ICCJ. Decizia nr. 2390/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la nr. 10396/2003 C.C. și C.V. au chemat în judecată pe V.M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea absolută a actului de adjudecare, încheiat la data de 29 iulie 2002.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că procesul-verbal de licitație privind apartamentul soților C. a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiunilor legale vizând persoanele cărora le este interzisă cumpărarea unor bunuri, iar în cuprinsul procesului-verbal nu este indicat titlul în temeiul căruia se face executarea, numele și domiciliul creditorului, fapt care atrage nulitatea actului de adjudecare și a evacuării forțate.
De asemenea reclamanții au pretins că evacuarea din apartament s-a făcut cu încălcarea procedurii de executare întrucât potrivit art. 1309 C. civ. judecătorii nu pot fi cesionari de drepturi litigioase, iar pe de altă parte reclamanții nu au fost prezenți personal la licitație.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința nr. 6584 din 22 decembrie 2003 a respins acțiunea reclamanților C.C. și C.V.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiunile art. 1309 C. civ., deoarece nu s-a procedat la cesionarea unor drepturi litigioase. Apartamentul a fost vândut pe calea executării silite, liber de sarcini și fără a fi în litigiu, în cadrul unei proceduri concurențiale și cu respectarea tuturor normelor în vigoare.
Actul de adjudecare, încheiat la 29 iulie 2003 nu poate fi considerat nul pe motiv că s-ar fi cesionat un drept litigios, deoarece nu sunt întrunite cerințele art. 1403 C. civ.
Dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului supus licitației nu a fost contestat și nu a existat o judecată în sensul legii civile asupra acestuia. Contestațiile la executare ale debitorilor împotriva actului de adjudecare, chiar dacă vizează aspecte de fond care sunt inadmisibile în această cale procesuală, nu semnifică vânzarea unui drept litigios, deoarece acesta a fost consacrat prin hotărâre judecătorească definitivă, chiar dacă ea trebuie adusă la îndeplinire prin executare silită.
Vânzările silite urmează reguli diferite și sunt supuse unor cerințe de formă amănunțite cerute de lege în vederea protecției intereselor creditorului, altele decât cele comune ale vânzării-cumpărării sau cesiunii de drepturi.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 1102 din 27 mai 2004 secția civilă a admis apelul declarat de reclamanții C.V. și C.C. împotriva sentinței civile nr. 6584 din 22 decembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acțiunea reclamanților și a constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare încheiat la 29 iulie 2003 de către executorul judecătoresc R.C.
Instanța de apel a concluzionat că prin sentința pronunțată s-a dat o greșită interpretare dispozițiunilor art. 1309 și art. 1403 C. civ. deoarece apartamentul ce a făcut obiectul vânzării silite imobiliare a devenit un bun litigios de vreme ce în privința acestuia s-a purtat un proces în faza de executare silită pe raza Tribunalului Vâlcea, unde pârâta îndeplinește funcția de judecător.
Restrângerea dreptului litigios făcută de instanță doar la cesiunea de creanță, este greșită, întrucât sintagma folosită de legiuitor, aceea de "cesiune" are ca semnificație transmiterea oricărui drept, fie de creanță, fie real, în timpul unui proces.
Ori, este știut faptul că, procesul nu se sfârșește odată cu pronunțarea hotărârii ci continuă până la realizarea dreptului confirmat prin actul jurisdicțional, în faza de executare silită, care se desfășoară după aceeași procedură contencioasă, fiind aplicabile regulile de la judecata pe fond, dacă nu se prevede altfel.
în această viziune, dreptul în cauză, transmis prin actul de adjudecare este unul cu caracter litigios, dobândit de către pârâtă în cadrul unei vânzări silite, contrar dispozițiunilor imperative prevăzute de art. 1309 C. civ., ce sancționează actul astfel încheiat cu nulitate absolută.
în recursul declarat V.M. critică decizia Curții de Apel Pitești sub următoarele aspecte:
- Instanța de apel a săvârșit o gravă eroare în privința situației de fapt și a încadrării în drept a cauzei, deduse judecății, deoarece a confundat raportul juridic de adjudecare prevăzut de art. 518 C. proc. civ. cu raportul juridic de cesiune prevăzut de art. 1391 și urm. C. civ., elementele constitutive având o natură și o reglementare diferită.
- în cauză nu se aplică regulile cesiunii de drepturi litigioase și drept urmare nici norma imperativă prevăzută de art. 1309 C. civ., așa cum greșit a concluzionat instanța de apel, deoarece în cazul vânzării la licitație dreptul asupra lucrului ce se vinde nu este litigios.
- Este eronat și considerentul instanței de apel privind caracterul contencios al procedurii de executare silită și de aici aplicabilitatea regulilor de la judecata în fond. Urmărirea silită imobiliară este o procedură de executare cu caracter necontencios și tocmai de aceea magistratul poate deveni adjudecatar al bunurilor imobile urmărite silit.
- în temeiul art. 973 C. civ., convențiile au efecte relative, astfel că și nulitatea își produce efectele numai între părțile contractante. Ca urmare, nulitatea actului de adjudecare nu poate opera în privința lui V.I. atâta timp cât operează regimul matrimonial al comunității de bunuri.
- Din momentul depunerii prețului, actul de adjudecare fiind definitiv, nu se mai poate solicita ulterior nulitatea acestuia.
Recursul este întemeiat.
Decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii.
Constatând nulitatea absolută a actului de adjudecare din 29 iulie 2003, prin care s-a adjudecat definitiv în favoarea recurentei V.M. apartamentul ce a constituit proprietatea reclamanților C.C. și C.V., instanța de apel a reținut că în cauză au fost înfrânte dispozițiunile art. 1309 C. civ., text potrivit căruia magistraților le este interzis de a deveni cesionarii drepturilor litigioase, de competența tribunalului în a cărui rază teritorială își exercită funcția, deoarece în speță, apartamentul ce a făcut obiectul executării silite a devenit bun litigios de vreme ce în baza executării silite asupra lui, s-a purtat un proces.
