ICCJ. Decizia nr. 416/2005. Civil

Reclamanta G.M. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al municipiului București și RA A.P.P.S. , pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i lase în deplină proprietate, imobilul situat în București, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 218/1960.

Prin sentința nr. 363 din 29 martie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă acțiunea, reținându-se că reclamanta nu și-a dovedit dreptul de proprietate exclusiv asupra imobilului revendicat.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin decizia nr. 378A din 11 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a -III-a civilă, și a fost schimbată în tot sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane care nu au calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că apartamentul revendicat a fost înstrăinat cumpărătorilor D.N. și D.A., prin contractul nr. 6679 din 14 noiembrie 1996, deci nu se află în patrimoniul nici unuia dintre pârâți.

împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs reclamanta, continuat de succesoarele acesteia, M.D.G. și D.I.M., încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență, că a fost trecut în proprietatea statului numai apartamentul, iar nu și cota indiviză de 1 din terenul în suprafață de 287,90 mp, care se află și în prezent în proprietatea lor, dar în posesia pârâtelor, care, în aceste condiții au calitate procesuală pasivă.

în faza recursului, au formulat cerere de intervenție D.N. , D.A. și P.I.C., în interesul RA A.P.P.S., cereri de intervenție admise în principiu la termenul din 5 octombrie 2004.

Recursul este nefondat.

Reclamanta a revendicat prin acțiunea înregistrată la data de 20 decembrie 2000, numai apartamentul nr. 1, situat în București, iar nu și terenul la care se referă în motivarea recursului, situație în care instanțele s-au pronunțat în limitele investirii lor.

Cum prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 6679 din 14 noiembrie 1996, apartamentul fusese vândut în baza Legii nr. 112/1995, foștilor chiriași D.N. și D.A., anterior introducerii acțiunii, în mod legal a constatat instanța de apel că pârâții nu au calitate procesuală pasivă, deoarece apartamentul revendicat nu se mai află în patrimoniul lor, ci în proprietatea cumpărătorilor.

în consecință, cererea de intervenție formulată în interesul RA A.P.P.S. de intervenienții D.A. și D.N., precum și de P.I.C. a fost admisă, și a fost respins recursul, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 416/2005. Civil