ICCJ. Decizia nr. 2353/2005. Civil
| Comentarii |
|
M.I. în calitate de succesor al autorului M.N. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii Pădurilor, Apelor și Mediului solicitând anularea actului de schimb intervenit între pârât și autorul său M.N. la 21 ianuarie 1953 pentru o suprafață de teren arabil de 2.500 mp, schimb efectuat și perfectat în conformitate cu Decretul nr. 151/1950.
în motivarea acțiunii reclamantul a susținut că în baza Decretului-lege pentru înfăptuirea reformei agrare nr. 187/1945 autorul său a fost împroprietărit pe lotul nr. 433 cu o suprafață de 8.500 mp din moșia expropriată de la C.P., lot situat în comuna Gușoieni, județ Vâlcea, eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 345760/1945.
Ulterior, prin actul de schimb menționat, autorului M.N. i s-a acordat o altă suprafață de teren de 2.500 mp la 6-7 km distanță de cea pe care fusese împroprietărit pe terenurile preluate prin H.C.M. nr. 308/1953 de la autorul M.V., terenul fiind de proastă calitate și neputând fi lucrat mecanizat. Actul de schimb s-a efectuat prin vicierea consimțământului autorului său care a fost amenințat cu pierderea locului de muncă, respectiv exmatricularea copiilor din școală.
în baza Legii nr. 18/1991, la solicitarea reclamantului, i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului pe care autorul său a fost strămutat prin actul de schimb și s-a emis titlul de proprietate pe care dorește să-l anuleze.
A mai precizat reclamantul că terenurile pe care a fost strămutat autorul său prin actul de schimb din 1953 în punctele "Toi", "Dadiciu" și "Butari" le-a lăsat libere pentru proprietarii inițiali care le-au deținut, până în 1953 și a lucrat terenul ce a format obiectul contractului de schimb.
Judecătoria Drăgășani, prin sentința civilă nr. 2560 din 24 octombrie 2003 a respins acțiunea cu motivarea că reclamantul nu a probat pretinsa violență la care ar fi fost supus autorul său.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 139/A din 28 ianuarie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 2560 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Drăgășani.
în argumentarea soluției instanța a reținut că reclamantul nu a probat faptul că la încheierea actului de schimb ar fi fost încălcate prevederile Decretului nr. 151/1950 în baza căruia s-a perfectat schimbul de terenuri. S-a mai învederat că, autorul reclamantului M.N., parte în actul de schimb a cărui anulare a fost cerută, a solicitat și obținut titlul de proprietate nr. 148/47080 din 1 august 1997 prin care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha și 5148 mp suprafață în care este cuprins și terenul ce a fost primit în baza actului de schimb intervenit în 1953, intrând în posesia acestuia.
De asemenea, autorul M.N. nu a contestat modalitatea de reconstituire a dreptului său de proprietate și nu a atacat nici actul de schimb de terenuri, achiesând astfel la reconstituirea dreptului de proprietate conform titlului menționat.
Așa fiind, acțiunea reclamantului, ca moștenitor al autorului M.N. nu se justifică.
Din această perspectivă, faptul că reclamantul, după apariția Legii nr. 1/2000 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate al autorului său pe vechiul amplasament pe care tatăl său l-a avut urmare împroprietăririi din 1945, nu constituie un motiv de nulitate a actului de schimb.
Existența violenței la perfectarea actului de schimb putea fi invocată numai de coschimbași, respectiv autorul M.N., care însă nu a invocat-o, achiesând la reconstituirea dreptului de proprietate conform titlului emis de Comisia județeană Vâlcea de fond funciar încă din 1997, astfel că pretențiile reclamantului erau neîntemeiate.
în contra menționatei decizii a declarat recurs reclamantul M.I. care fără a invoca vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. a susținut în esență că prin acțiunea promovată la Judecătoria Drăgășani a cerut constatarea nulității absolute a actului de schimb nr. 340/1153 ca și nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 148/4780/1997. De asemenea, a precizat condițiile de constrângere în care a avut loc schimbul de terenuri în discuție, față de toți locuitorii satului Măgureni care au fost persecutați și bătuți, iar în ceea ce privește familia sa a explicat că fratele său M.N. a fost incorporat deși nu avea vârsta necesară și trimis la detașamentele militare de la minele Ghelar iar tatăl său a fost nevoit să se ascundă la o soră în județul Constanța. Ulterior s-a îmbolnăvit și a decedat în 1955.