Instanța de apel s-a aflat în eroare atunci când a încadrat raportul juridic de adjudecare din art. 518 C. proc. civ. în acela de cesiune (art. 1391 și urm. C. civ.) de drepturi litigioase, ca varietate a cesiunii de creanță, căruia îi sunt incidente interdicțiile prevăzute de art. 1309 C. civ.
Prin adjudecare proprietatea imobilului sau după caz a unui drept real care a făcut obiectul urmăririi silite ce se transmite de la debitor la adjudecatar, care prin intabulare dobândește dreptul de a dispune de imobilul vândut, potrivit regulilor de carte funciară (art. 518 C. proc. civ.). Este limpede că în cazul adjudecării silite a imobilului raportul juridic se încheie între debitor și adjudecatarul bunului scos la vânzare silită, în speță între reclamanți și recurenta-pârâtă.
Cesiunea de drepturi litigioase, ca varietate a cesiunii de creanță, are ca obiect una sau mai multe creanțe care fac obiectul unui litigiu în curs, iar principala particularitate a acestei cesiuni o constituie dreptul debitorului de a face retract litigios. Obiectul contractului îl constituie transmiterea unei creanțe de la cedent la cesionar, (debitorul cedat fiind terț) și nu un drept real, cum este în cazul adjudecării, chiar dacă această modalitate silită de executare are ca finalitate recuperarea creanței pe care D.G. o avea față de debitorii C.C. și C.V.
Se poate bine observa că regulile cesiunii de drepturi litigioase, căreia îi este incidentă incapacitatea specială prevăzută de art. 1309 C. civ. nu operează în cazul vânzării la licitație, întrucât dreptul lucrului care se vinde nu este litigios.
Nu se poate discuta în speță de existența unui drept litigios, deoarece din probele aflate la dosar, inclusiv în acela de executare, rezultă că la data întocmirii formelor și a actului de adjudecare nu era înregistrat nici un litigiu, dreptul necontestat de proprietate al imobilului conferindu-i acestuia vocația de a participa la licitație. Debitorii C. au contestat doar formele de executare, ceea ce nu este același lucru cu dreptul litigios.
în accepțiunea art. 1403 C. civ., lucrul se socotește litigios când există proces sau contestație asupra fondului dreptului în momentul cesiunii. Dreptul nu se socotește litigios dacă pârâtul contestă doar modalitățile de executare ori dacă opune excepții dilatorii ori peremptorii.
în cazul vânzării la licitație, dreptul asupra lucrului care se vinde nu mai este litigios, astfel că art. 1309 C. civ. nu-și poate găsi aplicare, atunci când avocatul sau magistratul devine adjudecatar.
Greșit instanța de apel reține că apartamentul vândut la licitație a devenit un bun litigios, deoarece asupra lui s-a purtat un proces în faza de executare silită, căci contestația la executare a vizat desființarea formelor de executare și valabilitatea titlului executoriu și nicidecum dreptul de proprietate al debitorilor C.C. și C.V. în realitate, contestația prevăzută de art. 1403 C. civ. se referă la o contestare a dreptului de creanță care s-a soluționat prin hotărârea definitivă pusă în executare.
Textul de la art. 1403 C. civ. nu se referă la contestația la executare care vizează executarea însăși.
Considerentul instanței de apel privitor la caracterul contencios al procedurii de executare silită este eronat.
Urmărirea silită imobiliară este o procedură de executare cu caracter necontencios.
Ca urmare, actul de adjudecare emis în cadrul unei astfel de proceduri nu poate intermedia un drept litigios, căci astfel bunul nu ar fi putut fi scos la vânzare prin licitație publică.
Legea nu instituie pentru magistrați interdicția de a deveni adjudecători, nici în contul unei creanțe pe care ar trebui să o recupereze și nici în situația vânzării imobilului terțului debitor la cererea terțului creditor, așa cum este situația în cauza de față, de vreme ce imobilul se află în circuitul civil și este liber de sarcini.
Și sub un alt aspect soluția Curții de apel este greșită. Actul de adjudecare fiind definitiv și irevocabil cu privire la dreptul de proprietate transmis cu efect retroactiv, din momentul depunerii prețului, el nu mai putea fi anulat de vreme ce reclamanții nu au solicitat anularea procesului-verbal de licitație din 15 iulie 2003, reclamanții necontestând procedura licitației până în momentul plății prețului și întocmirea actului de adjudecare, nu mai puteau solicita constatarea nulității actului ulterior.
Soluția instanței de apel afectează și dreptul de proprietate devălmașe a soțului adjudecatarei, care în virtutea regimului comunității de bunuri, prevăzut de art. 30 C. fam. a dobândit coproprietatea apartamentului, deși nu a participat la licitație și nici nu a fost citat în cauza de față, prin care s-a procedat la anularea actului de adjudecare. Pe această cale s-a ajuns la extinderea efectelor nulității și asupra altor dobânditori de drepturi, violându-se astfel dispozițiunile art. 973 C. civ.
Din perspectiva celor mai sus arătate înalta Curte de Casație și Justiție concluzionează că instanța de apel a săvârșit nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9 și 8 C. proc. civ., considerent pentru care recursul de față a fost admis conform art. 314 C. proc. civ., în sensul casării deciziei și respingerii apelului declarat de reclamanții C.C. și C.V. împotriva sentinței civile nr. 6584 din 22 decembrie 2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pe care a menținut-o.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2093/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2353/2005. Civil → |
|---|
