ICCJ. Decizia nr. 3917/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 633 din 8 octombrie 2003, Judecătoria Marghita a admis acțiunea formulată de reclamanta P.M., în contradictoriu cu pârâtul C.C.M., a dispus evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea reclamantei, situat în Marghita, înscris în C.F. 3134 Marghita, la nr.top 1395 și a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 2.085.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta este proprietara imobilului care face obiectul litigiului. Pârâtul are un drept de folosință asupra terenului în suprafață de 100 mp din totalul suprafeței de 1396 mp. De asemenea are drept de ipotecă asupra imobilului pentru garantarea plății sultei de 298.460.525 lei, însă prin folosirea imobilului de către pârât, reclamanta este împiedicată să-și exercite prerogativele ce decurg din dreptul său de proprietate.
Prin decizia civilă nr.56 din 28 ianuarie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de pârât și a fost obligat apelantul să plătească intimatei suma de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a reținut că reclamanta este proprietara imobilului din care s-a dispus evacuarea pârâtului apelant și ca pentru sulta de 298.460.525 lei datorată de intimata, aceasta a făcut ofertă de plată, însă apelantul a refuzat să se prezinte la executorul judecătoresc. De aceea, față de refuzul acestuia de a primi sulta, reclamanta intimată a consemnat la CEC întreaga sumă.
Se mai reține, că apelantul nu s-a prezentat în instanță și nu a precizat în scris motivele de apel.
La cererea acestuia, motivată pe faptul că în aceeași zi mai are un dosar pe rolul Judecătoriei Marghita, cu nr. 1734/2003, la primul termen de judecată s-a amânat cauza, însă din copia cererii depusă în acel dosar rezultă că în cauza respectivă, de asemenea a solicitat să se amâne judecata , susținând că este citat la Curtea de Apel Oradea. în același mod a procedat și la termenul din 28 ianuarie 2004. De aceea , raportat la cererea de amânare formulată pentru termenul din 28 ianuarie 2004, s-a apreciat că acesta are cunoștință de termenul de judecată acordat.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul care, fără să invoce vreun motiv în recurs, susține că instanța de apel nu i-a dat dreptul de a se apăra, drept prevăzut de lege, deoarece nu s-a avut în vedere că a fost în imposibilitate să se prezinte în instanță pentru că la același termen a avut de susținut o cauză la Judecătoria Marghita.
Mai arată recurentul, că prin complicitatea unor persoane, dreptul asupra imobilului care face obiectul procesului a fost intabulat numai pe numele reclamantei și că a formulat plângere penală.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a cerut să se respingă recursul și să fie judecată cauza în lipsa sa.
Recursul este nefondat.
Susținerea recurentului că instanța de apel i-a încălcat dreptul de apărare face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispozițiile înscrise în acest text nu sunt incidente în cauză, deoarece instanța de apel a aplicat corect prevederile art. 156 C. proc. civ.
Textul dispune: "Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise".
în prezenta cauză, la primul termen, 14 ianuarie 2003 , apelantul a cerut să se amâne judecata, susținând că pentru această dată este citat într-un alt proces aflat pe rolul Judecătoriei Marghita, iar instanța de apel, apreciind ca fiind întemeiată cererea formulată de apelant, a amânat judecata la 28 ianuarie 2004.
Pentru acest termen, apelantul a formulat a doua cerere de amânare, invocând același motiv, iar instanța corect nu a admis cererea, în raport cu textul citat care prevede ca pentru lipsă de apărare se poate da un singur termen și față de actele depuse la dosar, care atestă faptul că la ambele termene, în cele două cauze aflate pe rol, apelantul solicitase amânarea.
Dispozițiile înscrise în art. 156 C. proc. civ. fiind aplicate corect, susținerea recurentului că i-a fost încălcat dreptul de apărare nu este întemeiată, iar susținerea că a formulat plângere penală privind modul în care s-a făcut intabularea dreptului de proprietate nu face posibilă încadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3942/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3958/2005. Civil → |
|---|
