ICCJ. Decizia nr. 3942/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 5 aprilie 2002, reclamanții P.E.F., P.O., P.Ș., Ș.Ș. și P.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Năsăud anularea deciziei nr. 188 din 15 martie 2002 emisă de pârâtă, restituirea în natură a imobilului situat în Năsăud, identificat în C.F. 4210 Năsăud, nr.topo 836/2/1, radierea mențiunilor din C.F. 4210 Năsăud, făcute în baza încheierii nr. 2122 din 12 noiembrie 1998 și intabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului.
Prin sentința civilă nr. 445 din 19 septembrie 2002, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins acțiunea ca nefondată.
în considerentele hotărârii s-a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950. Ulterior, prin Decretul nr. 308/1989, imobilul s-a transmis cu plată din proprietatea statului în proprietatea U.J.C.P.D.M.C. Bistrița-Năsăud, în prezent intimata pârâtă fiind proprietară tabulară asupra imobilului cu titlu de cumpărare.
S-a mai reținut că imobilul se încadrează în categoria celor exceptate de la restituirea în natură, conform prevederilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, situație în care persoana îndreptățită are posibilitatea să solicite doar măsuri reparatorii.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, susținând că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. e) și g) din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 6 din 17 ianuarie 2003, Curtea de apel Cluj a respins ca nefondat apelul reclamanților reținând, în esență, că sentința atacată s-a dat cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv că prima instanță corect a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 27 alin. (3) din legea menționată.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, întemeindu-și motivele pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că se impune restituirea în natură a imobilului în litigiu, întrucât chiar dacă acesta a fost parțial "plătit" și intabulat în C.F. nr. 4210 Năsăud de către pârâtă, nu-i conferă acesteia și drept de proprietate.
Intimata pârâtă C. Năsăud a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate.
Recursul este nefondat.
Imobilul în litigiu a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, Statul Român intabulându-și dreptul de proprietate în anul 1959.
Ulterior, prin Decretul nr. 308/1989 privind transmiterea unor imobile proprietate de stat către unele organizații cooperatiste, acest imobil a fost transmis, cu plată, din proprietatea statului în proprietatea U.J.C.P.D.M.C. Bistrița-Năsăud, ajungând apoi, prin reorganizarea acesteia, în patrimoniul pârâtei C. Năsăud care, prin încheierea nr. 2122/1998 și-a înscris dreptul de proprietate în Cartea funciară.
Evaluarea imobilului s-a făcut potrivit Decretului nr. 93/1977, cu modificările ulterioare, suma stabilită fiind de 648.900 lei, vărsată integral la bugetul de stat
Prin urmare, critica recurenților vizând nelegalitatea înstrăinării determinată de neplata integrală a prețului nu este fondată, cu atât mai mult cu cât valabilitatea actului și transferarea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător nu este condiționată de plata prețului (art. 1295 C. civ.), iar în materia imobiliară strămutarea dreptului de proprietate intervenea (conform art. 27 din Decretul nr. 115/1938) în momentul înscrierii în Cartea funciară, devenind astfel și opozabilă față de terți.
De altfel, așa cum corect a reținut Curtea de apel Cluj, instanța de fond nu a fost investită cu soluționarea unei acțiuni în constatarea nulității actului juridic de înstrăinare în condițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001. în aceste condiții, critica recurenților privind nelegalitatea actului de înstrăinare excede obiectului acțiunii, neputând fi reținută.
în consecință, imobilul în litigiu fiind preluat de către stat cu titlu valabil, corect au reținut instanțele de fond și de apel că acesta nu poate fi restituit în natură, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită beneficiind de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3970/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3917/2005. Civil → |
|---|
