ICCJ. Decizia nr. 3385/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3385Dosar nr. 19407/200.
Şedinţa publică din 26 aprilie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2004 sub nr. 148 pe rolul Judecătoriei Olteniţa, reclamantul T.B. a chemat în judecată Primăria Oraşului Budeşti şi Consiliul Local, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate că în mod abuziv a fost preluată în proprietatea statului suprafaţa de 45 ha teren arabil situat în satul Buciumeni şi să fie obligate pârâtele să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie acest teren.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că este moştenitorul legal al bunicului său D.C. de la care în baza Legii nr. 187/1945, au fost preluate 95 ha teren arabil, dar, ca urmare a contestaţiilor făcute , i s-a predat doar suprafaţa de 45 ha fiindu-i lăsată în proprietate conform aceleiaşi legi „suprafaţa de 50 ha.
Mai arată reclamantul această preluare a terenului reprezintă un abuz.
În drept acţiunea este întemeiată pe prevederile art. 480 şi urm. C. civ., Legea 213/1998 şi Constituţia României .
Judecătoria Olteniţa prin sentinţa civilă nr. 165 din 16 februarie 2004 a respins acţiunea ca nefundat.
S-a reţinut de către instanţa de fond că într-adevăr , conform dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, pot face obiectul acţiunilor în revendicare, imobilele preluate cu încălcarea legilor în vigoare la data preluării, cu condiţia să nu existe legi speciale reparatorii.
În speţă, Legea nr. 18/1991 republicată reprezintă tocmai o lege specială reparatorie pentru reclamant.
În conformitate cu art. 39 se prevede că se poate cere „reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeţei prevăzută la art. 3 lit. h), din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localităţi sau de la autori diferiţi, în termenul , cu procedura şi în condiţiile prevăzute la art. 9".
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a formulat apel susţinând că preluarea celor 45 ha teren s-a făcut abuziv încălcându-se Constituţia şi prevederile art. 481 C. civ., nu s-a acordat nici o despăgubire, iar terenul preluat nu a căpătat o utilitate publică ci a avut un scop de împroprietărire a altor categorii de persoane.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 643 din 17 iunie 2004, a respins excepţia de necompetenţă a judecătoriei şi a respins ca nefondat apelul.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut , cu privire la competenţă, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. e) C. proc. civ., având în vedere temeiul de drept al acţiunii.
A mai reţinut instanţa de apel pe fondul apelului că în mod legal instanţa de fond că în scopul revendicării unui bun care face obiectul unor legi speciale de reparaţie, persoanele îndreptăţite trebuie să urmeze calea prevăzută de legea specială, în speţă art. 39 din Legea 18/1991 republicată.
Împotriva acestei decizii pronunţată de către instanţa de apel reclamantul a făcut recurs invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie, pe care însă nu le-a structurat conform prevederilor art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.
Se susţine de către recurent că întrucât terenul în suprafaţă de 45 ha a fost preluat abuziv, proprietatea asupra lui nu s-a pierdut niciodată şi în atare situaţie instanţele au competenţa să stabilească valabilitatea titlului, neputându-se împiedica revendicarea terenurilor preluate abuziv.
Se mai susţine de către recurent că excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei este întemeiată şi urmează a fi trimisă cauza la Tribunalul Călăraşi, competent să soluţioneze cauzele al căror obiect îl constituie exproprierile.
Recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială, urmează a constata că în mod legal instanţa de fond a respins excepţia, considerând că obiectul acestei acţiuni , astfel cum a fost indicat în mod expres de către reclamant, este art. 480 C. civ. şi ca atare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa aparţine judecătoriei.
În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la fondul cauzei, care ar putea fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmează a constata că prevederile legii invocate de către recurent, Legea 213/1998, sunt deosebit de clare în legătură cu situaţia din speţă, respectiv că în ipoteza când revendicarea unor imobile preluate cu încălcarea legilor în vigoare la data preluării fac obiectul unor legi speciale de reparaţie, persoana îndreptăţită trebuie să urmeze calea prevăzută de legea specială [art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1918].
În cazul în speţă, legea specială este Legea 18/1991 republicată, care în art. 39 arată exact procedura ce trebuie urmată.
Este de reţinut că susţinerea recurentului că este împiedicat să-şi recupereze terenul, este inexactă, ceea ce au reţinut instanţele, cu respectarea strictă a legii, a fost numai să constate că în situaţia existenţei unor prevederi speciale care indică procedura de recuperare a terenului, acestea derogă de la dreptul comun şi se aplică ele.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.B. împotriva deciziei civile nr. 643/A din 17 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3397/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3266/2005. Civil. Executare silita. Recurs → |
|---|