în aceste condiții, actul de schimb a fost semnat de M.E. care a semnat și o altă declarație că cedează tot pământul și inventarul agricol cooperativei agricole înființată încă din 1948.
Din cele expuse instanța de apel trebuia să rețină că actul de schimb nu reflecta voința autorului său și în orice caz în anul 1953 nu era posibil să te împotrivești respectivei măsuri sau Decretului nr. 151/1950.
Pe cale de consecință reclamantul recurent apreciază că în ceea ce îl privește trebuia să se aibă în vedere titlul de proprietate al autorului său emis în baza Legii nr. 187/1945.
în consecință recurentul a cerut să-i fie admisă acțiunea de punere în posesie pe vechiul amplasament conform titlului de proprietate nr. 345760/1945, constatarea nulității absolute a actului de schimb nr. 340 din 21 iunie 1953 și a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 148/47080 din 1 octombrie 1997. Susținerile petentului pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Așa cum rezultă fără echivoc din cererea de chemare în judecată, M.I. a solicitat anularea actului de schimb de terenuri din 21 ianuarie 1953, pe motiv că a fost încheiat de către autorii săi datorită violenței exercitate asupra lor.
Prin urmare reclamantul a invocat existența unui viciu de consimțământ la perfectarea contractului de schimb conform art. 953 și urm. C. civ.
Potrivit art. 959 C. civ. convenția nu poate fi atacată pentru cauză de violență dacă, după încetarea violenței, convenția s-a aprobat expres sau tacit, sau dacă a trecut timpul defipt de lege pentru exercitarea dreptului la acțiune în anulare.
în speță, așa cum precizează însuși reclamantul prin acțiune, acesta a solicitat odată cu apariția Legii nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile înregistrate în evidențele agricole și cu care autorul său s-a înscris în CAP, terenul pe care "au fost strămutați în 1953". Prin urmare pentru acest teren reclamantului i-a fost reconstituit alături de alte parcele, dreptul de proprietate și i s-a emis, titlul nr. 148/47081 din 1 august 1997.
Astfel fiind, în raport de dispozițiile art. 959 C. civ., chiar dacă reclamantul ar fi făcut dovada violenței, ceea ce însă nu este cazul în speță, pentru că nu a produs nici o probă în acest sens, prin solicitarea și primirea titlului de proprietate menționat care includea și terenul ce a format obiectul actului de schimb, recurentul reclamant nu mai era îndrituit a ataca convenția din 21 ianuarie 1953 pentru cauză de violență întrucât pe de o parte, a acceptat-o tacit prin emiterea titlului de proprietate și punerea în posesie, iar pe de altă parte, trecuse timpul defipt de lege pentru exercitarea dreptului la acțiune.
în ceea ce privește intenția recurentului reclamant de "a anula" și titlul de proprietate nr. 148/47080 din 1 august 1997, aceasta nu a fost concretizată printr-o acțiune în justiție distinctă și nici nu a format un capăt de cerere separat în prezentul litigiu în sensul art. 112 C. proc. civ.
Pe de altă parte este de semnalat că potrivit art. 129 C. proc. civ. în toate cazurile, judecătorii hotărâse numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Aceasta însemnează că, în principiu, instanțele judecătorești nu se pot sesiza din proprie inițiativă și că cererea de chemare în judecată odată introdusă fixează natura și obiectul procesului.
Or, așa cum deja s-a relevat, prin acțiune, reclamantul a cerut anularea actului de schimb pentru violență, iar în recurs a solicitat constatarea nulității absolute atât a actului de schimb cât și parțial a titlului de proprietate nr. 148/47080/1997 fără a indica și cauzele de nulitate.
Aceasta însemnează că prin motivele de recurs reclamantul a schimbat obiectul acțiunii ceea ce însă nu mai era posibil în această fază procesuală față de dispozițiile art. 294 C. proc. civ. aplicabile și în recurs și potrivit cărora în respectiva cale de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
Astfel fiind recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2390/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2496/2005. Civil → |
|---|
