ICCJ. Decizia nr. 2637/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 636 din 29 iunie 2004, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta R.G.A., în contradictoriu cu pârâtul B.A., reprezentat de curatorul M.N. și Primăria sectorului 3, Autoritatea Tutelară sector 3.
S-a dispus punerea sub interdicție a numitului B.A., fiul lui A. și G.A., născut la 10 ianuarie 1984 în Târnăveni, județul Mureș.
S-a dispus ca după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri o copie a acesteia să se înainteze Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București și Primăriei orașului Târnăveni, serviciul de stare civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că cercetările prealabile efectuate de parchet, expertiza medico-legală psihiatrică și celelalte probe administrate au confirmat lipsa de discernământ a pârâtului datorită bolii de care suferă și că este în imposibilitatea de a se îngriji de interesele sale, fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 142 C. fam. pentru punerea lui sub interdicție judecătorească.
împotriva hotărârii a declarat apel Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, susținând nelegalitatea și netemeinicia ei datorită nerespectării prevederilor art. 34 din Decretul nr. 32/1954, necomunicarea hotărârii definitive la autoritatea tutelară de domiciliu pentru a dispune numirea unui tutore și a prevederilor art. 144 alin. (2) C. fam., necomunicarea hotărârii definitive la instanța locului nașterii celui pus sub interdicție, pentru a fi transcrisă în registrul anume destinat.
Prin decizia civilă nr. 20 din 7 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul, cu motivarea că dispozițiile legale evocate nu reglementează obligativitatea instanței care soluționează cererea de punere sub interdicție de a cuprinde și dispozitivul hotărârii mențiunea privitoare la comunicarea hotărârii cu cele două instituții arătate, iar obligația comunicării hotărârii în temeiul textelor de lege menționate este o operațiune strict administrativă.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând nelegalitatea acesteia pentru neîndeplinirea de către instanța de fond a obligației comunicării și menționarea acestei obligații în dispozitiv, încălcând prevederile art. 34 din Decretul nr. 32/1954 și art. 144 alin. (2) C. fam. și art. 145 alin. (2) C. fam.
Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a sentinței prin menționarea în dispozitiv a comunicării hotărârii definitive cu Autoritatea Tutelară a sectorului 3, cu Direcția Sanitară a Municipiului București și cu Judecătoria Târnăveni.
Recursul nu este întemeiat.
Motivele invocate în recurs nu sunt încălcări ale legii care ar putea schimba soluția în faza de judecată, ele vizează nerespectarea unor dispoziții legale care devin incidente după rămânerea definitivă a hotărârii de punere sub interdicție.
Astfel, art. 144 alin. (2) C. fam. prevede că hotărârea definitivă va fi comunicată de instanța care a pronunțat-o instanței locului unde actul de naștere al celui pus sub interdicție a fost înregistrat, spre a se transcrie în registrul anume destinat.
Art. 145 alin. (1) C. fam. dispune ca hotărârea de punere sub interdicție rămasă definitivă să se comunice de instanță la autoritatea tutelară, care va desemna un tutore, iar alin. (2) prevede că hotărârea de punere sub interdicție rămasă definitivă va fi comunicată direcției sanitare pentru a se institui o supraveghere medicală permanentă asupra persoanei pusă sub interdicție.
Art. 34 din Decretul nr. 32/1954 conține o dispoziție identică sub aspectul finalității, cu cea cuprinsă în art. 145 alin. (1) C. fam.
Critica recurentului se referă nu la necomunicarea hotărârii definitive instituțiilor enunțate, ci la omisiunea din dispozitivul sentinței a mențiunilor privind comunicarea ei după ce a rămas definitivă.
Din verificarea dispozitivului sentinței rezultă însă că prima instanță a dispus, ca "după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri o copie a acesteia se va înainta către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București și către Primăria oraș Târnăveni, serviciul stare civilă".
Așadar, instanța și-a îndeplinit obligația prevăzută în art. 145 alin. (2) C. fam. și parțial cea prevăzută în art. 144 alin. (2) C. fam., comunicând Primăriei Târnăveni, serviciul de stare civilă și nu Judecătoriei Târnăveni, rămânând neîndeplinită cerința comunicării înscrisă în art. 145 alin. (1) C. fam.
Se apreciază că aceste omisiuni nu constituie un motiv de încălcare a legii în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate avea consecințe în legătură cu efectele hotărârii după rămânerea definitivă, dar nu în legătură cu modul de judecare a cauzei. Mai mult, în raport de momentul judecării cauzei, comunicarea hotărârii de punere sub interdicție este ulterioară, se poate realiza pe cale administrativă, chiar dacă dispozitivul a omis menționarea comunicării.
Cu aceste argumente, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2617/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2755/2005. Civil → |
|---|
