ICCJ. Decizia nr. 2796/2005. Civil

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 4282 din 17 decembrie 2003, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de pârâta D.G.F.P. Timiș, împotriva deciziei civile nr. 1359 din 8 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Timiș, în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut pentru aceasta că, prin O.U.G. nr. 58/2003, intrată în vigoare la 28 august 2003, a fost stabilită competența de soluționare a recursurilor în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, la data menționată, Curtea de Apel Timișoara nu era legal investită în acest sens.

Cu privire la această chestiune, este de observat însă, că, prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 normele procedurale având acest obiect au fost modificate, pentru situații ca cea de față, prevăzându-se că, recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție și care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri și trimite spre judecată curților de apel [art. II alin. (2)].

Cum în speță recursul este promovat împotriva unei hotărâri a Tribunalului Timiș prin care s-a judecat apelul, în temeiul normei citate și a art. 158 C. proc. civ., a fost declinată competența la Curtea de Apel Timișoara.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2796/2005. Civil