ICCJ. Decizia nr. 2625/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 18 aprilie 2000, reclamantele D.E., V.E.N. au chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Botoșani prin primar solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să oblige pârâții la restituirea în natură a imobilului, proprietatea reclamanților, situat în Botoșani.
în motivarea cererii, reclamantele au arătat că imobilul a fost dobândit de tatăl reclamantelor prin contractul de vânzare-cumpărare din 25 octombrie 1928, apoi a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951, cu nerespectarea dispozițiilor legale care ocroteau dreptul de proprietate.
în drept s-au invocat prevederile art. 480 C. civ.
Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 82 din 5 iulie 2000, a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantelor.
S-a reținut în considerentele sentinței că imobilul a fost proprietatea tatălui reclamantelor, H.D., preluat apoi de stat și dat în administrarea unei unității de gospodărire locativă, în prezent fiind locuit de chiriași în baza contractelor de închiriere.
Prin sentința civilă nr. 1394 din 24 februarie 1999 a Judecătoriei Botoșani, li s-au acordat reclamantelor despăgubiri pentru imobil în sumă de 269.491.200 lei, sentința fiind irevocabilă prin respingerea apelului și recursului.
Din analiza actelor dosarului, instanța a conchis că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, nefiind dovedită preluarea abuzivă, reclamantele au obținut despăgubiri, așadar acțiunea lor pentru restituirea imobilului în natură este inadmisibilă.
Apelul declarat de reclamante împotriva sentinței a fost respins de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 139 din 16 decembrie 2003.
Răspunzând criticii apelanților, formulată în sensul că acțiunea introdusă de ele este de drept comun și nu o acțiune specială care să intre sub incidența Legii nr. 112/1996, și ca atare instanța trebuia să se pronunțe pe fond și nu pe excepție, curtea de apel a apreciat că incidentă în cauză este Legea nr. 10/2001 și apelantele, care au trimis notificare dar nu au primit încă răspuns, urmează să își valorifice pretențiile în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.
împotriva deciziei au declarat recurs reclamantele, care solicită casarea ei și, pe fond, admiterea acțiunii.
Recurentele susțin că au investit instanța cu o acțiune de drept comun, întemeiată pe prevederile Codului civil, și nu cu o contestație în temeiul Legii nr. 10/2001, act normativ care nici nu era adoptat la data sesizării instanței.
Recursul este fondat.
Prin acțiunea introdusă la data de 18 aprilie 2000, reclamantele au revendicat imobilul pe calea dreptului comun, în temeiul art. 480 C. civ.
Instanța de apel, fără a pune în dezbaterea părților incidența unui alt temei de drept decât cel invocat de reclamante, și-a fundamentat soluția pe prevederile Legii nr. 10/2001, motivând în sensul că este evidentă incidența în cauză a Legii nr. 10/2001 și reclamantele urmează să-și valorifice pretențiile în conformitate cu această lege, deși la data introducerii acțiunii, respectiv 18 aprilie 2000, legea nu era în vigoare.
Procedând astfel, instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității, care constă în posibilitatea acordată părților de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei care pot servi la soluționarea ei, precum și principiul dreptului la apărare, constând în dreptul părților de a lua cunoștință de toate aspectele cauzei, pentru a-și face susținerile și apărările în scopul ocrotirii intereselor legitime.
în consecință, recursul a fost admis, a fost casată decizia și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2835/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2626/2005. Civil → |
|---|
