ICCJ. Decizia nr. 3037/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin apelul înregistrat la Tribunalul București, secția a IV-a, S.N. a contestat hotărârea nr. 47 bis din 5 iunie 1995, emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, deoarece aceasta a luat în calcul, pentru stabilirea drepturilor bănești data pronunțării deciziei nr. 394 din 6 aprilie 1995, a Curții de Apel București, în loc să se ia în considerație data de 1 aprilie 1990 adică data declanșării litigiului cu Comisia de aplicare a Decretului Lege nr. 118/1990
Petiționarul a solicitat ca drepturile bănești să fie stabilite pentru cei 18 ani, 8 luni și 25 de zile de persecuție comunistă, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 394 din 6 aprilie 1995.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 610 din 5 aprilie 1996, a admis apelul, în sensul acordării indemnizației începând cu data de 1 aprilie 1990, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Prin decizia nr. 1020 din 9 octombrie 1996, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis recursul declarat de S.N. și a casat decizia Tribunalului Municipiului București cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că aceasta a omis să se pronunțe asupra capetelor de cerere cu referire la cuantumul despăgubirilor raportate la coeficientul de indexare și dobânda aferentă.
Prin încheierea din 15 mai 1998, Tribunalul Municipiului București, secția a IV-a, a trimis pricina spre competentă soluționare Curții de Apel București, care la rândul său, prin sentința civilă nr. 1012 din 27 octombrie 1998, admițând excepția de necompetență materială invocată de D.G.M.P.S. Ilfov, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului București.
Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1128 din 30 aprilie 1999, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului București, secția a IV-a civilă, cu motivarea că la data investirii instanței cu soluționarea cauzei, 28 august 1995 erau în vigoare dispozițiile art. 9 alin. (3) din Decretul-lege nr. 118/1990.
Prin sentința nr. 1642 din 31 octombrie 2001, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului S.N. în contradictoriu cu D.G.M.P.S. Ilfov și D.G.M.P.S. București, obligând pârâta la 147.267.066 lei drepturi bănești aferente perioadei 1 aprilie 1990 - 5 aprilie 1995 și la 1.900.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în temeiul deciziei nr. 610/1996 a Tribunalului București s-a stabilit că drepturile reclamantului curg începând cu data de 1 aprilie 1990, iar expertiza efectuată în cauză a constatat faptul că pe perioada 1 aprilie 1990 - 5 aprilie 1995, reclamantul a încasat indemnizația conform Decretului-lege nr. 118/1990 numai pentru a vechime de 8 ani, 2 luni și 25 de zile, deși acestuia i se stabilise o vechime de 18 ani, 8 luni și 25 de zile.
în cele două variante de expertizare de stabilire a drepturilor reclamantului, instanța a acceptat varianta de determinare a acestor drepturi prin metoda recalculării, actualizată cu rata inflației, rezultând o sumă de 147.267.066 lei. Sentința de mai sus, a fost menținută prin decizia nr. 891 din 19 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, care având în vedere aceleași considerente ca și instanța de fond a respins ca neîntemeiate apelurile declarate de S.N., Direcția pentru Dialog Familie și Solidaritate Socială Ilfov și Direcția pentru Dialog Familie și Solidaritate Socială București.
Curtea Supremă de Justiție, prin Decizia 1683 din 22 aprilie 2003 a admis recursurile declarate de Direcția pentru Dialog Familie și Solidaritate Socială Ilfov și Direcția pentru Dialog Familie și Solidaritate Socială București împotriva deciziei nr. 89/A din 19 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care a casat-o cu trimiterea pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel București.
Pentru a proceda astfel, instanța de recurs a reținut că la data soluționării apelului, reclamantul S.N. era decedat, pe parcursul judecării apelului intervenind succesorii acestuia, respectiv S.T.E., S.J. și L.M.
Rejudecând apelurile succesorilor reclamantului și ale celor două pârâte, Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Ilfov și Direcția pentru Dialog Familie și Solidaritate Socială București, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, le-a respins ca nefondate prin decizia nr. 252/A/2004.
Instanța de apel a respins excepția lipsei competenței materiale invocată de Direcția pentru Dialog Familie și Solidaritate Socială Ilfov, cu motivarea că pentru perioada pentru care s-au calculat despăgubirile erau în vigoare dispozițiunile Decretului-lege nr. 118/1990, care statua competența instanțelor de judecată în stabilirea despăgubirilor cuvenite petiționarului. Legea nr. 55/1998 fiind ulterioară acestei perioade nu își găsește aplicarea în cauză, neputând retroactiva.
