ICCJ. Decizia nr. 2567/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea promovată la data de 28 octombrie 2002, pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș reclamantul O.N.M. a chemat în judecată pe pârâții Ț.V. și Ț.T., solicitând instanței obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 4000 mp situat în pct. "Valea Sasului" din Curtea de Argeș.
în motivare, reclamantul a arătat că, în baza Legii nr. 18/1991, mamei sale O.A., al cărui unic moștenitor este, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de teren mai mare în care sunt incluși și cei 4000 mp pe care pârâții îi ocupă abuziv.
Prin sentința civilă nr. 1865 din 12 decembrie 2002, Judecătoria Curtea de Argeș a admis acțiunea, obligând pârâții să-i lase reclamantului, în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 4000 mp, situat în pct. "Pod Valea Sasului", din Curtea de Argeș, așa cum a fost identificat în schița de plan din raportul de expertiză întocmit de expertul D.C.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că pentru terenul în litigiu, reclamantul deține titlul de proprietate nr. 112875/2001, fiind pus în posesie conform procesului verbal din 2 septembrie 1996, de către Comisia orășenească Curtea de Argeș.
Prin decizia civilă nr. 470 din 17 martie 2003, Tribunalul Argeș a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâți.
Prin decizia nr. 1037/R din 6 iunie 2003, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a admis recursul declarat de pârâții Ț.V. și Ț.T. împotriva deciziei civile nr. 470 din 17 martie 2003 a Tribunalului Argeș, pe care a modificat-o în sensul admiterii apelului declarat de pârâți, schimbând sentința civilă nr. 1865 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș și, pe fond, a respins acțiunea formulată de O.M.
Instanța de control judiciar a reținut, în esență că, ambele părți au fost puse în posesie și, întrucât nici una dintre ele nu a deținut terenul în litigiu, anterior cooperativizării, a dat eficiență primului proces-verbal de punere în posesie încheiat la data de 28 iunie 2003, respectiv cel al pârâților.
Prin memoriul adresat Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantul O.M. a solicitat declararea recursului în anulare împotriva deciziei nr. 1037/R din 6 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pe considerente de esențială nelegalitate.
Analizând memoriul depus și lucrările dosarului, Procurorul General a promovat prezentul recurs în anulare împotriva deciziei nr. 1037/R din 6 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, considerând că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
în speță, acțiunea introductivă de instanță are ca obiect revendicarea unei suprafețe de teren, pentru care reclamantul a prezentat titlu de proprietate, instanța de control judiciar a încălcat esențial legea, atribuind adeverinței de reconstituire a dreptului de proprietate și procesului verbal de punere în posesie, invocate de pârâți, forța probatorie specifică dreptului comun pentru regimul proprietății, cu toate că acestea au un caracter provizoriu, ele neputând fi asimilate, ca valoare probatorie, cu titlul de proprietate care face dovada dreptului real asupra terenului și este opozabil erga omnes, în cadrul raporturilor juridice civile.
De altfel, prin Decizia nr. I din 30 iunie 1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit că adeverința și procesul-verbal de punere în posesie nu constituie titlu de proprietate care să poată fi examinat în cadrul soluționării unei acțiuni în revendicare, astfel încât hotărârea pronunțată de instanța de recurs, care a dat eficiență juridică adeverinței provizorii și procesului-verbal de punere în posesie, înfățișate de pârâți, în condițiile în care reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului revendicat, prin prezentarea titlului de proprietate nr. 112875 din 15 noiembrie 2001 (dosar nr. 3044/2002 al Judecătoriei Curtea de Argeș), contravine, flagrant, practicii judiciare, constante, în această materie.
Pentru acest motiv, în temeiul art. 314 C. proc. civ., Procurorul General a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei civile nr. 1037/R din 6 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, și, menținerea deciziei civile nr. 470 din 17 martie 2003 a Tribunalului Argeș și a sentinței civile nr. 1865 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș, ca legale și temeinice.
Recursul în anulare este fondat.
Adeverința și procesul verbal de punere în posesie au valoare provizorie, fac dovada dreptului de proprietate până la eliberarea titlului de proprietate și pot fi opuse cu asemenea valoare într-o acțiune în revendicare în contra posesorului care nu are nici o dovadă de proprietate sau pot fi comparate în cazul în care atât reclamantul cât și pârâtul exibă doar adeverința și procesul-verbal de punere în posesie asupra aceluiași teren.
însă, adeverința și procesul verbal de punere în posesie ale uneia dintre părți nu pot fi opuse titlului de proprietate emis părții adverse, nu pot fi comparate cu titlul de proprietate, dat fiind că ele sunt acte provizorii emise pe parcursul procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991 fiind concomitent acte premergătoare emiterii titlului de proprietate.
Or, titlul de proprietate reprezintă tocmai finalitatea procedurii instituite prin prevederile art. 26 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, fiind opozabil erga omnes, în cadrul raporturilor juridice civile.
Pentru considerentele arătate și văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. recursul în anulare a fost admis, a fost casată hotărârea criticată și pe fond a fost păstrată decizia civilă nr. 470 din 17 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă.
Au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamantului O.N.M. suma de 6.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată suportate cu prilejul soluționării prezentului recurs în anulare, ce constau din onorar apărător (chitanțele nr. 36 din 5 octombrie 2004 și respectiv nr. 40 din 27 decembrie 2004, emise de Baroul București, Societatea Civilă de Avocați, R.I. și Asociații).
| ← ICCJ. Decizia nr. 2548/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 250/2005. Civil → |
|---|
