ICCJ. Decizia nr. 2022/2005. Civil
| Comentarii |
|
La 14 februarie 2003, reclamanții A.V., A.A. și A.I., au chemat în judecată, în calitate de moștenitori ai autorului A.G., pe pârâții Ț.M., L.A., L.N. și Composesoratul A.T.T.F. solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că imobilul ce formează obiectul convenției încheiate, între antecesorul lor și antecesorii pârâților persoane fizice, la data de 10 ianuarie 1953, este înscris în C.F. 2217 Tulgheșu de Sus și să se recunoască efectele acestei convenții în sensul intabulării imobilului pe numele reclamanților și obligării pârâtei, persoană juridică, la recunoașterea drepturilor composesorale ale acestora.
Judecătoria Toplița, prin sentința civilă nr. 457 din 20 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea și a constatat că imobilul ce face obiectul contractului intitulat "convenție", încheiat la 10 ianuarie 1953 este înscris în C.F. nr. 2217 Tulgheșul de Sus, în corpul funciar nr. A+1, cu nr. top 2977/12, fânaț la Postata Comarnic, cu suprafața de 8500 mp. A dispus ca hotărârea să țină loc de act de intabulare a imobilului, pe numele reclamanților.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că A.T. are reconstituit dreptul de proprietate doar pentru terenurile cu vegetație forestieră, pe când terenul în litigiu face parte din categoria de folosință "fâneață", nu a fost inclus în suprafețele validate și a fost identificat în evidențele de carte funciară la proprietar persoană fizică în întregime și nu în cote indivize, folosința fiind individuală și nu în formă asociativă.
Ca atare, văzând recunoașterea convenției încheiată la 10 ianuarie 1953, de către pârâții persoane fizice, instanța a admis acțiunea față de aceștia și a respins-o față de Composesoratul A.T.T.F.
Cu aceeași motivare, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 180/A din 23 martie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantului A.V.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. reclamantul A.V., susținând în esență că în mod greșit acțiunea s-a admis în parte, doar față de pârâții persoane fizice, deși s-a făcut dovada că terenul în litigiu este ocupat de pârâta persoană juridică Composesoratul A.T.T.F., conform convenției depusă la dosar.
Totodată, se mai arată, deși prin dispozitivul sentinței, nu se dispune asupra respingerii acțiunii față de pârâta persoană juridică totuși, contrar legii, instanța i-a obligat pe reclamanți la plata cheltuielilor de judecată către aceasta.
Recursul este nefondat.
Din probele administrate în cauză, inclusiv expertiza topografică de identificare a terenului (f. 34, dos. 156/2003 al Judecătoriei Toplița) cu privire la care reclamanții au declarat că nu au obiecțiuni (a se vedea încheierea din 8 iulie 2003 a Judecătoriei Toplița - f. 45, dos. fond) rezultă că imobilul în litigiu, teren extravilan în suprafață de 8500 mp -, având categoria de folosință fâneață, este folosit de reclamanții A.V., A.A. și A.I.
Cum pârâtul persoană juridică are reconstituit dreptul de proprietate doar pentru terenurile cu vegetație forestieră, terenul în litigiu, categoria de folosință "fâneață", nu a fost inclus în suprafețele validate și identificate, conform anexelor.
Ca atare, imobilul nefiind inclus în "Composesoratul T." reclamanții nu pot beneficia de drepturile composesorale.
Deși, pe tot parcursul procesului, reclamanții au susținut că terenul este în folosința composesoratului, care exploatează materialul lemnos, nu au propus și produs dovezi care să ateste o altă stare de fapt decât cea reținută de prima instanță.
Nefondată este și critica referitoare la greșita obligare a reclamanților de a plăti 8.000.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului Composesoratul A.T.T.F.
Astfel, atât din dispozitivul cât și din considerentele hotărârii primei instanțe, aflate într-o deplină concordanță, rezultă că acțiunea s-a admis doar în parte, față de pârâții persoane fizice și s-a respins față de Composesoratul A.T.T.F.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Ca atare, în mod corect reclamanții au fost obligați să despăgubească partea față de care nu au câștigat procesul și care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare.
în considerarea celor ce preced, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2048/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2027/2005. Civil → |
|---|
