ICCJ. Decizia nr. 3606/2005. Civil

Prin sentința civilă nr. 1281 din 17 martie 2004, Judecătoria Slatina a respins contestația la executare formulată de B.N., constatând că întinderea dispozitivului hotărârii ce formează titlul executor este clară și amplu descrisă.

Curtea de Apel Craiova a soluționat la 9 aprilie 2004, prin decizia nr. 2815, apelul contestatorului.

în termen legal, împotriva deciziei contestatorul a declarat recurs, susținând că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. și precizând că temeiul în drept al contestației îl reprezintă art. 399 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., vizând înțelesul și întinderea titlului executoriu.

Conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., înalta Curte a pus în dezbaterea părților motivul de ordine publică al competenței instanței care a pronunțat hotărârea atacată, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Acest motiv este întemeiat, urmând a fi admis, cu consecința casării hotărârii pronunțate și a trimiterii cauzei, conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., la Tribunalul Olt pentru competenta soluționare a apelului.

Conform art. 402 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea prin care s-a soluționat contestația privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută.

Cum în speță titlul îl reprezintă o sentință a judecătoriei rămasă irevocabilă în fața Curții de apel, înseamnă că și contestația la titlu urmează aceleași căi de atac, în fața acelorași instanțe. O atare interpretare este de altfel conformă și modificărilor procedurale introduse de legiuitor în anul 2004 pentru asigurarea accesului liber la justiție și apropierii cetățeanului de instanță (preambulul O.U.G. nr. 65/2004).

Pentru aceste motive, recursul a fost admis, cauza a fost trimisă conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ. la Tribunalul Olt pentru soluționarea apelului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3606/2005. Civil