ICCJ. Decizia nr. 2545/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 12 februarie 2003 pe rolul Judecătoriei Strehaia, reclamantul G.I. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și B.N.R., solicitând restituirea monezilor de aur și a altor bunuri confiscate în mod abuziv de la tatăl său G.M. în anul 1960 sau contravaloarea lor.
Reclamantul a menționat că nu are nici un proces-verbal de la data confiscării.
Judecătoria Strehaia, prin sentința civilă nr. 1227 din 10 septembrie 2003 a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâte să-i restituie 90 monede aur (în greutate de 504,10 gr. aur fin sau contravaloarea acestora stabilită la data executării. S-a reținut în esență că sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 261/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea în calitate de unic moștenitor al tatălui său de la care s-au confiscat monedele în anul 1960.
împotriva acestei sentințe Ministerul Finanțelor Publice a declarat apel, susținând că în mod greșit nu s-a cercetat proveniența licită a monedelor revendicate și modul, abuziv sau nu, în care au fost preluate de stat.
Prin decizia civilă nr. 136 din 11 februarie 2004 Curtea de Apel Craiova a admis apelul pârâtului Ministerul Finanțelor, pentru lipsa calității procesual pasive, în raport cu dispozițiile art. 40 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2003.
împotriva acestei decizii a declarat recurs B.N.R., care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. S-a susținut astfel că greșit nu a fost citată la sediul său, ci s-a citat numai sucursala municipiului București, astfel încât a fost lipsită de posibilitatea de a-și face apărări.
S-a mai susținut încălcarea art. 341din Legea nr. 261/2002 și ale art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000, republicată în anul 2004, întrucât s-a admis acțiunea fără a se verifica dacă deținerea de către autorul reclamantului a monedelor confiscate era sau nu lagală, ținând seama de distincția dintre cele cu destinația de podoabă și cele cu valoare circulatorie. In fine, s-a susținut încălcarea art. 39 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2003, sub aspectul obligării la restituirea în natură, deși bunurile nu mai existau în natură.
Curtea din oficiu a pus în discuție incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cu privire la încălcarea competenței altei instanțe.
întrucât acest motiv prevalează față de cele invocate de recurentă, a fost analizat cu prioritate și a fost admis, cu consecința casării deciziei și a trimiterii cauzei la Tribunalul Mehedinți pentru judecarea recursului împotriva sentinței Judecătoriei Strehaia, având în vedere următoarele considerente.
Conform art. 282 alin. (1) C. proc. civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principială privind (....) litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv (...).
Anterior Legii nr. 195/2004, valoarea prevăzută de textul menționat era de 200 milioane.
Cum în speță, potrivit înscrisului de la dosar fond, valoarea era de 189.214.439,10 lei, rezultă că sentința de fond nu era susceptibilă de a fi atacată cu apel, ci numai cu recurs.
Iar conform art. 2 pct. 3 C. proc. civ. (în redactarea de la data pronunțării sentinței de fond) tribunalele judecă ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.
Ca atare, în speță competența de soluționare a recursului împotriva sentinței Judecătoriei Strehaia aparține Tribunalului Mehedinți, căruia i s-a trimis dosarul. Cu ocazia judecării, se vor avea în vedere și criticile formulate de B.N.R., ca apărări.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2521/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2533/2005. Civil → |
|---|
