinerii unor foloase materiale personale.
Reclamantul a mai reprodus şi alte susţineri din cuprinsul articolului despre care a afirmat că i-au adus atingere demnităţii şi reputaţiei şi i-au produs un grav prejudiciu moral prin proliferarea în faţa opiniei publice a unor afirmaţii denigratoare.
A învederat că în speţă erau întrunite elementele răspunderii civile delictuale conform art. 998-999 şi art. 1000 alin. (3) C. civ. şi prin urmare a solicitat admiterea acţiunii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 534 din 14 mai 2001 a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.H. şi a obligat pârâta SC A.C. SA la plata către reclamant a sumei de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale.
A dispus restituirea cauţiunii achitate de reclamant conform recipisei CEC nr. 42-30,01/00/40.6/000038 din 13 octombrie 2000. A respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că din analiza articolelor publicate de pârât rezulta că prin afirmaţiile conţinute se aducea atingere vieţii publice şi private a reclamantului, încălcându-i-se grav drepturile personale patrimoniale şi nepatrimoniale de care fiecare om se bucură.
În acest sens, martorii audiaţi la cererea reclamantului au precizat că între persoana reclamantului şi cea descrisă în articolele apărute în ziarul A.C. era o reală contradicţie, nimic din ceea ce figura în articolul încriminat nefiind real. Totodată, articolul respectiv a avut repercursiuni negative asupra activităţii profesionale a reclamantului, ştirbindu-i reputaţia, iar pe plan personal i-a restrâns sfera prietenilor, i-a cauzat suferinţe fizice, reclamantul fiind „aproape bolnav" datorită apariţiei articolului.
De asemenea, instanţa a constatat că în speţă erau întrunite cerinţele art. 998-999 C. civ. combinat cu art. 1000 alin. (3) C. civ. şi a apreciat prejudiciul moral suferit de reclamant la 100 milioane de lei.
Împotriva menţionatei sentinţe a declarat apel SC A.C. SA susţinând, pe de o parte, că a fost pronunţată cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii şi a principiului aflării adevărului, iar pe de altă parte, că nu erau întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ., respectiv caracterul ilicit al faptei şi raportul de cauzalitate între fapta pârâtei şi prejudiciul produs şi existenţa prejudiciului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 119/A din 6 martie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.C. SA împotriva sentinţei nr. 534 din 14 mai 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Instanţa a stabilit că principiile invocate de apelanta pârâtă în motivele de apel au fost întrutotul respectate de instanţa de fond întrucât înlăturarea de la audiere a martorilor A.B. şi C.B., propuşi de pârâtă s-a făcut de către tribunal motivat de existenţa stării litigioase, conflictuale dintre intimatul-reclamant şi aceşti martori, acordându-se însă pârâtei posibilitatea de a propune alţi martori, ceea ce însă apelanta-pârâtă nu a făcut, astfel că în mod corect a procedat tribunalul la decăderea pârâtei din probă.
Referitor la fondul cauzei, instanţa de apel a apreciat că, în speţă, erau întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ., afirmaţiile denigratoare la adresa intimatului-reclamant prin cuprinsul articolului încriminat fiind de natură a-i aduce atingere onoarei şi reputaţiei profesionale în relaţiile de serviciu cu subalternii şi ceilalţi colegi care au început chiar să-l evite. Pe plan personal şi familial intimatului-reclamant i-a fost cauzată o suferinţă psihică întrucât a început să fie ocolit de unele familii de cunoscuţi, cel mai afectat fiind copilul reclamantului.
În contra deciziei nr. 119/A din 6 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declarat recurs SC A.C. SA invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi reiterând criticile formulate în apel.
Astfel, s-a susţinut că prin soluţia dată instanţele au încălcat principiile dreptului la apărare, a contradictorialităţii şi cel al aflării adevărului.
În acest sens, s-a învederat că la termenul din 12 februarie 2001 instanţa de fond a respins cererea pârâtei pentru amânarea cauzei datorită imposibilităţii de prezentare a apărătorului ales, aspect de natură a o prejudicia.
De asemenea, tribunalul a înlăturat de la audiere martorii propuşi de pârâta recurentă pe motiv că între aceştia şi reclamant ar exista o stare conflictuală însă a enunţat posibilitatea propunerii de noi martori.
În apel, instanţa le-a respins proba cu martori fără să-şi motiveze opţiunea, iar în considerentele deciziei a argumentat în sensul că „încuviinţarea măsurii înlocuirii martorilor este posibilă pentru motive bine întemeiate".
Pe de altă parte, este greşită opinia tribunalului care a procedat la instituirea unei prezumţii absolute „privind lipsa de obiectivitate" în ceea ce priveşte martorii pe care i-a propus, încălcând astfel principiile dreptului la apărare, aflării adevărului, egalităţii părţilor.
Or, codul de procedură civilă instituie expres interdicţii în cazuri speciale cum ar fi cele reglementate de art. 189 C. proc. civ. dar care nu se regăsesc în speţă. Mai mult, sinceritatea depoziţiei unor martori nu poate fi apreciată decât după audierea acestora, ceea ce însă în speţă nu a avut loc, instanţa precizând lipsa de obiectivitate a martorilor, şi decăzând-o din administrarea respectivei probe, ceea ce este greşit şi de natură a o prejudicia, mai ales că instanţa nu poate obliga partea la înlocuirea martorilor.
