ICCJ. Decizia nr. 2977/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2017 din 5 septembrie 2003, Judecătoria Drăgășani a respins acțiunea formulată de reclamantul T.D. și cererea de introducere în cauză a reclamanților P.G., G.E., T.I., ș.a., împotriva pârâtului G.E.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să-i respecte dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 8352 mp, situat în extravilanul comunei Glăvile, punctul "Poiana-La Caie".
Pentru acest teren, reclamantul nu deține un titlu de proprietate, ci doar o adeverință provizorie de proprietate și un proces verbal de punere în posesie.
Titlul de proprietate, emis în baza adeverinței provizorii, conform Legii nr. 18/1991, nu cuprinde și terenul pentru care reclamantul pretinde că este proprietar.
Din declarațiile martorilor rezultă că pârâtul ar ocupa o porțiune din terenul aparținând reclamantului, dar, în lipsa unui titlu de proprietate, reclamantul nu poate formula decât o acțiune posesorie, în condițiile art. 674 C. civ.
Apelul reclamantului a fost respins prin decizia civilă nr. 188/A din 13 noiembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, care a constatat că soluția instanței de fond este temeinică și legală.
Se arată că reclamantul deține un titlu de proprietate emis în condițiile Legii nr. 18/1991, dar terenul pe care pretinde că a fost ocupat de pârât nu este cuprins în titlu.
împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs reclamantul.
Fără a invoca vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reclamantul arată că decizia este netemeinică și nelegală deoarece, deși a dovedit parțial că este proprietarul terenului, instanța nu a prelungit probatoriului, în condițiile în care titlul de proprietate nu este "veriga probelor".
Recursul declarat este nul.
Potrivit dispozițiilor art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.
Conform art. 306 alin. (3) din cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Se constată că, prin recursul declarat, reclamantul nu formulează nici o critică de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.
Afirmațiile generale din cererea de declarare a recursului se referă la modul în care instanțele au administrat și interpretat probele dosarului, aspect ce nu poate fi supus cenzurii înaltei Curți, în condițiile în care controlul judiciar al instanței de recurs este limitat strict la situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., precum și la eventuale motive de ordine publică, nesocotite de instanțe.
în consecință, înalta Curte a constatat nul recursul declarat și a fost respins ca atare.
înalta Curte a respins și cererea formulată de intimatul G.E., prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, deoarece nu s-a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că astfel de cheltuieli s-ar fi efectuat în recurs.
← ICCJ. Decizia nr. 2933/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2893/2005. Civil → |
---|