ICCJ. Decizia nr. 3423/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 1999 sub nr. 5049 pe rolul Judecătoriei Zalău, reclamanții T.M.V.F.A. și T.M.T. au chemat în judecată pe Consiliul local Zalău, Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român prin D.G.F.P. Sălaj, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța,
a) - să constate că sunt proprietarii imobilului înscris în C.F. 465 Zalău nr. top.420/a compus din casă, curte și grădină în suprafață de 297 st.p. precum și nr. top.420/b/3 compus din grădină în suprafață de 852 st.p. situate în Zalău;
b) - să constate că aceste imobile au fost naționalizate abuziv prin Decretul nr. 92/1950 de la P.A. și P.E.I. (născută S.), deși proprietarii erau exceptați de la naționalizare;
c) - să anuleze decizia nr. 32/1957 emisă de fostul Sfat Popular al orașului Zalău prin care s-a transferat dreptul de proprietate în favoarea statului;d) - să dispună restituirea dreptului de proprietate dobândit de ei prin moștenire;e) - să se dispună înscrierea acestui drept de proprietate în cartea funciară.
în motivarea acțiunii reclamanții susțin în esență că ei sunt moștenitorii foștilor proprietari tabulari P.A. și P.E.I., că imobilele în litigiu au fost naționalizate abuziv prin Decretul nr. 92/1950, cu toate că proprietarii erau exceptați de la naționalizare prin art. II din acest decret.
Primăria municipiului Zalău a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, susținând că reclamanții trebuiau să urmeze procedura stabilită de Legea nr. 112/1995 pentru restituirea imobilului.
Judecătoria Zalău, prin sentința civilă nr. 5547 din 21 decembrie 1999, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, reținând că acțiunea reclamanților are ca obiect un imobil a cărui valoare depășește 150.000.000 lei.
Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. 1682 la data de 31 iulie 2000.
Reclamanții și-au precizat acțiunea după efectuarea expertizei reformulând solicitarea de la litera "d" din acțiune, astfel:
- instanța să dispună restabilirea situației anterioare cu obligarea pârâților să le lase în proprietate și posesie imobilele identificate în expertiză în C.F. nr. 1 Zalău cu nr. top.420/b/3/2/1-440 mp nr. top.420/b/3/2/2 - 574 mp și nr. top.420/b/3/2/5 - 466 mp teren intravilan, liber de orice supraedificare.
Reclamanții mai precizează "că pentru restul imobilului, având în vedere interesul public al construcției adăugate (spital) cât și pentru terenul cu supraedificare (blocuri-casă) solicită obligarea pârâților la plata de despăgubiri așa cum reies ele din expertiză.
Tribunalul Sălaj, prin sentința civilă nr. 349 din 22 iunie 2001, a admis în parte acțiunea precizată și completată, formulată de către reclamanți, a constatat că imobilele înscrise în C.F. Zalău nr. top.420/a-casă, curte și grădină în suprafață de 1068 mp și cel situat la nr. top.420 b/3-grădină în suprafață de 3065 mp, coproprietate tabulară a defuncților P.A. și P.E.I. , au fost incluse abuziv în anexa 41 județ Sălaj, fiind trecute fără titlu în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, foștii proprietari tabulari fiind exceptați de la naționalizare, încadrându-se în prevederile art. II ale Decretului 92/1950.
A dispus anularea Deciziei nr. 32/1957 a fostului Sfat Popular al orașului Zalău. A constatat că reclamanții sunt moștenitorii foștilor proprietari tabulari ai imobilelor menționate.
A respins capetele de cerere privind restabilirea situației anterioare și intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în C.F. actual nr. 1 Zalău nr. top.420/B/3/1/1, 420/B/3/2/2 și 420/b/3/2/5.
A obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. Sălaj, la 2.274.064.354 lei cu titlu de despăgubiri pentru terenul în suprafață totală de 4233 mp din C.F. Zalău cu top.420/a și 420/b/3 și construcțiile vechi situate pe acesta.
