ICCJ. Decizia nr. 3553/2005. Civil

Prin sentința civilă nr. 352 din 24 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost admisă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul F.I. în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Onești și în consecință:

A obligat pârâta să plătească reclamantului F.I. suma de 2.284.679.617 lei brut, reprezentând drepturi bănești cuvenite în urma exploatării invenției "Procedeu și instalație pentru separarea hidrocarburilor aromatice".

A respins cererile de chemare în judecată formulate de reclamanții B.C.L., prin mandatar F.I. și V.Ș. prin mandatar F.I. în contradictoriu cu aceeași pârâtă, având ca obiect pretenții.

A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta G.D., decedată pe parcursul procesului și confirmată de moștenitorii acesteia U.A.I., Z.R.V.M., prin mandatar U.A.I., având ca obiect pretenții împotriva aceleiași părți.

S-a luat act că reclamantul F.I. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, următoarele considerente:

La data de 31 octombrie 1975 O.S.I.M., a eliberat Certificatul de inventator nr. 67932 pe numele titularului Institutul de Cercetări și Proiectări Tehnologice pentru Rafinării și Instalații Petrochimice din Ploiești, fiind menționați în calitate de autori ai invenției denumită "Procedeu și Instalație pentru separarea hidrocarburilor aromatice" ing. F.I. , ing. D.I.Ș., ing. M.T.A., ing. M.N. și ing. A.T.L.

Potrivit declarației de cesiune făcută de autorii invenției, aceștia s-au înțeles în sensul stabilirii contribuției fiecăruia, în mod procentual după cum urmează: F.I.-17%; D.Ș.I.-16,6%; G.I.D.-16,6%; M.T.A.-16,6%; M.N.-16,6% și A.T.L.-16,6%.

Coautorul M.N. a decedat la data de 19 noiembrie 1994, moștenitoarele acestuia fiind M.C. cu o cotă de 1, în calitate de soție supraviețuitoare și B.C.L., cu o cotă de 3, în calitate de fiică.

Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 337 din 12 iunie 1997, coautorul A.T.L. s a concesionat cu titlu gratuit lui V.Ș., toate drepturile decurgând din calitatea sa de coautor al invenției.

Coautorul G.I.D. a decedat la data de 13 februarie 1984, rămânând în calitate de moștenitoare prin legat universal soția sa intervenientă în cauza de față, decedată la rândul său la data de 25 noiembrie 1999, moștenitorii acesteia fiind Z.R.V.M. și U.A.I., în calitate de veri, cu câte o cotă de 1 din masa succesorală.

S-a reținut că invenția a fost pusă în aplicare iar autorii nu au fost recompensați.

Potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate, aplicate, parțial recompensați sau nerecompensați până la data intrării în vigoare a prezentei legi (21 ianuarie 1992) se vor negocia între inventator și unitatea care a aplicat invenția, negocierea începând de la drepturile bănești maxime cuvenite inventatorului, prevăzute de legea aplicabilă la data înregistrării cererii de brevet, iar în cazul neînțelegerii între părți, drepturile bănești se vor stabili potrivit art. 61 din lege.

Având în vedere că cererea pentru eliberarea brevetului nr. 67932 a fost depusă la data de 7 iunie 1974, rezultă că existența dreptului autorilor invenției la recompensă, se va stabili în conformitate cu prevederile Decretului nr. 884/1967 și HCM nr. 2250/1967.

Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă că invenția a fost experimentată în 1986, aplicată în 1987 și parțial 1988 de către pârâtă, în anii 1987 și 1988 observându-se o creștere a capacității de prelucrare, a scăderii consumului de abur și apă de răcire în anii 1987 și 1988 față de 1985 și a creșterii consumului de solvent, în condițiile în care capacitatea de prelucrare a crescut, așa încât economia postcalculată pentru anul de aplicare 1987 a fost de 6.102.300 lei.

