ICCJ. Decizia nr. 2078/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, la 1 septembrie 2003, sub nr. 9618, reclamanții S.A. și S.M. au chemat în judecată pe pârâta R.V. solicitând să se dispună evacuarea necondiționată a pârâtei din imobilul proprietatea reclamanților din Semlac nr. 439 înscris în C.F. 7473 Semlac cu nr. topo 219, format din intravilan cu casă în suprafață totală de 1390 mp pe care pârâta îl ocupă fără titlu, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând să se constate că între aceasta și fostul său soț C.S.L. pe de o parte și reclamanți pe de altă parte a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu în anul 1993, obligarea reclamanților - pârâți să încheie cu aceștia un contract autentic de vânzare-cumpărare, iar în caz contrar, hotărârea ce se va pronunța să țină loc de consimțământ la contractul de vânzare-cumpărare.
Pârâta reclamantă a formulat cerere de intervenție forțată, prin care a solicitat chemarea în judecată în calitate de pârât, a fostului său soț.
Reclamanții pârâți au formulat întâmpinare, invocând prescripția dreptului la acțiune în prestație tabulară.
Prin sentința civilă nr. 267 din 20 ianuarie 2004 pronunțată de Judecătoria Arad a fost respinsă acțiunea având ca obiect evacuarea, formulată de reclamanți, a admis cererea de chemare în judecată a numitului C.S.L., în calitate de intervenient în interes propriu și cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă.
A constatat că pârâta reclamantă și intervenientul în interes propriu au încheiat în anul 1993, un antecontract de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în Semlac nr. 439, înscris în C.F. nr. 7473 Semlac nr. top 219, constând în casă și teren intravilan în suprafață de 1390 mp, pentru prețul de 300.000 lei.
Reclamanții pârâți au fost obligați să încheie cu pârâta reclamantă și intervenientul în interes propriu contractul autentic de vânzare-cumpărare, în caz contrar prezenta sentință urmând să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare și a îndrumat Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei Arad să efectueze mențiunile cu vecinii în C.F. nr. 7473 Semlac.
A fost respinsă cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, obligându-i pe reclamanții-pârâți la plata sumei de 9.761.000 lei către pârâta reconvențională cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva sentinței civile nr. 267 din 20 ianuarie 2004 a Judecătoriei Arad au declarat apel reclamanții pârâți S.A. și S.M. pe care însă nu l-au motivat.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 920 din 6 mai 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții pârâți.
Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că cererea reconvențională având ca obiect prestația tabulară nu este prescrisă, cursul fiind întrerupt prin faptul recunoașterii cel puțin a dreptului de folosință al pârâților asupra imobilului în litigiu, fiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958.
De asemenea, instanța de apel a mai reținut, că din înscrisurile depuse la dosar și declarațiile martorilor audiați în primă instanță s-a făcut dovada existenței antecontractului de vânzare - cumpărare, a înțelegerii dintre pârâți și achitarea către reclamanții pârâți a prețului de 300.000 lei, privind înstrăinarea imobilului în litigiu.
împotriva acestei decizii reclamanții pârâți au declarat în termen legal recurs.
Critica hotărârii, deși nu este formulată conform cerințelor art. 303 alin. (3) C. proc. civ., cu arătarea motivelor cuprinse în art. 304 C. proc. civ., se referă în esență la greșita apreciere a instanțelor că, vânzarea-cumpărarea imobilului a fost dovedită prin declarațiile unor martori, încălcându-se astfel dispozițiile art. 1191 C. civ.
Recursul nu este fondat.
Prin motivele de recurs, reclamanții pârâți au criticat modul de aplicare a dispozițiilor art. 1198 C. civ., astfel încât susținerile sub acest aspect vor fi analizate prin cazul de modificare descris de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Martorii audiați au relevat existența unei înțelegeri între reclamanții pârâți și pârâta reclamantă privind vânzarea imobilului în litigiu, prețul de 300.000 lei, fiind înmânat reclamanților, iar de la plecarea acestora, în Germania, pârâta reclamantă a locuit efectiv în imobil.
Au mai arătat că părțile erau în relații apropiate de prietenie, iar după plecarea reclamanților din țară, sora reclamantei a rămas în îngrijirea pârâtei.
Aceste relații apropiate, bazate pe încredere, sunt atestate și de împuternicirea dată la 14 noiembrie 1993 prin care reclamanta pârâtă a împuternicit-o pe pârâta reclamantă să ridice banii de pensie pentru sora sa și să susțină interesele reclamanților în fața organelor de stat cu privire la moartea sorei sale.
Nu se poate reține că, instanțele au ignorat cazurile de excepție descrise de art. 1198 C. civ., text potrivit căruia regulile prescrise de art. 1191 C. civ., nu se aplică, întrucât în speță s-a făcut dovada existenței unor împrejurări care au determinat imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului, constând în relațiile foarte apropiate, bazate pe încredere reciprocă între părți și faptul că pârâta reclamantă a locuit efectiv în imobil, de la plecarea reclamanților din țară în anul 1993.
Față de considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2077/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2050/2005. Civil → |
|---|