A respins ca nefondate excepțiile invocate de către pârâți privind lipsa calității procesuale active a reclamanților, lipsa calității procesual pasive a pârâților Consiliul Județean Sălaj și Consiliul local Zalău.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență că reclamanții, prin moșteniri succesive atestate prin certificate de moștenitor, au devenit succesorii proprietarilor tabulari ai imobilelor în litigiu.
A mai reținut că imobilele au fost naționalizate abuziv prin Decretul nr. 92/1950, prin încălcarea chiar a prevederilor art. II din acest decret care excepta de la naționalizare categoria socio-profesională din care făceau parte proprietarii imobilelor.
Ca urmare a modului în care imobilele au fost preluate de către stat, a constatat instanța de fond, acestea nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 întrucât nu au fost preluate cu titlu, putând face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor, potrivit dreptului comun.
în consecință, reține instanța de fond, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea unor despăgubiri în cuantum de 2.274.064.354 lei, reprezentând valoarea actualizată a imobilelor care au aparținut antecesorilor lor.
Cererea reclamanților de restabilire a situației anterioare a fost apreciată de către instanța de fond ca nefondată pentru că imobilul preluat a căpătat o utilitate publică și în consecință a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, avându-se în vedere și precizarea și completarea ulterioară.
Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, reținând că aceștia, având calitatea de moștenitori ai proprietarilor tabulari, au și interesul să redobândească proprietatea asupra imobilelor preluate fără titlu.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților, Consiliul Județean Sălaj și Consiliul local Zalău, aceasta a fost apreciată ca nefondată deoarece imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român, decizie a cărei anulare s-a solicitat a fost emisă de fostul Sfat Popular al orașului Zalău, o parte din imobil face parte din domeniul public al județului Sălaj, deci pârâtele stau în judecată în calitate de reprezentante legale ale Statului Român.
împotriva acestei sentințe a instanței de fond au declarat apeluri pârâtele, Consiliul Județean Sălaj și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Sălaj, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 210 din 30 noiembrie 2001, a admis în parte apelul declarat de Consiliul Județean Sălaj precum și apelul Ministerului Finanțelor Publice D.G.F.P. Sălaj împotriva sentinței apelate, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 3271957 a fostului Sfat Popular al orașului Zalău, a dispus restituirea în natură către reclamanți a imobilelor înscrise în C.F. nr. 1 Zalău nr. top.420/b/3/2/1 (teren în suprafață de 440 mp) nr. top.420/b/3/2/2 (teren în suprafață de 574 mp) și nr. top 420/b/3/2/5 (teren în suprafață de 466 mp) și înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate a reclamanților asupra acestor imobile.
A redus cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma de 1.910.588.194 lei.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
în esență, instanța de apel a reținut că întrucât pe timpul judecării cauzei la prima instanță a intrat în vigoare Legea 10/2001, care, prin art. 52 stabilește că de la data intrării sale în vigoare se abrogă alte dispoziții contrare, deci și cele din Legea nr. 112/1995 privind măsurile reparatorii, urmând a se aplica prevederile Legii nr. 10/2001. Deci reclamanții, conform prevederilor Legii 10/2001, în situația în care imobilul a fost preluat abuziv, au dreptul în principal de restituire în natură și numai în situația în care nu este posibil, se acordă despăgubiri bănești.
Instanța de apel a mai reținut că instanța de fond nu putea, pe cale directă să anuleze decizia nr. 32/1957 emisă de fostul Sfat Popular al orașului Zalău, ci doar să verifice pe cale incidentă, conformitatea ei cu prevederile actului normativ pe care s-a întemeiat și anume Decretul nr. 92/1950.
Au fost constatate ca fiind nefondate și motivele de apel privind faptul că reclamanții nu ar avea interesul de a acționa în justiție și că nu ar avea calitate procesual activă, reținându-se că ei sunt moștenitorii proprietarilor tabulari.