S-a concluzionat că, invenția prezintă o importanță tehnică deosebită și de faptul că s-a acordat autorilor premiul "Nicolae Teclu" al Academiei Române, astfel că se justifică aplicarea art. 36 din HCM nr. 2250/1967 care prevede majorarea recompensei cu 50% în asemenea situații.

A reținut instanța de fond că, simpla împrejurare că în anul 1988 pârâta nu a raportat profit, nu este de natură să conducă la concluzia că lipsa profitului s-a datorat pierderilor înregistrate ca urmare a aplicării procedeului ce face obiectul invenției.

Că, singura parte îndreptățită la recompensare este reclamantul F.I. , care a promovat acțiunea în termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Faptul că reclamanții V.Ș. și B.C.L. l-au împuternicit pe F.I. să îi reprezinte în judecată nu face să retroactiveze exercitarea acestui drept, întrucât reprezentarea nu poate fi decât expresă, fiind încălcate dispozițiile art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta SC R. SA Onești și reclamantul V.Ș., iar B.C. a formulat cerere de aderare.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 81/Ap din 8 noiembrie 2002, a admis apelul declarat de reclamantul V.Ș. și cererea de aderare la apel formulată de reclamanta B.C.L. și în consecință:

A admis acțiunea formulată de reclamanții B.C.L. și V.Ș., prin mandatar F.I.

A obligat pârâta să plătească reclamantului V.Ș. suma de 2.230.620.676 lei brut, iar reclamantei B.C.L. suma de 1.669.759.157 lei brut, reprezentând drepturi bănești cuvenite în urma exploatării invenției "Procedeu și instalație pentru separarea hidrocarburilor aromatice".

A păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate.

A respins apelul formulat de pârâta SC R. SA Onești.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că în anul 1997 când a acordat procură de reprezentare, reclamanta B.C.L. a ratificat actele îndeplinite de F.I. fără a avea împuternicire și l-a mandatat pentru reprezentarea intereselor sale în continuare.

Depunerea procurii nu poate fi interpretată ca o cerere proprie de chemare în judecată, ci ca o însușire a acțiunii.

Față de concluziile raportului de expertiză și a celor din cuprinsul răspunsului la obiecțiuni care constată că invenția a fost aplicată și nerecompensată, înregistrându-se o creștere a eficienței economice, a apreciat instanța de apel, că acțiunea este întemeiată.

Conform expertizei tehnice efectuate în cauză eficiența economică a producției a fost calculată la nivelul anului 1985 și 1987, la consum și producție, stabilindu-se o eficiență economică de 13.877.000 lei.

Chiar dacă producția de extract aromat a rămas aproximativ aceeași, în cei doi ani, nu se poate trage concluzia că invenția nu a adus avantaje economice pârâtei, întrucât pe lângă extractul aromat se obținea și un alt produs rafinat.

Pentru considerentele expuse a respins ca nefondat apelul pârâtei.

împotriva acestei decizii, pârâta SC R. SA Onești, a declarat recurs, invocând, în esență, că aplicarea invenției nu a generat beneficii economice sau de altă natură, nu răspundea la toate exigențele impuse de aplicarea ei în practică, astfel că se impunea respingerea acțiunii.

Referitor la cererile de chemare în judecată formulate de V.Ș. și B.C.L., a invocat faptul că au fost introduși după expirarea termenului de prescripție a acțiunii.

La data de 23 septembrie 2004, intimații au depus la dosar, contractul de tranzacție nr. 190 din 10 martie 2004, încheiat între recurenta SC R. SA Onești și pârâții intimați, prin care, la art. 2.4. și stipulează că părțile au hotărât să renunțe la orice litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată.

Art. 3.2. din contractul de tranzacție nr. 190 din 10 martie 2004, stipulează că "Prezentul contract, reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre aceștia, anterioară sau ulterioară încheierii lui".

Față de voința părților din proces manifestată și materializată în contractul de tranzacție nr. 190 din 10 martie 2004, în temeiul art. 246 alin. (1) C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea la judecata recursului declarat de pârâta SC R. SA Onești împotriva deciziei nr. 81/Ap din 8 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3553/2005. Civil