ICCJ. Decizia nr. 2835/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanții N.S. și N.N. au chemat în judecată Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin primar, solicitând să se constate că prin efectul prescripției achizitive de 30 ani sunt proprietarii imobilului situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 238 mp, iar pe calea accesiunii imobiliare sunt proprietarii construcției edificate pe teren.
Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 13075 din 9 octombrie 2003, a admis acțiunea, a constatat că reclamanții au dobândit prin efectul prescripției achizitive dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 242,40 mp situat în Constanța, identificat conform expertizei efectuate în cauză; a constatat că reclamanții au dobândit pe calea accesiunii imobiliare artificiale, dreptul de proprietate asupra construcției cu destinația de locuință edificată pe acest teren.
Prin decizia civilă nr. 518 din 18 mai 2004, Curtea de Apel Constanța a respins apelul formulat de pârâții Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 13075 din 9 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Constanța.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în raport de prevederile art. 1169 C. civ., potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească și ale art. 1847 C. civ. ce reglementează condițiile posesiei, în cauză, din probele administrate rezultă că posesia exercitată de reclamanți îndeplinește cerințele prevăzute de textul citat în sensul că reclamanții au posedat fără întrerupere, continuu, netulburat și sub nume de proprietar suprafața de 242,40 mp pe care au edificat o casă.
Contrar, pârâții nu au probat în condițiile art. 1169 C. civ., susținerile din apel.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, invocând, generic, drept motive de casare prevederile art. 304 pct. 1-10 C. civ., arătând, succint, că:
Din probe nu reiese cu claritate faptul că posesia reclamantei respectă condițiile impuse de lege, respectiv art. 1847 și urm. C. civ. situație în care reclamanta nu poate uzucapa.
Drept urmare, în speță, nu sunt aplicabile nici dispozițiile privind accesiunea imobiliară.
Recursul nu este fondat.
Evident, astfel formulate, motivele invocate, nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Cu atât mai mult ele nu ar putea cădea sub incidența tuturor motivelor de casare invocate, respectiv pct. 1-10 art. 304 C. proc. civ.
Aceasta întrucât, explicit, recursul vizează o chestiune de ordin probator, de apreciere a probelor administrate, probe din care, instanța nu-și putea forma convingerea în sensul soluției pronunțate.
Dar, chiar dacă s-ar trece peste aceasta, admițând că incident ar fi motivul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sub acest aspect, recursul, în limitele celor invocate, nu este fondat, întrucât prin hotărârea atacată, s-a reținut în mod corect concluzia rezultată din probele administrate în sensul că posesia exercitată de reclamanți întrunește condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ.
în consecință s-a făcut o aplicare corectă și a prevederilor art. 492 C. civ. constatându-se dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe teren.
Față de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2810/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2625/2005. Civil → |
|---|
