ICCJ. Decizia nr. 1991/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 7 decembrie 2001 pe rolul Judecătoriei Câmpulung, modificată ulterior, comuna Rucăr, prin Consiliul local și primar a chemat în judecată, în temeiul art. 480,art. 483 și urm. C. civ., art. 135 Constituție și Legii nr. 213/1998 privind proprietate publică și regimul juridic al acesteia, pe pârâtele SC U. Rucăr SRL și SC D. Rucăr SA, pentru revendicarea bunurilor din listele de inventar (alimentarea cu apă a comunei Rucăr și piața comunală).
Prin întâmpinare, SC U. Rucăr SRL a invocat lipsa calității sale procesual pasive întrucât deși este deținătoarea, prin cumpărare de la FPS a întregului pachet de acțiuni ce aparținuse statului la SC D. Rucăr (fosta Regie locală), posesia asupra bunurilor este exercitată în continuare de SC D. Rucăr. Prin aceeași întâmpinare, această pârâtă a recunoscut că reclamanta este proprietara bunurilor revendicate.
Pârâta SC D. Rucăr SA a formulat la rândul său întâmpinare, în care a invocat excepția autorității lucrului judecat în raport cu sentința civilă nr. 223 din 16 aprilie 1999 a Tribunalului Argeș, definitivă prin neapelare.
După administrarea probei cu înscrisuri și a celei cu expertiza tehnică, Judecătoria Câmpulung și-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Argeș, în raport cu valoarea pretențiilor, evidențiată în expertiză.
Prin sentința civilă nr. 84 din 27 februarie 2003 Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis excepțiile invocate de cele două pârâte (cea de-a doua apărând sub o nouă denumire, de SC I.A. 2001).
Apelul reclamantei a fost respins de Curtea de apel Pitești prin decizia civilă nr. 97 din 16 iunie 2003, care a reținut că au fost administrate suficiente probe care dovedesc că SC U. Rucăr SRL nu este posesor al bunurilor revendicate, ea fiind doar acționar la cea de-a doua pârâtă, SC I.A. 2001 SA.
împotriva acestei decizii, în termen legal reclamanta a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținându-se în esență că decizia Curții de apel nu a fost motivată sau motivarea este contradictorie atunci când s-a apreciat cu încălcarea art. 1201 C. civ. că ar exista autoritate de lucru judecat și că pârâta SC U. Rucăr SRL nu poate sta în acest proces în calitate de pârâtă.
Prin întâmpinare comună, cele două pârâte au solicitat respingerea recursului, fiind invocate excepțiile lipsei calității de reprezentant al consiliului local și a lipsei calității mandatarului de a exercita calea extraordinară de atac de față. S-a mai susținut că, formal, dezvoltarea motivelor de recurs nu se circumscrie cerințelor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. S-a susținut în final că cele două excepții invocate în fazele procesuale anterioare au fost corect soluționate prin hotărârile pronunțate.
Cu privire la excepțiile invocate în fața înaltei Curți, fiind analizate conform art. 137 C. proc. civ., se constată că acestea sunt neîntemeiate.
Obiectul litigiul îl constituie dreptul de proprietate asupra unor bunuri care prin natura lor sunt de uz sau interes public.
Conform art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în litigiile privitoare la dreptul de proprietate, unitățile administrativ-teritoriale (în speță, comuna Rucăr) sunt reprezentate de consiliile locale care dau mandat primarului, la rândul său acesta fiind îndreptățit să dea mandat unui avocat.
în speță, aceste cerințe legale sunt îndeplinite, astfel cum rezultă atât din acțiunea introductivă, cât și din recurs și înscrisurile atașate acestuia. Nici excepția de ordin formal privind dezvoltarea motivelor de recurs nu este fondată, recursul fiind admisibil prin prisma exigențelor art. 302 C. proc. civ.
Recursul este fondat și a fost admis conform art. 312 C. proc. civ., iar în baza art. 316, raportate la art. 297 C. proc. civ., decizia recurată a fost casată cu trimitere la aceeași instanță de apel pentru rejudecare, în considerarea următoarelor argumente.
Conform art. 1 din O.G. nr. 69/1994,M. Of. nr. 245 din 30 august 1994, regiile autonome de interes local se pot organiza în următoarele domenii de activitate: a) alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, (...); b) administrarea și întreținerea (...) piețelor, oboarelor, târgurilor ... Art. 2 din același act normativ prevede că regiile autonome puteau fi organizate și funcționau sub autoritatea consiliilor locale ale municipiilor și orașelor cu o populație mai mare de 30.000 locuitori, bunurile aflate în administrarea regiei autonome fiind obligatoriu a fi evidențiate în patrimoniul acesteia, în mod distinct de bunurile pe care le deține în proprietate [art. 3 alin. (2)].