În orice caz, în absenţa interdicţiei exprese din art. 189 C. proc. civ. instanţa nu poate refuza audierea martorilor propuşi pe motiv că prezumă lipsa de obiectivitate a acestora fără ca prin aceasta să nu încalce flagrant dreptul la apărare al respectivei părţi.
Pe de altă parte, având în vedere cercul limitat de persoane care au avut cunoştinţă despre împrejurările de fapt descrise în articolul încriminat, recurenta pârâtă nu putea propune martori din afara acestui cerc şi care nu aveau cunoştinţă despre situaţiile evocate.
Recurenta-pârâtă a mai susţinut că în speţă, nu erau întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale, respectiv caracterul ilicit al faptei din moment ce aspectele încriminate reprezentau informaţii aflate în paginile mai multor ziare importante din acea perioadă pe care pârâta doar le-a comentat, iar exercitarea unui drept, respectiv dreptul la libera exprimare conduce la înlăturarea caracterului ilicit al faptei. De asemenea, probele administrate, depoziţiile martorilor propuşi de reclamant, nu atestă existenţa unui prejudiciu moral real.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Potrivit art. 129 alin. (2) şi (5) C. proc. civ., judecătorii au datoria să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii. De asemenea, ei trebuie să facă respectate şi să respecte ei înşişi principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil.
În acest context, cu referire la cazul în speţă, pârâta recurentă a solicitat în apărare la instanţa de fond proba cu martori ce a fost încuviinţată iniţial de tribunal pentru ca apoi aceeaşi instanţă să dispună din oficiu înlocuirea celor doi martori propuşi de pârâtă şi în final să o decadă din administrarea acestei probe motivat de faptul că pârâta nu a indicat alte persoane, iar cele propuse se aflau în litigiu cu reclamantul. Or, în principiu, orice persoană capabilă şi care are cunoştinţă despre fapte relevante ale cauzei poate fi ascultată ca martor. Este adevărat că textul art. 189 C. proc. civ. stabileşte şi excepţiile de la această regulă privind rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv, soţul chiar despărţit, interzişii, cei condamnaţi pentru jurământ sau mărturie mincinoasă, excepţii în care persoanele propuse de pârâţi nu se încadrau.
Mai mult, textul invocat statuează şi că părţile pot conveni să fie audiate ca martori şi rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv, respectiv soţul, chiar despărţit, ceea ce însemnează că aceste prevederi sunt de natură dispozitivă.
Faţă de cele deja relevate, procedeul tribunalului, confirmat şi de instanţa de apel, de a decade pârâta din administrarea probei cu martori apare greşit şi contrar legii, întrucât persoanele propuse de pârâtă spre a fi audiate nu făceau parte din categoria celor menţionate de art. 189 C. proc. civ. şi prin urmare puteau fi primite ca martori, iar instanţa, peste textul legal menţionat, a prezumat lipsa lor de obiectivitate în depoziţiile ce le-ar face, ceea ce însă nu era admisibil.
O atare decizie a fost de natură a încălca dreptul la apărare al pârâtei, drept nesocotit şi de instanţa de apel care a considerat justificată măsura tribunalului imputând însă pârâtei că nu ar fi depus în termen de 5 zile lista cu noii martori pentru a putea fi citaţi, deşi în încheierea din 7 mai 2001 în practica, s-a consemnat expres declaraţia apărătorului pârâtei potrivit căreia nu existau alte persoane pentru a le propune să fie audiate.
De altfel, conform art. 186 alin. (3), înlocuirea martorilor intervine la iniţiativa părţilor şi nu din oficiu, iar instanţei, într-un atare caz îi revine atribuţia de a se pronunţa asupra unei astfel de cereri, urmând să o încuviinţeze numai pentru motive bine întemeiate.
Or, aşa cum deja s-a relevat, pârâta nu a cerut înlocuirea martorilor ci dimpotrivă, a susţinut constant că persoanele propuse erau şi cele care puteau relata aspecte esenţiale pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi implicit pentru aflarea adevărului.
Pârâta a reiterat şi în apel cererea de a-i fi audiaţi martorii propuşi în faţa tribunalului, solicitare ce i-a fost respinsă pe motiv că la dosar existau suficiente dovezi.
S-a ignorat însă faptul că pârâtei nu i se încuviinţase administrarea respectivei probe şi din această perspectivă, între reclamant căruia i-au fost audiaţi la fond doi martori şi pârâta, căreia i s-a refuzat nejustificat ascultarea martorilor propuşi, s-a creat o inegalitate de tratament de natură a influenţa asupra soluţionării cauzei.
Astfel fiind şi întrucât instanţa de apel a soluţionat cauza cu ignorarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. şi încălcarea principiilor ce guvernează procesul civil, respectiv principiul aflării adevărului şi principiul dreptului la apărare, recursul este fondat şi urmează a fi admis, a casa Decizia atacată şi a trimite cauza spre rejudecarea apelului, ocazie cu care urmează a fi examinată şi critica formulată în recurs privind fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A.C. SA împotriva deciziei nr. 119/A din 6 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1838/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8781/2005. Civil → |
|---|
