ICCJ. Decizia nr. 2771/2005. Civil
| Comentarii |
|
La 9 octombrie 2002 reclamanții R.M., R.G. și A.E. au chemat în judecată pe P.I. pentru a fi obligat să le respecte proprietatea și posesia asupra unui teren în suprafață de circa 1500 mp situat în intravilanul orașului Drăgășani, județul Vâlcea și să desființeze construcțiile edificate pe teren, solicitând și autorizarea de a desființa construcțiile pe cheltuiala pârâtului în caz de refuz al acestuia.
P.I. a decedat la data de 26 noiembrie 2002, iar la 19 decembrie 2002 reclamanții au introdus în cauză pe moștenitorii defunctului pârât, anume pe P.C., P.V. și P.A.
Anterior, P.I. a chemat în garanție pe I.P. și B.I. pentru a-l garanta pentru evicțiune în cazul pierderii terenului revendicat.
Cererea de chemare în garanție a fost depusă la dosarul cauzei la data de 5 decembrie 2002.
Prin sentința civilă nr. 2942 din 4 decembrie 2003 Judecătoria Drăgășani a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții P.C., P.V. și P.A. să lase în deplină proprietate și posesie a reclamanților R.M., R.G. și A.E. suprafața de 380,15 mp teren intravilan situat în punctul "sub sere", parcela 13, tarlaua 27 I, din municipiul Drăgășani și suprafața de 1260 mp teren arabil extravilan situat în același punct din Drăgășani, tarlaua 27, parcela 21.
De asemenea, pârâții au fost obligați să demoleze un gard și un grup sanitar aflate pe terenurile de mai sus, iar pentru caz de refuz din partea pârâților au fost autorizați reclamanții să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâților.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de chemare în garanție, iar pârâții au fost obligați să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 6.397.000 lei.
Apelul declarat de pârâți a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 745/A din 14 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pârâții fiind obligați la plata de cheltuieli de judecată către reclamanți în sumă de 3.000.000 lei.
Instanța de apel a reținut următoarele:
Pentru rezolvarea temeinică și legală a cauzei trebuie avută în vedere chiar împrejurarea inserată de pârâți în motivarea apelului, aceea că terenul în suprafață de 0,75 ha din punctul "Burduf - sub sere" provine de la autorul comun R.D. și a fost împărțit în mod egal între descendenții săi R.N.(autorul reclamanților) și I.E., de la I.E. cumpărând terenul în suprafață de circa 3500 mp defunctul P.I. (autorul pârâților).
în această situație, în mod corect prima instanță a dat eficiență titlurilor de proprietate obținute în temeiul Legii nr. 18/1991 de către reclamanți, moștenitori ai defunctului R.D., neputându-se da eficiență unor eventuale acte primare de proprietate deținute de cei cărora li s-au emis titluri de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991.
în consecință, proba cu martori cerută pentru a dovedi amplasamentul terenului în litigiu nu este utilă cauzei, întrucât titlurile de proprietate au fost transpuse în teren prin expertiza tehnică întocmită în primă instanță, amplasamentele terenurilor deținute de părți fiind stabilite potrivit modului de punere în posesie de către comisia locală de fond funciar.
Prin concluziile expertizei se are în vedere și drumul de tarla consemnat ca vecin în titlu, astfel încât nu se verifică susținerea contrară din motivarea apelului.
Nici critica referitoare la subiectivismul raportului de expertiză nu este temeinică, din moment ce pârâții, asistați de avocat, au precizat în fața primei instanțe că nu au obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică.
Expertiza nu este contradictorie în sensul susținut de pârâți, potrivit cărora terenurile nu se suprapun, întrucât expertul a determinat suprafețele în litigiu în urma stabilirii deținerii efective de către pârâți a suprafețelor de 380,15 mp și 1260 mp.
Cum reclamanții au dovedit că sunt titularii dreptului de proprietate, în mod corect prima instanță a admis acțiunea în parte.
Pârâții au declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel indicând în drept cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susțin că expertul a concluzionat greșit că pârâții ocupă terenuri din proprietatea reclamanților, concluzia fiind în contradicție cu constatarea că terenurile nu se suprapun, proprietatea pârâților fiind amplasată la nord de terenul în litigiu, iar instanța de apel nu a corelat titlul reclamanților cu hotărârea judecătorească în temeiul căreia pârâții au dobândit proprietatea.
Recursul nu este întemeiat.
Așa cum rezultă din mai sus redatele considerente ale deciziei atacate, instanța de apel a motivat în mod temeinic soluția de respingere a apelului, făcând trimitere la principala probă administrată în cauză, anume raportul de expertiză tehnică, lucrare cu privire la care pârâții, prin avocat, au declarat că nu au obiecțiuni (a se vedea fila 138 dosar primă instanță).
în aceste condiții este evident că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, care nu sunt nici contradictorii, convergând spre soluția dată apelului și nici străine de natura pricinii.
Ca urmare, prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul este nefondat.
Celelalte critici din dezvoltarea recursului vizează în mod neechivoc modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt, consecință a interpretării probelor administrate, anume titlurile de proprietate exhibate de părți și raportul de expertiză tehnică.
Or, asemenea critici nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel că nu pot fi primite.
Pentru cele arătate recursul a fost respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2767/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2747/2005. Civil → |
|---|
