ICCJ. Decizia nr. 2320/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanții S.C. și S.M., au chemat în judecată Primăria municipiului Dej, Consiliul Local al Municipiului Dej, Prefectura județului Cluj, SC T. SA Dej, Primăria Municipiului Dej și pârâta B.M., solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 3100 din 24 februarie 1999 încheiat între Primăria municipiului Dej în calitate de vânzătoare și pârâta B.M. în calitate de cumpărătoare cu privire la locuința situată în municipiul Dej, județul Cluj, înscrisă în C.F. nr. 1229 Dej nr.top 109/4/2, 110/2/2, cu rectificarea înscrierii în C.F.
Judecătoria Dej, prin sentința civilă nr. 2621 din 16 decembrie 2003, a respins acțiunea, reținând, esențial, că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, imobilul a fost în proprietatea Statului Român, nefăcându-se dovada că dreptul de proprietate a fost dobândit de reclamanți, iar contractul de vânzare cumpărare este încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 61/1990, Legii nr. 85/1992 precum și a Legii nr. 112/1995.
Prin decizia civilă nr. 942 din 21 aprilie 2004, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 2621 din 16 decembrie 2003 a Judecătoriei Dej, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acțiunea exercitată de reclamanți împotriva pârâților Primăria Municipiului Dej, Consiliul Local al Municipiului Dej și B.M. și, în consecință:
- a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3100 din 24 februarie 1999 încheiat între Primăria Municipiului Dej, în calitate de vânzător și B.M., în calitate de cumpărătoare, având ca obiect apartamentul nr. 2 din imobilul situat în Dej, cu nr.top 109/4/2, 110/2/2/1/II, înscris în C.F. individuală nr. 17520 Dej.
- a dispus rectificarea intabulării dreptului de proprietate al pârâtei B.M. de sub B2 din C.F. ind.nr.17520 Dej, cu rectificarea corespunzătoare privind notarea interdicției de înstrăinare de sub B3 și intabularea dreptului de ipotecă pentru diferența de preț de 11.873.453 lei de sub C1, în sensul restabilirii situației anterioare, respectiv reîntabulării dreptului de proprietate în favoarea Statului Român sub B1.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Imobilul a fost preluat abuziv, fără titlu, de Statul Român, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/201 raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, împrejurare ce putea fi cunoscută de pârâta cumpărătoare, care, astfel, este de rea credință, neprofitându-i dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria Municipiului Dej, susținând că:
Imobilul în litigiu, fiind ocupat de chiriași la data apariției Legii nr. 112/1995, nu putea fi restituit în natură în sensul legii, reclamanții, putând beneficia doar de despăgubiri.
Imobilul a intrat cu titlu în proprietatea statului.
Contractul de vânzare-cumpărare nr. 3100 din 24 februarie 1999 a fost încheiat după soluționarea cererii depuse în baza Legii nr. 112/1995, deci cu bună credință.
Recursul este întemeiat.
Inițial, prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată sub nr. 5811 din 14 mai 2002, a fost investit în primă instanță, Tribunalul Cluj, care, prin sentința civilă nr. 208 din 4 martie 2003 a respins acțiunea având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001 și rectificarea C.F., reținând că partea de imobil respectivă a fost restituită prin dispoziția primarului, urmare notificării adresate conform Legii nr. 10/2001. Pentru apartamentul nr. 2, ce nu se putea restitui în natură întrucât a fost înstrăinat, s-au disjuns petitele formulate având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 3100 din 24 februarie 1999 și rectificarea C.F., pentru care, s-a apreciat, competentă în soluționarea cauzei este judecătoria.
Astfel, cauza disjunsă, a fost înregistrată la Judecătoria Dej, care a pronunțat, investită pe această cale, sentința civilă nr. 2621/2003.
Esențial, cererea având acest obiect precizată și prin notele de ședință, f.65 dosar judecătorie, după disjungere, a fost întemeiată în ce privește cauzele de nulitate pe, reaua credință, în contextul prevăzut de art. 46 din Legea nr. 10/2001, iar referitor la nevalabilitatea titlului statului, pe aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950, antecesorii reclamanților fiind exceptați de la naționalizare.
Contrar acestui cadru procesual, astfel fixat pentru a stabili că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu cele ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 "instanța de apel, în mod greșit a apreciat numai asupra faptului că Decretul nr. 92/1950 contravenea Constituției anului 1948.
Sub acest aspect, temeiul juridic invocat de instanță, art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, stabilește ca fiind preluate abuziv, imobile preluate cu titlu valabil, astfel cum este definit prin art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Era necesar deci, contrar celor menționate în considerente, ca în stabilirea faptului dacă imobilul a fost preluat cu sau fără titlu (valabil) instanța să analizeze, printre altele, dacă și în ce măsură au fost respectate prevederile Decretului nr. 92/1950 în legătură cu măsura naționalizării aceasta, desigur după cum s-a arătat, în raport de cele susținute în acțiune și de temeiul juridic al acesteia, Decretul nr. 92/1950 și art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Chestiunea, are desigur importanță, astfel, mai departe, pentru soluționarea capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.
In această privință, este de observat că, deși face referire la prevederile Legii nr. 10/2001, inclusiv la art. 46 din lege, instanța a pronunțat soluția în considerarea sumară printre altele ca temeiuri de nulitate, a existenței unui obiect și cauza ilicită.
Or, cum, de necontestat, acest capăt de cerere este formulat sub imperiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, reținând că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, exclusiv era necesar ca judecata să se poarte în temeiul alin. (2) art. 46, cu referire la existența bunei sau relei credințe.
Chiar dacă se face vorbire după existența relei credințe argumentele aduse acestei soluții, ca și materialul probator administrat, sunt total insuficiente, rezumându-se la simpla afirmație că pârâta cumpărătoarea putea cunoaște că Decretul nr. 92/1950 contravenea dispozițiilor art. 11 din Constituția anului 1948.
Așadar, cum în mod evident, în această privință, esențială după cum s-a arătat, împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, și pentru soluționarea cauzei în cadrul procesual legal stabilit conform celor arătate, în temeiul art. 312 și art. 314 C. proc. civ., cu aplicarea art. 315 C. proc. civ. recursul a fost admis, a fost casată hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță în sensul celor de mai sus.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2331/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2294/2005. Civil → |
|---|
