ICCJ. Decizia nr. 3215/2005. Civil

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca la data de 23 aprilie 2002, C.G. și C.D.F. au solicitat, în contradictoriu cu SC D.N. SA, sucursala Cluj, obligarea pârâtei la plata folosului nerealizat aferent suprafeței de 93,28 mp pe care aceasta o ocupă din terenul proprietatea reclamanților.

Ulterior, reclamanții și-au extins acțiunea în sensul că au solicitat introducerea în cauză a Consiliului local Gilău.

La data de 14 ianuarie 2003, reclamanții au formulat precizare și modificare de acțiune, solicitând: a. efectuarea lucrărilor privind introducerea conductei de gaz în subteran și acoperirea acesteia sau înlocuirea ei de către și pe seama SC D.N. SA, cu cheltuielile aferente; b. obligarea pârâtei la plata folosului nerealizat aferent suprafeței de 990 mp pe care aceasta o ocupă din terenurile proprietatea reclamanților; c. actualizarea prețului și d. despăgubiri aferente întregii suprafețe de 8.700 mp, în sumă de 87.000 dolari SUA, pentru neutilizarea suprafeței în scopul investițiilor preconizate.

Prin sentința civilă nr. 2637 din 31 martie 2003, Judecătoria Cluj Napoca a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Tribunalul Cluj, prin încheierea din 28 mai 2003 pronunțată în dosarul nr. 4338/2003, a declinat competența soluționării petitelor a, b și c din acțiunea extinsă și precizată de reclamanți în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca și a reținut spre soluționare petitul d. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul cauzei Curții de Apel Cluj.

Prin încheierea civilă nr. 35 din 16 iunie 2003, Curtea de Apel Cluj a stabilit competența soluționării acțiunii având ca obiect obligația de a face, obligarea la plata folosului nerealizat și actualizarea prețului, în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Judecătoria Cluj Napoca, prin sentința civilă nr. 11214 din 4 decembrie 2003 a admis în parte acțiunea reclamanților împotriva pârâților SC D.N. SA, sucursala Cluj, și Consiliul local al comunei Gilău, în sensul obligării pârâților să execute pe socoteala lor lucrările de îngropare a conductelor de gaz metan și a respins petitele privind obligarea pârâților la plata folosului de tras, a contravalorii imposibilității folosirii suprafeței de 990 mp și a daunelor cominatorii.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC D.N. SA, sucursala Cluj, care a fost admis de către Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 584/A din 10 martie 2004, în sensul că s-au înlăturat din sentința atacată dispozițiile prin care apelanta a fost obligată la executarea lucrărilor de îngropare a conductei de gaz metan.

împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Consiliul local al comunei Gilău, arătând că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii în condițiile în care proprietara conductei este SC

D.N. SA, sucursala Cluj, iar terenul este proprietatea reclamanților.

Recursul este nefondat.

Fără a intra în analiza fondului cauzei, se reține faptul că pârâtul Consiliul local al comunei Gilău a declarat recurs fără a uzita însă de calea de atac a apelului.

Astfel, împotriva hotărârii instanței de fond prin care pârâții Consiliul local al comunei Gilău și SC D.N. SA, sucursala Cluj, au fost obligați să execute pe cheltuiala lor lucrările de îngropare a conductelor de gaz metan a declarat apel numai SC D.N. SA, sucursala Cluj, iar Consiliul local al comunei Gilău a declarat direct recurs împotriva deciziei instanței de apel.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin care se verifică, pentru motivele restrictive prevăzute de art. 304 C. proc. civ., legalitatea hotărârii instanței de apel.

Prin urmare, atâta timp cât Consiliul local al comunei Gilău nu a declarat apel împotriva sentinței de fond, ceea ce ar fi permis analiza susținerilor privind situația de fapt, nu poate ca omissio medio să declare direct calea extraordinară de atac a recursului.

Pentru aceste motive recursul declarat de pârâtul Consiliul local al comunei Gilău a fost respins ca nefondat în temeiul art. 312 C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3215/2005. Civil