ICCJ. Decizia nr. 3850/2005. Civil. întabulare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3850
Dosar nr. 567/2005
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. La 11 octombrie 2004 A.N. a cerut Biroului de C.F. de la Judecătoria Constanţa înscrierea în C.F., intabularea, proprietăţii imobilului situat în comuna Valul lui Traian, judeţul Constanţa.
Prin încheierea nr. 15997 din 22 octombrie 2004 a judecătorului de C.F., în baza art. 22, art. 50 şi art. 51 din Legea nr. 7/1996 a respins cererea ca nefondată.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 1369/C din 6 decembrie 2004 a respins apelul declarat de petentă, cu motivarea că nu are titlu valabil asupra dreptului de proprietate imobiliară invocat.
Contra deciziei aceasta a declarat recurs pe temeiurile din art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. vizând aspecte de fond de natura celor examinate în apel.
2. Recursul este fondat pentru motivul, invocat din oficiu, relativ la competenţa în căile de atac.
2.1. Potrivit art. 50 şi art. 51 din Legea nr. 7/1996, în formularea anterioară republicată prin OUG nr. 41/2004 aprobată prin Legea nr. 419/2004, dacă judecătorul respinge cererea de înscriere în C.F., întrucât nu întruneşte condiţiile legale, pronunţă o încheiere motivată, care se comunică celui ce a cerut înscrierea, precum şi celorlalte persoane interesate (art. 521).
Din textul indicat şi din reglementarea sumară a procedurii înscrierii şi rectificării în CF, prin art. 50-53 din Legea nr. 7/1996, rezultă neechivoc natura necontencioasă a acestei proceduri speciale, căreia i se aplică dreptul comun în materie prevăzut de art. 331-339 C. proc. civ. (Cartea a III-a "Dispoziţiile generale privitoare la procedurile necontencioase").
Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei se judecă de tribunal ...", textul fiind aplicabil tuturor încheierilor din procedura necontencioasă pronunţate de judecător.
Într-o atare situaţie competenţa judecării apelului este cârmuită de norma specială din procedura necontencioasă şi nu de norma de drept comun din art. 3 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 58/2003.
Drept consecinţă, Decizia curţii de apel este pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că va fi casată, iar, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cauza va fi trimisă Tribunalului Constanţa pentru judecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de A.N. împotriva deciziei nr. 1369/C din 6 decembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pe care o casează şi în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. trimite cauza Tribunalului Constanţa pentru judecarea apelului contra încheierii din 22 octombrie 2004 a judecătorului de C.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3685/2005. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3684/2005. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|