ICCJ. Decizia nr. 2427/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la data de 20 octombrie 2004, O.V., în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul General, Primăria Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București, a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 5172 din 17 septembrie 2004 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, schimbarea în parte a hotărârii, "în sensul de a obliga Primăria municipiului București să emită dispoziția de restituire în natură sau/și echivalent imobile (terenuri, apartamente) a imobilului din București".
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și art. 324 pct. 1 C. proc. civ., susținându-se că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv nu s-a pronunțat în tot asupra cererii prin care, s-a cerut ca Primăria municipiului București prin Primar General, să fie obligată să emită "decizia de restituire" în natură sau/și echivalent al imobilului, prin atribuirea altor imobile (terenuri sau apartamente).
Prin decizia nr. 5172 din 17 septembrie 2004 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 2119/2003, s-a admis recursul declarat de reclamantul O.V. împotriva deciziei nr. 7 din 15 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, a fost casată această decizie, precum și sentința nr. 301 din 4 martie 2002 a Tribunalului București și, pe fond, a fost obligată Primăria Municipiului București să emită dispoziția urmare notificării semnată de O.V. și transmisă prin executorul judecătoresc cu adresa nr. 1464 din 6 aprilie 2001.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, esențial, că, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 persoana juridică căreia i s-a adresat notificarea este obligată să o analizeze și în funcție de probele depuse în dovedirea dreptului de proprietate, urmează să decidă numai asupra modalității de restituire.
Lipsa dispoziției, a răspunsului la notificare, nu poate fi asimilată cu refuzul de restituire întrucât tribunalul este competent să cenzureze legalitatea actului (decizia, dispoziția) emis de persoana juridică deținătoare, și nu de a hotărî în locul acesteia.
Eludarea prin pasivitate de către pârâtă a dispozițiilor referitoare la obligativitatea emiterii deciziei sau dispoziției motivate, de finalizare a procedurii necontencioase, administrativ, îndrituiește instanța, în temeiul art. 1073 C. civ., art. 129 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, texte pe care petiționarul și-a fundat cererea, să impună Primăriei Municipiului București să răspundă notificării prin emiterea dispoziției.
Rezultă deci, din considerentele hotărârii atacate pe această cale, că, în speță, prin soluția dată și motivată astfel a avut loc o operă de judecată, în legătură cu obiectul acțiunii introductive de instanță, apreciindu-se asupra obligației unității deținătoare, de a răspunde notificării, prin emiterea unei dispoziții, decizii, motivate fără ca instanța să poată dispune în acest cadru procesual, asupra conținutului acesteia.
Așa fiind, evident, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de temeiul de drept al cererii de revizuire, art. 322 pct. 2 C. proc. civ., situație în care, aceasta a fost respinsă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2426/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2401/2005. Civil → |
|---|
