ICCJ. Decizia nr. 3101/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 6 decembrie 2002, contestatoarea V.P. a chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului Târgu-Mureș, solicitând anularea dispoziției nr. 1390 din 19 noiembrie 2002 emisă de primar și restituirea în natură a imobilului situat în Târgu-Mureș, înscris în C.F. nr. 7672 Târgu-Mureș cu nr.top 2023, 2387/2/1,2347/3,2384/3/8/1.
în motivarea cererii, contestatoarea a arătat că imobilul a format proprietatea ei și a soțului său V.K., dobândit prin cumpărare de la F.A., căsătorită cu G.G., dreptul lor de proprietate s-a înscris în C.F. la B17, iar prin încheierea nr. 2794/1945 s-a anulat înscrierea și s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Băncii Naționale a României.
Imobilul fiind preluat abuziv, se impune restituirea lui în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 360 din 25 aprilie 2003, Tribunalul Mureș a respins ca nefondată contestația formulată împotriva dispoziției nr. 1390 din 19 noiembrie 2002, emisă de Primarul Municipiului Târgu-Mureș.
S-a reținut în considerentele sentinței că Banca Națională a României a devenit proprietatea imobilului în 1938 când în contul datoriei avute la bancă, Fabrica de Bere A.B. a transferat acesteia proprietatea imobilului.
în timpul ocupației maghiare a teritoriului Transilvaniei prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, imobilul a fost preluat de Banca Națională Ungară, care s-a întabulat în 1941, apoi aceasta l-a transmis soției lui G.G., care l-a vândut contestatoarei și soțului ei în baza contractului de vânzare-cumpărare "aprobat de Corpul de Armată sub nr. 99579 din 30 iulie 1942".
Banca Națională a României și-a reînscris dreptul de proprietate în 4 aprilie 1945, redobândind proprietatea pierdută în condiții exclusiv istorice de război, întrucât în baza art. 19-31 din Legea nr. 260/1945 s-au anulat înscrierile operate în temeiul ordonanțelor emise în intervalul 1941-1943 de autoritățile maghiare.
Contestatoarea nu a cerut înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate, deși art. 20 alin. (1) din Legea nr. 260/1945 prevedea această posibilitate, ea având calitatea de subdobânditoare a imobilului.
Imobilul în litigiu, care a aparținut din 1938 Băncii Naționale a României, s-a reînscris la 12 noiembrie 1945 pe numele acesteia, iar în 1955 a fost preluat de Statul Român.
împotriva sentinței a declarat apel contestatoarea.
Prin decizia nr. 149/A din 28 octombrie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, a respins ca nefondat apelul contestatoarei.
Soluția a fost motivată cu argumentul că imobilul nu a fost preluat abuziv de la apelantă sau de la antecesorii ei, imobilul a aparținut Fabricii de bere A.B. care avea datorii la Banca Națională a României, în contul cărora firma falimentară a predat imobilul băncii.
Ulterior, imobilul a revenit proprietarei de drept și împrejurarea că printr-un contract de vânzare-cumpărare imobilul s-a transmis apelantei nu constituie temei pentru restituirea lui în natură, câtă vreme nu s-a dovedit că imobilul s-a aflat legal în proprietatea vânzătorilor.
Raporturile juridice privitoare la imobil s-au creat între apelantă și antecesorii ei, vânzătorii, de la care putea pretinde eventuale despăgubiri, dar nu este îndreptățită a cere restituirea imobilului de la stat, care la rândul lui, l-a dobândit de la BNR, proprietara inițială.
Contestatoarea a introdus recurs împotriva deciziei pronunțate în apel.
Recurenta invocă prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și susține că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lui, în sensul că, deși obiectul cauzei este contestație introdusă în temeiul Legii nr. 10/2001, instanța nu a analizat motivele pentru care această lege nu este aplicabilă, examinând însă incidența Legii nr. 260/1945, care nu forma obiectul pricinii.
Hotărârea atacată, arată recurenta, este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii. Se argumentează că legea fundamentală a țării, Codul civil și Legea nr. 10/2001 conțin prevederile care garantează dreptul de proprietate, iar instanțele nu au recunoscut recurentei dreptul de repararea pagubei produsă prin privarea de dreptul de proprietate.
