ICCJ. Decizia nr. 2406/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea adresată la data de 9 aprilie 2003 Judecătoriei Moinești, reclamantul N.E. a acționat în judecată pârâta S.N. solicitând să se dispună obligarea acesteia de ai lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 600 mp teren siliște situat în intravilanul comunei Poduri, județul Bacău.
Reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeței de teren respective, dobândind-o în mod legal în anul 1992, iar pârâta, care îi este vecină, și-a extins stăpânirea și asupra bunului său.
Judecătoria Moinești, prin sentința civilă nr. 2144 din 11 septembrie 2003 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, reținând în esență că:
- titlul reclamantului asupra imobilului îl constituie sentința civilă nr. 8754/1993 a Judecătoriei Bacău, care a perfectat cumpărarea de la numitul S.E. ;
- pârâta a recunoscut că stăpânește în fapt terenul și a invocat în favoarea sa uzucapiunea, însă această apărare a fost respinsă întrucât până în anul 1990 posesia nu s-a exercitat sub nume de proprietar ci ca beneficiar al lotului în folosință aparținând CAP- lui local.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins cu o motivare asemănătoare celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 134 din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel Bacău.
Prin prezentul recurs, ale cărui motive nu au fost încadrate în drept dar în dezvoltarea lor se referă la ipotezele cuprinse în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., a susținut în principal că :
- expertiza tehnică efectuată în cauză nu confirmă susținerile reclamantului;
- terenul în litigiu a fost cumpărat de pârâtă de la numita S.E. și este stăpânit de peste 30 de ani, astfel încât acțiunea în revendicare urma să fie respinsă ca nefondată.
Recurenta pârâtă a depus ca act nou în sensul prevederilor art. 305 C. proc. civ. copia xerox a sentinței civile nr. 200 din 4februarie 2004 a Judecătoriei Moinești.
Recursul este nefondat.
Expertiza tehnică efectuată în cauză, în legătură cu care nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni, se consemnează, în constatările și concluziile sale, cu celelalte probatorii, identificând fizic terenul proprietatea reclamantului și care este în prezent stăpânit fără drept de către pârâtă.
în privința apărărilor recurentei pârâte, aceasta a susținut, în diferitele faze ale procesului, fie că a dobândit proprietatea prin uzucapiune, fie că a cumpărat terenul de la numita S.E.
Referitor la uzucapiune, în mod corect instanțele au apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ. iar în ceea ce privește dobândirea prin act juridic, nici înscrisul nou depus în recurs, sentința prin care se perfecta o vânzare-cumpărare cu numita S.E., nu conduce la concluzia că pârâta recurentă ar fi proprietara acelui teren revendicat de reclamant, identificat prin expertiza tehnică și corespunzând cu titlul acestuia.
în consecință, cum criticile formulate nu pot fi primite, recursul a fost respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1652/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2093/2005. Civil → |
|---|