Mai prevedea art. 5 din același act normativ că regiile autonome de interes local funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.
în comuna Rucăr, la 30 septembrie 1994, după expunerea de motive a viceprimarului, Consiliul local comunal a adoptat conform O.G. nr. 69/1994 hotărârea nr. 30 prin care a decis desființarea Regiei autonome de gospodărire comunală D. Rucăr având ca obiect de activitate "alimentarea cu apă potabilă și piața comunală".
Prin aceeași hotărâre s-a înființat de la aceeași dată, 1 octombrie 1994, SC G.C.D. Rucăr SA cu același obiect de activitate, capitalul social nr. 434.425.000 lei fiind alcătui din 17.377 acțiuni în valoare nominală de 25.000 lei fiecare.
Societatea nou înființată a preluat la 5.12.1994 activul și pasivul fostei regii autonome, prin directorul T.N. (fila 21 dosar Tribunal Argeș), iar conform situației determinării capitalului social și a patrimoniului net, D. Rucăr RA avea la 12.12.1994 un patrimoniu propriu de 434.446.000 lei (fila 45 dosar înalta Curte de Casație și Justiție).
în anul 1995 Statul român a transmis 70% din acțiunile deținute la societatea D. Rucăr SA către FPS și 30% către FPP.
Fondul Proprietății de Stat, prin directorul Direcției Teritoriale Județene Argeș a vândut la 7 iulie 2000 SC U. Rucăr SRL, prin P.I., toate acțiunile (17.377) deținute de stat la SC D. Rucăr SA cu prețul de 434.425.000 lei.
Prin actul adițional încheiat după intentarea prezentei acțiuni (la 19 decembrie 2001), asociații SC U. Rucăr SRL (P.I., P.M. și P.G.), în calitate de asociat U. al SC D. Rucăr SA au decis modificarea denumirii societății din D. Rucăr SA în SC I.A. 2001 SA.
Ignorând toate aceste înscrisuri, atât instanța de fond, cât și cea de apel au admis excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta SC U. Rucăr SRL, succesoarea în drepturi și obligații a fostei entități aparținând Consiliului local Rucăr.
în temeiul dreptului de proprietate consacrat prin art. 480 C. civ., proprietarul trebuie să se bucure de toate atributele acestuia: dreptul de a folosi, de a culege fructele și de a dispune de bunurile ce formează obiectul acestui drept.
Reclamanta, așa cum este necontestat de nici o pârâtă, este proprietara bunurilor din domeniul public local, pe care le revendică de la posesorii despre care afirmă (și aceștia recunosc) că sunt neproprietari. Cum întregul capital social cumpărat de la FPS de SC U. Rucăr SRL era identic cu cel ce aparținuse Regiei locale desființate, susținerea că aceasta nu ar avea calitatea de a sta ca pârât în procesul de revendicare este nefondată, motiv pentru care excepția lipsei calității procesual pasive a acestei pârâte a fost greșit admisă în fond și menținută în apel. Instanța de apel a motivat sumar și inconsecvent a ajuns la concluzia lipsei calității procesual pasive a SC U. Rucăr SRL, motiv de casare ce întrunește cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Și soluționarea excepției autorității lucrului judecat, invocată de SC D. Rucăr SA a fost greșită, hotărârea din apel, care a menținut motivarea instanței de fond, fiind nelegală, motiv de recurs încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel cum rezultă din copia cererii de chemare în judecată în acțiunea intentată în anul 1998, Consiliul local Rucăr a cerut să se constate, în contradictoriu cu FPS și SC D. Rucăr (pentru opozabilitate) că bunurile aflate în administrarea SC D. Rucăr nu au ieșit din patrimoniul Consiliului local.
Se constată astfel că nu sunt întrunite în cauză cerințele impuse de art. 1201 C. civ. privind identitatea de părți, obiect și cauză.
Ca atare, fiind întemeiat și cel de-al doilea motiv de recurs, acesta a fost admits, urmând ca instanța de apel să soluționeze devolutiv cauza pe fond, conformându-se art. 315 C. proc. civ.
Această soluție se impune pentru asigurarea celerității procesului civil, ținând seama că o serie de probe au fost deja administrate, instanța de trimitere având a verifica încălcarea sau nu în speță a textelor legale invocate drept temei în drept al acțiunii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1990/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1994/2005. Civil → |
|---|