Instanța a înlăturat și critica potrivit căreia instanța de fond ar fi aplicat retroactiv O.U.G. nr. 173/2000, întrucât în considerentele sentinței s-a arătat explicit ca despăgubirile cuvenite petiționarului nu pot fi calculate după metoda prevăzută de O.U.G. nr. 173/200, întrucât acest act normativ a fost adoptat ulterior perioadei de calcul 1 aprilie 1990 - 5 aprilie 1995.
De asemenea instanța de apel a înlăturat critica referitoare la caracterul neclar al dispozitivului sentinței, cu motivare că acest aspect poate fi rezolvat pe calea contestației la executare, precum și critica referitoare la indicarea greșită în dispozitivul sentinței a sediului pârâtelor, precizând că acesta nu are relevanță asupra temeiniciei hotărârii.
în privința apelului declarat de succesorii petiționarului, instanța a concluzionat că aceștia nu sunt îndreptățiți la dobânzile aferente despăgubirilor calculate potrivit Legii nr. 118/1991, deoarece aceste sume nu-și au izvor contractual, iar prejudiciul suferit de autorul S.N. prin neîncasarea la timp a sumei a fost acoperit prin reactualizarea ei cu indicele de inflație.
Recursul declarat de Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Ilfov se axează pe următoarele aspecte.
- Expertul a stabilit despăgubirile în sumă de 147.267.066 lei prin metoda recalculării lunare a sumei neîncasate pentru perioada 1 aprilie 1990 - 5 aprilie 1995 având la bază Decretul-lege nr. 118/1990, cu toate modificările ulterioare, inclusiv O.U.G. nr. 173/2000, încălcând astfel principiul neretroactivității.
- Prin decizia civilă nr. 394/1995 pronunțată de Curtea de Apel București, i s-a recunoscut petiționarului persecuția politică și i s-a acordat indemnizația, începând cu data de 6 aprilie 1995. Pentru perioada 1990 - 1995 petiționarul beneficiază doar de vechimea în muncă.
- Greșit prin decizia nr. 252/A din 11 iulie 2004, Curtea de Apel București nu a luat în considerare critica referitoare la caracterul neclar al dispozitivului sentinței.
- Instanța în hotărârea pronunțată nu a ținut cont de dispozițiile Legii nr. 19/2000, în temeiul căreia casa de pensii este ordonator de credite, Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Ilfov fiind lipsită de posibilitatea executării sentinței.
Succesorii apelanții nu au calitate procesuală activă, deoarece dreptul la indemnizația instituită de Decretul-lege nr. 118/1990, pentru persecutații politici are un caracter intuitu personae.
- Și Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială București, în recursul declarat invocă lipsa calității sale procesuale pasive în raport cu dispozițiile Legii nr. 50 din 9 aprilie 1997 coroborat cu Legea nr. 55 din 9 martie 1998.
- în cel de al doilea motiv de recurs, Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială București invocă necitarea sa la efectuarea expertizei și netimbrarea acțiunii de către petiționară.
în rest, criticile se axează pe aceleași motive de nelegalitate arătate de Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Ilfov.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Prin decizia nr. 394/1995 a Curții de Apel București s-a dispus trimiterea dosarului în care s-a pronunțat hotărârea nr. 47bis/1995 a D.G.M.P.S. a Municipiului București, la aceeași Comisie pentru acordarea către petent a indemnizației prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990. Prin decizia nr. 394/1995, Curtea de Apel București a stabilit vechimea în muncă a lui S.N. pentru o perioadă care însumează 18 ani,8 luni și 25 de zile și a dispus ca pentru această perioadă să i se acorde indemnizația bănească.
Comisia de pe lângă D.G.M.P.S. București (DFSS) aducând la îndeplinire dispozitivul deciziei a acordat indemnizația prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990 începând cu data pronunțării deciziei nr. 394/1995 respectiv - 6 aprilie 1995.
Corect prin decizia nr. 610 din 5 aprilie 1996, Tribunalul București a dispus acordarea indemnizației petentului S.N. începând cu 1 aprilie 1990, întrucât hotărârile de acordare a măsurilor reparatorii instituite de Decretul-lege nr. 118/1990 potrivit art. 12 din lege, au un caracter declarativ și nu constitutiv. Ori, în ceea ce îl privește pe S.N. cererea fiind formulată la 1 aprilie 1990 și indemnizația instituită de Decretul-lege nr. 118/1990 operează de la această dată, așa cum corect a dispus instanța de apel, astfel că sub acest aspect critica este nefondată.
Bine instanța de apel a reținut legitimarea procesuală pasivă a DFSS București, actualmente D.G.M.P.S. București, deoarece aceasta prin comisia instituită în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 este emitenta hotărârii nr. 47 bis din 5 aprilie 1995 atacată de S.N.