Mai mult, susține recurenta, s-a constatat că preluarea imobilului de o instituție a statului nu a fost abuzivă, în condițiile în care nu s-au respectat nici măcar prevederile Legii nr. 260/1955, anume art. 19 și art. 32 potrivit cărora judecătorul trebuie să restabilească situația tabulară, pronunțând o hotărâre de constatare a nulității actului de transcriere, iar prin încheierea nr. 2794/1945 s-a dispus doar prenotarea radierii și restabilirea provizorie a situației tabulare.
Recurenta critică instanța pentru nepronunțarea asupra mijloacelor de apărare, a dovezilor prezentate, nu se arată motivul neaplicării Legii nr. 10/2001 și nu s-a luat în considerare buna credință a recurentei.
Criticile aduse de recurentă deciziei sunt neîntemeiate.
Cu referire la primul motiv de recurs, instanța de apel a expus argumentul pentru care litigiul nu se poate soluționa favorabil conform Legii nr. 10/2001, acela că imobilul nu a trecut abuziv la stat, care l-a preluat în 1955 de la BNR, și nici preluarea de către Banca Națională a României nu poate fi considerată abuzivă pentru că ea și-a redobândit în 1945, ca efect al Legii nr. 260/1945, dreptul de proprietate pe care îl avea din 1938, necontestat.
Așadar, în cauză nu este realizată condiția preluării abuzive a imobilului de stat, pretinsă de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reluată în art. 2, iar dispozițiile Legii nr. 260/1945 au fost evocate pentru că în temeiul ei s-a emis încheierea nr. 2794 din 5 decembrie 1945 de Judecătoria Mixtă Târgu-Mureș, secția de carte funciară, prin care "se ordonă anularea înscrierilor ce urmează și restabilirea stării anterioare de carte funciară", cu referire la imobilul din litigiu.
La punctul 1 din încheierea mai sus arătată este menționată anularea întabulării făcută cu nr. 5998/1941 în favoarea Băncii Naționale Ungare "de pe numele Băncii Naționale Române referitoare la imobilele cuprinse în C.F. nr. 1 Târgu-Mureș", iar la pct.9 anularea întabulărilor din C.F. nr. 7672 "între susnumita bancă și soția lui G.G., apoi între aceasta și V.K. și soția P.".
încheierea nr. 2794/1945, emisă de judecătorie, este semnată de judecător, cu indicarea numelui acestuia, precum și de conducătorul, numit atunci "director" de carte funciară, fiind îndeplinite condițiile de valabilitate ale încheierii și respectate dispozițiile art. 19 alin. (3) și (4) din Legea nr. 260/1945, precum și cele cuprinse în art. 32 din lege. Prin încheiere s-a dispus anularea înscrierilor de carte funciară și restabilirea situației anterioare de carte funciară și nu doar prenotarea radierii și restabilirea provizorie a situației tabulare, cum susține recurenta.
Nemulțumită de radierea dreptului său de proprietate, dobândit prin cumpărare de la soția lui G.G., recurenta putea sesiza instanța fie în temeiul art. 20 din Legea nr. 260/1945 fie să invoce dispozițiile Codului civil care reglementează obligația de garanție pentru evicțiune, chemând în judecată pe vânzătoare, în scopul reparării pagubei produse.
Recurenta a mai criticat decizia pentru nepronunțarea instanței asupra mijloacelor de apărare, a dovezilor prezentate, fără a arăta concret care sunt acestea, iar buna-credință nu a fost analizată pentru că nu s-a invocat în fond și apel.
De precizat că o parte din mențiunile din C.F. nr. 1 Târgu-Mureș lipsesc, iar coală funciară nr. 7672 Târgu-Mureș în care s-a transcris operațiunea de vânzare între soția lui G.G. și soții V.K. și V.P.(P.) lipsește din inventarul biroului de carte funciară al Judecătoriei Târgu-Mureș, conform referatului nr. 77 din 4 martie 2002, și nu au fost prezentate în instanță nici contractele prin care Banca Națională Ungară a înstrăinat soției lui G.G. imobilul și nici contractul prin care recurenta și soțul său au dobândit imobilul de la soția lui G.G., iar acest din urmă contract a fost "aprobat de Corpul de Armată nr. 99579/942 din 30 iulie 1942, situație la care face referire art. 37 din Legea nr. 260 din 4 aprilie 1945 privitoare la legislația aplicabilă în Transilvania de Nord, precum și la drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul operațiunii ungare.
Pentru aceste considerente recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3187/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3193/2005. Civil → |
|---|
