ICCJ. Decizia nr. 3476/2005. Civil. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3476
Dosar nr. 19401/2004
Şedinţa publică din 28 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1200 din 25 mai 2004, Tribunalul Cluj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului G.G. invocată de pârâtul Statul Român, prin Banca Naţională a României şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul G.G. împotriva pârâtului, privind confiscarea cantităţii de 80,41 grame aur, prin sentinţa penală nr. 88 din 2 februarie 1989 a Judecătoriei Cluj Napoca, ca nefondată.
A mai respins capătul de cerere privind confiscarea cantităţii de 551,7 grame aur prin procesul verbal nr. 139.036 din 10 martie 1988, întocmit de Miliţia Cluj, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 10 martie 1988, Miliţia judeţului Cluj a ridicat de la reclamantul G.G., în baza Decretului nr. 244/1978, cantitatea de 551,7 grame bijuterii din aur, despre care acesta a declarat că au fost lăsate pentru 2-3 ore de un cetăţean iugoslav ce fusese în locuinţa sa.
Prin sentinţa penală nr. 88 din 2 februarie 1989, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, în urma condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni interzise cu metale preţioase, reclamantului i s-a mai confiscat cantitatea de 80,41 grame bijuterii din aur.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, tribunalul a constatat că preluarea cantităţii de 551,7 grame aur s-a realizat de la o altă persoană decât reclamantul, iar pentru cantitatea confiscată prin sentinţa penală, nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 din OUG nr. 190/2000, întrucât nu a fost abuziv preluată.
Apelul reclamantului a fost respins prin Decizia civilă nr. 1853 din 30 august 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Instanţa de apel a reţinut că pentru a putea beneficia de dispoziţiile OUG nr. 190/2000, reclamantul trebuie să facă dovada că bunurile au fost preluate în mod abuziv.
În ceea ce priveşte cantitatea de 551,7 grame bijuterii, reclamantul nu a făcut dovada că i-ar fi aparţinut, în condiţiile în care, la momentul preluării, declarase că aparţineau unui cetăţean iugoslav.
Pentru aurul confiscat prin hotărâre judecătorească, curtea de apel a constatat că dispoziţiile legale în vigoare la acea dată au fost corect aplicate, neputându-se reţine caracterul abuziv al preluării.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs reclamantul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A arătat, în esenţă, că în mod greşit instanţele au constatat că nu avea calitate procesuală activă în ceea ce priveşte cantitatea de 477,72 grame aur şi 2 grame de argint, deoarece practicile abuzive, ce aveau ca scop confiscarea metalelor preţioase, erau de notorietate, mai ales în ceea ce priveşte pe rromi. Arătând că este puţin credibil ca un cetăţean iugoslav să lase bijuterii în domiciliul său, a susţinut că această apărare a sa a fost inventată de autorităţile vremii, pentru a atrage aplicabilitatea art. 52 din Decretul nr. 244/1978.
Cu privire la cantitatea confiscată prin hotărârea penală, reclamantul susţine că a fost victima unei înscenări.
Se concluzionează că instanţele nu au apreciat corect probele administrate în cauză, ceea ce a condus la o soluţie greşită.
Sub un prim aspect, trebuie subliniat faptul că aprecierea în sine a probelor administrate în cauză nu constituie motiv de casare, decât dacă, prin aceasta, s-a produs o încălcare a dispoziţiilor legale.
Principala susţinere, în opinia reclamantului, de natură a atrage aplicabilitatea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se sprijină pe ideea că faptele notorii nu trebuie dovedite, existând prezumţia că preluarea a fost abuzivă.
Fără a contesta faptul că în decursul timpului s-au înregistrat abuzuri în ceea ce priveşte ridicarea sau confiscarea bunurilor de genul celor care fac obiectul acţiunii, trebuie subliniat că notorietatea presupune un grad de generalitate care să nu dea naştere la nici o îndoială cu privire la caracterul său.
Tocmai de aceea, OUG nr. 190/2000 a stabilit criteriile în funcţie de care preluarea bunurilor din aur se apreciază ca fiind abuzivă.
În cauză, reclamantul solicită restituirea unei cantităţi de aur ridicate de fostele organe ale Miliţiei prin proces verbal şi a unei cantităţi de aur confiscate printr-o sentinţă penală.
În ceea ce priveşte cantitatea de 551,7 grame, ridicată de fosta Miliţie prin proces verbal, reclamantul, în cadrul demersului judiciar iniţiat, înainte de a dovedi că preluarea a fost abuzivă, ar fi trebuit să dovedească că bunurile îi aparţineau. Or, aşa cum în mod corect au apreciat cele două instanţe, o astfel de dovadă nu s-a făcut în cauză.
Prin urmare, în mod corect cererea reclamantului privind restituirea cantităţii ridicate de fosta Miliţie a judeţului Cluj prin procesul verbal din 10 martie 1998 a fost respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, faţă de probele dosarului şi în lipsa unor dovezi contrare ale reclamantului.
Corectă este soluţia instanţelor şi în ceea ce priveşte cantitatea de 80,41 grame aur, confiscată prin hotărâre penală definitivă.
Astfel, potrivit art. 21 din OUG nr. 190/2000, persoanele fizice şi juridice ale căror obiecte din metale preţioase de natura celor prevăzute la art. 3 au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, de după anul 1946 şi până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanţelor de judecată de la domiciliul reclamantului.
Prin urmare, pentru a califica preluarea drept abuzivă, ea ar fi trebuit să aibă loc prin încălcarea dispoziţiilor legale.
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada că procedura ce s-a finalizat cu sentinţa penală prin care, alături de condamnarea reclamantului, s-a dispus şi confiscarea bunurilor din aur, s-ar fi derulat cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată. Neproducând dovezi în acest sens, reclamantul nu a demonstrat nici faptul că are vocaţia, în sensul OUG nr. 190/2000, la restituirea bunurilor ce au făcut obiectul confiscării.
Faţă de cele mai sus arătate, recursul reclamantului va fi privit ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul G.G. împotriva deciziei civile nr. 1853/A din 30 august 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5665/2005. Civil. Constatare nulitate absoluta... | ICCJ. Decizia nr. 4384/2005. Civil. Strămutare → |
|---|