Și D.G.M.P.S. Ilfov (DFSS Ilfov) este legitimată procesual, deoarece prin Legea nr. 55/1998 de modificare a O.G. nr. 41/1997 atribuțiile Comisiei pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 de pe lângă D.G.M.P.S. București și care soluționa cererile persoanelor domiciliate în Ilfov, așa cum este cazul petiționarului S.N., au fost preluate de către D.G.M.P.S. Ilfov (DFSS Ilfov).
Această modificare de competență teritorială a D.G.M.P.S. intervenită prin Legea nr. 50 din 1 aprilie 1997 justifică prezența în proces și legitimarea celor două direcții.
Nefondată este și critica prin care cele două pârâte invocă încălcarea dispozițiunilor art. 82-97 din Legea nr. 19/2000, motivat de faptul că: atribuțiile sale în domeniul pensiilor și a indemnizațiilor privind persoanele persecutate politic au fost preluate de Casa Națională de Pensii și Casa de Pensii a Municipiului București.
Este adevărat că potrivit Legii nr. 19/2000, atribuțiile Direcțiilor Generale de Muncă și Solidaritate Socială în stabilirea, modificarea sau încetarea indemnizațiilor acordate persoanelor persecutate din motive politice, în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 au fost preluate de casele teritoriale de pensii odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, respectiv 1 aprilie 2001, dar acest aspect nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei de față, întrucât pune în discuție o problemă de executare a unei hotărâri judecătorești pronunțată într-un litigiu început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Casele teritoriale de pensii preluând atribuțiile D.G.M.P.S. și odată cu acestea personalul, dosarele de pensii, patrimoniul, fondurile și bugetul asigurărilor sociale de stat a preluat și executarea hotărârilor în care D.G.M.S.S. era parte, așa cum este cazul în speță.
Așa cum corect a reținut Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în motivarea deciziei nr. 252A din 11 februarie 2004, dispozitivul sentinței civile nr. 1642 din 31 octombrie 2001 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, poate fi clarificat printr-o contestație privind înțelesul și întinderea acestuia, conform art. 400 C. proc. civ. sau printr-o cerere de îndreptare a erorii materiale, pe calea confruntării dispozitivului sentinței cu minuta acesteia.
Recurentele au invocat greșit încălcarea principiului neretroactivității prin aplicarea în cauză a dispozițiunilor O.U.G. nr. 173/2002, în stabilirea indemnizației cuvenită petiționarului S.N. prin metoda recalculării.
Examinându-se expertiza efectuată în cauză, se constată că pentru calcularea indemnizației cuvenită petentului s-au efectuat două variante, din care una într-adevăr ia în considerație și O.U.G. nr. 173/20 (pag.3 din exp.) dar instanța, în hotărârea pronunțată, a adoptat cealaltă variantă, tocmai pentru a nu înfrânge principiul neretroactivității, prin care se stabilește că petiționarul S.N., este îndreptățit la o indemnizație în sumă de 147.267.066 lei pe perioada 1 aprilie 1990 - 5 aprilie 1995.
Neîntemeiată este și critica referitoare la lipsa de legitimare procesuală activă a succesorilor petiționarului S.N., dat fiind caracterul intuitu personae al indemnizației prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990, deoarece aceștia nu apar în proces și nu formulează cererea de despăgubiri în nume propriu, conform art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 ci aceștia solicită drepturile cuvenite autorului lor.
Cei trei moștenitori nu au calitatea de beneficiari ai prevederilor Decretului nr. 118/1990, dar aceasta nu înseamnă că ei nu se pot substitui în procesele înainte de autorul lor pentru valorificarea drepturilor cuvenite acestuia, indiferent ce ar reprezenta acestea.
Expertiza contabilă a fost efectuată cu citarea legală a tuturor părților.
Probă în acest sens este nu numai dovada de confirmare a invitației primită de D.G.M.S.S. București (DFSS) dar și faptul că în nota de obiecțiuni făcută la 5 noiembrie 2001 (pag. 9 dosar nr. 3192/1999) aceasta nu invocă un atare motiv de nulitate a expertizei pe care îl formulează pentru prima orară în recurs.
Din aceste considerente, critica fondată de D.G.M.S.S. București (DFSS București), în recursul declarat este nefondată.
Acțiunea formulată de S.N. prin care se atacă hotărârea nr. 47 bis/1995 a Comisiei instituită în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, are un caracter reparator astfel că ea nu cade sub incidența Legii nr. 146/1997.
Din perspectiva celor expuse mai sus, recursurile declarate de Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Ilfov și Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate București împotriva deciziei civile nr. 252/A din 11 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 31/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3140/2005. Civil → |
|---|