împotriva acestei decizii a instanței de apel au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Sălaj, Consiliul Județean Sălaj și Primăria municipiului Zalău prin primar, invocând motive de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au arătat în esență și în principal, că soluția pronunțată de către instanța de apel a fost dată pe baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care nu erau aplicabile în cauză.
Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 792 din 28 februarie 2003, a admis recursurile împotriva deciziei recurate, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor Curții de Apel Cluj.
în considerentele deciziei de casare s-a reținut că legea dispune numai pentru viitor [art. 15 alin. (2) din Constituție) și nu are putere retroactivă (art. 1 C. civ.).
în acest context se mai reține că art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că persoana îndreptățită la restituire se poate prevala de acțiunea legii vechi (a dreptului comun civil), dar numai în ipoteza acțiunilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi (14 februarie 2001).
Dacă continuarea judecării acestor acțiuni este cerută, instanța, respectând voința legiuitorului și principiul disponibilității, este obligată să aplice excepția, vădit tranzitorie pentru situațiile juridice pendinte și efectele viitoare ale unor situații juridice trecute.
în consecință, litigiul va fi judecat prin aplicarea dreptului comun al revendicării, întemeiat pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.
în caz contrar, dacă instanța ar aplica Legea nr. 10/2001, ar face loc retroactivității, prin eliminarea nelegală a excepției supraviețuirii (ultraactivității) legii vechi, voită de legiuitor.
A reținut instanța de recurs că în cazul în speță acțiunea reclamanților a fost înregistrată la data de 23 septembrie 1999 și în consecință la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, 14 februarie 2001, acțiunea era în curs de judecată în sensul art. 47 alin. (1) din această lege.
Dar reclamanții n-au uzat de dispozițiile acestui text de lege, prin a renunța la judecarea cauzei în regim de drept comun și, în consecință, instanța de apel era datoare să respecte principiul disponibilității și să continue judecata pe baza temeiurilor de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, adică în regimul dreptului comun.
în urma casării cu trimitere s-a format dosarul cu nr. 3507/2003.
Rejudecând apelurile, Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 205 din 17 noiembrie 2003, a admis în parte apelul declarat de pârâtul județul Sălaj, reprezentat prin Consiliul Județean Sălaj, a admis în întregime apelul declarat de D.G.F.P. Sălaj în numele Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 349 din 22 iunie 201 a Tribunalului Sălaj, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea formulată de către reclamanți împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Sălaj, pentru lipsa calității procesual pasive a acestui pârât.
A înlăturat din sentință dispoziția de obligare a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor în cuantum de 2.274.064.354 lei către reclamanți.
A înlăturat din sentință dispozițiile referitoare la anularea deciziei nr. 32/1957 a fostului Sfat Popular al orașului Zalău și constatarea faptului că reclamanții sunt moștenitori ai foștilor proprietari tabulari ai imobilelor în litigiu.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
împotriva acestei decizii pronunțată de către instanța de apel au declarat recurs reclamanții și pârâtul Consiliul Județean Sălaj, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanții T.M.V.F.A. și T.M.T., în recursul lor susțin că instanța de trimitere nu s-a conformat în primul rând dispozițiilor instanței de casare, care erau obligatorii conform art. 315 C. proc. civ.
în acest sens arată că în loc să analizeze cauza prin prisma prevederilor art. 480 C. civ., au apreciat că reclamanții nu au calitate procesual activă, constatând că nu au vocație succesorală, că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesual pasivă, deși aceste probleme nu constituiau motive ale casării și fuseseră rezolvate.
Se susține, de asemenea, că printr-o aplicare greșită a legii s-a apreciat că termenul de 3 ani de solicitare a despăgubirilor este prescris, când, în realitate, acest termen începe să curgă de la data de 16 februarie 2001, când s-a constatat că restituirea în natură nu mai este posibilă.
în consecință solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de curtea de apel și menținerea în totalitate a sentinței tribunalului.
