ICCJ. Decizia nr. 32/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 3708 din 30 septembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins ca tardivă cererea formulată de V.M. împotriva deciziei civile nr. 3285/R din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.
Curtea Supremă de Justiție a reținut că cererea a fost promovată tardiv, deoarece art. 327 alin. (1) C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de o lună și se vor socoti în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (2) din același cod de la data pronunțării ultimei hotărâri.
Astfel, s-a avut în vedere că decizia nr.3285 a fost pronunțată de Curtea de Apel Pitești la data de 13 decembrie 2001, iar cererea de revizuire s-a înregistrat la 14 ianuarie 2002, peste termenul de o lună menționat, împlinit la 13 ianuarie 2002.
Formulând contestație în anulare V.M. a făcut referire la art. 318 teza I C. proc. civ., arătând că soluția pronunțată este reparația unei greșeli materiale referitor la modul de calcul al termenului, ce a dus la respingerea cererii ca tardivă.
Contestația formulată este fondată.
Hotărârea contestată s-a pronunțat cu ignorarea art. 101 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia revizuirea s-a declarat în termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare în care greșit a fost respinsă ca tardivă.
Față de aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. contestația în anulare formulată de contestatoarea V.M, a fost admisă.
← ICCJ. Decizia nr. 3219/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3199/2005. Civil → |
---|