ICCJ. Decizia nr. 2548/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 13 august 2002 pe rolul Judecătoriei Oradea, reclamanții H.A., T.E., T.J., V.Z. au chemat în judecată pe pârâții S.I. și A., SC C.T.I. Bihor și Administrația Patrimoniului Imobiliar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să anuleze contractul de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr. 6 din imobilul cuprins în C.F. nr. 761 Oradea cu restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Au arătat în motivarea acțiunii că sunt succesorii în drept ai proprietarilor de carte funciară G.K. și M.V., decedați în jurul anului 1920, iar pârâții au cumpărat de la stat apartamentul, deși nu aveau acest drept.
în drept s-au invocat dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
S-a depus extrasul cărții funciare, copie de pe sentința civilă nr. 8026 din 7 octombrie 1998 a Judecătoriei Oradea, alte înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 4845 din 23 septembrie 2003 Judecătoria Oradea a respins acțiunea. S-a reținut în motivare că la data de 27 septembrie 1996, când pârâții persoane fizice, chiriași până la acea dată, au cumpărat apartamentul, în cartea funciară statul figura ca proprietar prin naționalizare. Ca atare, sunt întrunite cerințele art. 18 lit. d) și ale art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pârâții fiind de bună credință.
Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 62 din 30 ianuarie 2004. A fost schimbată în tot sentința și a fost admisă acțiunea, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 802 din 27 septembrie 1996 având ca obiect magazia în suprafață de 24,80 mp situată în Oradea, și restabilirea situației anterioare de carte funciară, cu cheltuieli de judecată.
S-a reținut în motivarea deciziei că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 112/1995, în temeiul cărora s-a vândut imobilul, care nu avea destinația de locuință.
Ca atare, nefiind respectată legea, erau aparente dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recursul Consiliul local Oradea și SC C.T.I. Bihor SA, care au invocat în esență aceleași motive, circumscrise art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Se susține astfel că întrucât la data vânzării nu fusese înscris în cartea funciară nici un proces, înseamnă că pârâții persoane fizice au fost de bună-credință.
Pârâta SC C.T.I. Bihor SA a susținut propria bună-credință, astfel încât ar fi greșită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea recursurilor, iar pârâții S. au solicitat admiterea acestora.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea anterioară republicării în M. Of. nr. 279/2005) actele juridice de înstrăinare (...) având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
per a contrarior, cele care s-au încheiat cu încălcarea prevederilor acelor legi nu sunt valabile.
în speță, corect Curtea de Apel Oradea a constatat că s-au încălcat dispozițiile Legii nr. 112/1995 care în art. 9 permitea vânzarea către chiriași a spațiilor cu destinația de locuință. Or, obiectul contractului atacat l-a constituit un imobil care nu avea destinația de locuință, ci de magazie.
Ca atare, erau incidente dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nefiind relevantă buna sau reaua-credință a părților contractante, ci numai respectarea legii care permitea vânzarea.
Pentru aceste motive, ambele recursuri se privesc ca nefondate, astfel că au fost respinse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2577/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2567/2005. Civil → |
|---|