în recursul său, pârâtul Consiliul județean Sălaj susține că litigiul, având în vedere aplicarea legii civile în timp trebuia să fie soluționat conform prevederilor Legii 112/1995 și în această situație acțiunea reclamanților nu îndeplinea condițiile unei acțiuni în constatare pentru primul capăt de cerere.
Se susține, de asemenea, că instanța de apel trebuia să rețină că preluarea imobilelor prin Decretul nr. 92/1950 a fost făcută cu titlu legal.
Mai arată recurenta că deși din actele existente la dosar nu rezultă că foștii proprietari P.A. și P.E.I. ar fi deținut un imobil pe raza județului Sălaj sau municipiului Zalău, instanța a apreciat că imobilele în litigiu au fost moștenite de către reclamanți.
Recursurile sunt fondate.
Este de reținut în primul rând că unicul motiv pentru care instanța de recurs, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 792 din 28 februarie 2003, admițând recursurile pârâților, a casat decizia instanței de apel cu trimitere spre rejudecarea cauzei, a fost acela că instanța de apel a soluționat cauza în baza Legii nr. 10/2001, deși reclamanții nu-și manifestaseră opțiunea care le era conferită de art. 47 a acestei legi.
Instanța de rejudecare a rezolvat o serie de excepții reiterate; astfel, a constatat că reclamanții nu sunt moștenitorii proprietarilor tabulari ai imobilelor și, ca urmare a acestei împrejurări, a înlăturat din dispozitivul hotărârii apelate (respectiv sentința civilă nr. 349/2001 a Tribunalului Sălaj) mențiunea "Constată că reclamanții sunt moștenitorii foștilor proprietari tabulari ai imobilelor", pe de o parte.Pe de altă parte a reținut, însă, că reclamanții au interesul legitim și calitatea procesual activă de a formula prezenta acțiune.
Pe cale de consecință este de reținut că în urma acestor constatări, instanța nu s-a pronunțat nici în sensul că a admis, nici că a respins cererea notată cu "a" din acțiune.
De altfel, admițând excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român, implicit o parte din pretențiile reclamanților au fost respinse.
Cu privire la modul de soluționare a acestei excepții urmează a constata că acesta este eronat, întrucât după naționalizarea imobilelor prin Decretul nr. 92/1950, Statul Român a fost cel care și-a intabulat în C.F. dreptul de proprietate, iar apariția pe parcursul judecării procesului a H.G. nr. 96/2002 privind atestarea domeniului public al județului Sălaj nu poate să conducă la ideea că Statul Român nu mai are calitate procesual pasivă.
Instanța de rejudecare a cauzei a mai invocat din oficiu excepția (este adevărat, de ordine publică) a prescripției dreptului de acțiune al reclamanților în privința cererii de obligare la plata despăgubirilor bănești ca echivalent al bunurilor preluate fără titlu de către stat.
Instanța a apreciat că această pretenție trebuie soluționată conform art. 480 C. civ. (apreciere corectă) la care constată eronat următoarele: "respectiv art. 998 C. civ., ce guvernează principiile răspunderii civile delictuale" (temei de drept străin prezentei cauze, introdus din "oficiu".
Dar chiar dacă, numai teoretic s-ar primi punctul de vedere al instanței de apel, s-ar constata că momentul în care ar începe să curgă termenul de 3 ani al prescripției este data efectuării expertizei care a constatat că restituirea în natură este imposibilă, dată de la care s-a formulat, în termen, de către reclamanți, precizarea acțiunii, deci cererea nefiind prescrisă.
Având în vedere toate aceste considerente urmează a constata că instanța de apel nu s-a conformat recomandărilor instanței de casare și soluționând în plus o serie de excepții, dintre care unele nelegal, nu s-a pronunțat de fapt în fond asupra problemelor cauzei invocate în apeluri.
Astfel fiind, au fost admise recursurile, a fost casată decizia recurată cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor, având în vedere considerentul prezentei decizii și motivele invocate în apeluri.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3192/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3571/2005. Civil → |
|---|
