ICCJ. Decizia nr. 2278/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 16 mai 2000 sub nr. 2901 pe rolul Tribunalului București, reclamanții I.P. și I.N. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al primăriei Afumați județul Ilfov solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârât să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în comuna Afumați județul Ilfov.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că imobilul a fost preluat abuziv în anul 1954, de la autorul lor I.N. care era proprietarul imobilului.
în drept acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ.
Tribunalul București, secția a V-a, prin sentința civilă nr. 224 din 20 martie 2002, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanți.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamanții sunt unicii moștenitori ai lui I.G. care la rândul său era unicul moștenitor al lui I.N., care era proprietarul imobilului în litigiu.
S-a reținut că prin procesul verbal de ședință nr. 5 din 14 aprilie 1954 emis în baza Decretului nr. 224/1951 pentru neplata impozitelor, s-a procedat la sechestrarea imobilului aparținând lui I.N., exceptându-se partea din imobil compusă din două camere, sală și dependințe locuită de debitor și familia sa.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 694 din 30 iulie 1954 a fostului Tribunal Popular al Raionului Brănești, s-a încuviințat vânzarea imobilului sechestrat.
în consecință instanța a reținut că imobilul a fost preluat cu titlu valabil, cu respectarea procedurilor prevăzute de Decretul nr. 224/1951.
A mai reținut instanța că imobilul revendicat nu se identifică cu certitudine cu cel care a aparținut autorului reclamanților.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel București, secția a IV-a, prin decizia civilă nr. 193 din 21 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul constând că în mod corect instanța de fond a reținut că la momentul preluării imobilului de către stat au fost respectate prevederile Decretului nr. 224/1951 și în consecință imobilul a fost preluat cu titlu valabil.
Instanța de apel a mai reținut că reclamanții nu au făcut dovada că neplata impozitelor s-a făcut din motive independente de voința autorului lor.
De asemenea, instanța de apel a mai reținut că reclamanții, conform prevederilor art. 1169 C. civ., avea obligația să dovedească identitatea dintre imobilul preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951 și cel revendicat în prezenta cauză și nu au făcut acest lucru.
împotriva acestei decizii pronunțate de către instanța de apel au declarat recurs reclamantul invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.
Astfel se susține că preluarea imobilului a avut un caracter abuziv încălcându-se prevederile art. 480 și art. 481 C. civ.
Se mai susține că au fost ignorate reglementările în vigoare la data judecării cauzei, respectiv cele prevăzute de Legea nr. 10/2001 art. 2 lit. d) art. 9 alin. (1) și art. 20 alin. (1).
Totodată se susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 16 alin. (1), și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
O altă critică se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și argumentele sunt contradictorii deși identitatea imobilului revendicat cu cel avut în proprietatea autorului lor a fost demonstrată prin expertiza efectuată în cauză și actele depuse la dosar.
Recursul este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs urmează a reține că la data înregistrării acțiunii formulate de către reclamanți, 16 mai 2000, Legea nr. 10 din 14 februarie 2001 nu era în vigoare, motiv de altfel pentru care reclamanții au invocat ca temei de drept al acțiunii prevederile art. 480 C. civ.
Principiul neretroactivității legii fiind consacrat în art. 1 C. civ., "legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă" și art. 15 alin. (2) din Constituția României și în atare situație criticile privind ignorarea unor prevederi din Legea nr. 10/2001 sau, încălcarea altor prevederi din aceeași lege, invocate de către reclamanți în recursul lor, sunt neîntemeiate.
De menționat și că art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dispune "că prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei".
în cazul în speță, însă, reclamanții nu și-au exercitat dreptul de opțiune reglementat potrivit textului mai înainte arătat și în consecință cauza a fost soluționată în baza temeiului invocat prin acțiune, art. 480 C. civ.
Dacă instanța, din oficiu, ar fi modificat temeiul juridic al acțiunii, ar fi încălcat principiul disponibilității părților, care guvernează procesul civil.
în legătură cu susținerile privind încălcarea prevederilor art. 480 C. civ. urmează a constata că și acestea sunt nefondate, imobilul fiind supus sechestrării și preluării de către stat pentru neplata impozitelor și taxelor de către autorul reclamanților I.N., cu respectarea condițiilor și a procedurii instituite de Decretul nr. 224/1951.
Procesul verbal din 14 aprilie 1954 fiind semnat de autorul reclamanților iar prin sentința civilă nr. 694 din 30 iulie 1954 a fostului Tribunal Popular al Raionului Brănești, s-a încuviințat vânzarea imobilului sechestrat.
De menționat că reclamanții au uzitat de procedura instituită de Legea nr. 112/1995 solicitând și obținând restituirea unei suprafețe de 55 mp din imobilul în litigiu, ceea ce dovedește că, în plus, că reclamanții au recunoscut că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil deoarece Legea nr. 112/1995 reglementează situația imobilelor preluate cu titlu, de stat.
în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmează a constatat că instanțele și-au motivat în fapt și în drept hotărârile pronunțate fără ca între considerente să existe contradicții.
Faptul că, într-o motivare subsidiară instanțele fac referire la probatoriul insuficient în privința identității imobilului revendicat față de cel preluat de stat un an nici o influență asupra soluției pronunțate în condițiile în care în mod corect actul de preluare al imobilului de către stat a fost considerat valabil.
Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2160/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2271/2005. Civil → |
|---|
